Chiar nu stiu cum e pentru altii,dar eu cand merg la mare ma duc sa ma bucur de plaja,de nisipul fierbinte,de scoici,de marea superba pe care o iubesc din toata inima si nu pentru a-mi rupe gatul dupa muschii salvamarilor ori a altor barbati care defileaza pe acolo.
Imi privesc corpul meu,precum si al altora ca pe ceva firesc,de care nu am a ma rusina,nu caut sa vad sexualitatea in aceste trupuri si as gasi ridicol sa merg pe plaja infofolita intr-o gramada de carpe,doar pentru a nu ispiti pe nu stiu cine.
Ispite,pana la urma se pot gasi absolut oriunde si in orice imprejurare,nu trebuie sa mergem la mare pentru asta.
Iar pe cei care privesc femeile dezbracate de acolo ca pe o mare primejdie,nu ma pot face sa gandesc decat ca,in adancul fiintei lor nu sunt nici pe deaparte intr-atat de spirituali si stiu cu siguranta ca orice ispita mai serioasa i-ar face sa cedeze.
Ori,aceea,dragii mei,nu mai este viata spirituala reala,parerea mea,e un fel de a sta cu drobul de sare de-asupra capului si a nu te uita in sus de teama de a nu te lovi.
Si,de regula,acest gen de persoane sunt cele mai predispuse sa pice realmente in pacat...
Iar in privinta rugaciunii,conteaza sa o faci cu sufletul,nu locul.
|