continuare:
Mai târziu s-a mai desteptat lumea. Asa vechii chaldei, popor mai vechi decât evreii, au fost mari astronomi. Ei au împrumutat mult civilizatiei egiptenilor si persilor, apoi acestia elinilor si asa mai departe, pâna a ajuns în partile noastre, ale Europei. Aceia au observat si alte miscari pe cer, nu numai miscarile soarelui si ale lunii, si treptat au început sa alcatuiasca un fel de calendar pe pamânt, dupa calendarul cerului sau dupa calendarul soarelui sau al lunii solare.
Calendarul ceresc fiind opera lui Dumnezeu, nu ramâne nici o iota în urma si nu poate sa se clinteasca, pentru ca zice: „porunca a pus si nu va trece” (Psalmii 148, 6). El nu poate sa ramâna în urma. Iar calendarele facute de oameni au fost mii pâna acum, ba poate zeci de mii. În fiecare epoca, dupa mintea din acel timp: au fost calendare de umbra, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului, cum a fost Ramses si altii. Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pilda asirienii. Unele se conduceau dupa calendare fructifere; când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de doua ori pe an, socoteau ca s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care a functionat sute de ani. Caci Nilul se revarsa periodic, de doua ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la ecuator, se revarsa uneori mai înainte de doua luni, alta data mai în urma si asa mai departe. Ei stiau ca atunci când s-a facut orezul, sau s-a revarsat Nilul de doua ori, e anul nou.
Dar stiinta n-a fost multumita cu calendare din acestea. Si nici nu trebuia sa fie, sau sa se ia dupa lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea, oamenii au vrut sa faca alte calendare, mai bune, ca sa se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care l-a facut Atottiitorul Dumnezeu. Primii care au început sa faca aceste calendare au fost egiptenii. Ei au facut prima data calendarul de 12 ani, macar ca luna avea câte 28-30 de zile si calendarul lor era mai scurt decât calendarul de acum, anul având numai 354 de zile.
Poporul iudeu – care a fost în robia egiptenilor 430 de ani – când a iesit din robie a împrumutat calendarul egiptean, caci altul mai bun nu se gasea în acea vreme, si l-au folosit pe el 1500 de ani, pâna la împaratul Iuliu Cezar, cu circa 44 de ani înainte de venirea Mântuitorului. Dar pâna la acea data calendarul folosit ramasese foarte mult în urma. De aceea romanii, vrând sa-si faca un calendar mai bun, au trimis – pe vremea lui Iuliu Cezar – pe Iulian Sosigene în toate partile lumii, sa vada care calendar e mai aproape de calendarul ceresc, care se potriveste mai mult cu calendarul dumnezeiesc.
Si acela fiind însarcinat de împaratul Iuliu Cezar, a cercetat toate calendarele de pe valea Nilului, din Palestina, de prin Africa, si tot pe al evreilor l-a gasit mai aproape, fiindca era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile si sase ceasuri fata de miscarile astrelor de pe cer. Deci i-a mai adaugat 11 zile si sase ceasuri. Din anul de 354 de zile s-a facut calendarul de 365 de zile. Si la patru ani, înmultind cele sase ceasuri care treceau în plus în fiecare din acesti ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Asa s-a nascut anul bisect, adica trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect) de 366.
La început toate popoarele, respectând traditia dupa care începutul lumii a fost în martie, de atunci începeau anul, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii, si evreii, si romanii. Mai apoi romanii au adaugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.
Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie luau impozitele de la popor, schimbau pe dregatori, plateau salariile la salariati, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivitati, iar cu acest prilej faceau mare zarva de cântece si jocuri, cum le vedeti pâna acum. Ca de la romani si de la pagâni vin obiceiurile acestea de-a umbla din poarta în poarta si a fluiera si a cânta si a face câte si mai câte. Ca nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele pagâne, caci romanii le-au împrumutat de la egipteni, egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt crestinesti, ci pagânesti, fiindca si noi ne tragem din popoare pagâne, caci si romanii si dacii au fost popoare pagâne.
Dar lumina credintei lui Iisus Hristos a stralucit la Roma si în Imperiul Roman din sudul Dunarii, iar de acolo a trecut si la daci, dincoace de Dunare, mai ales dupa ce Dacia a fost cucerita de Traian si multime de colonisti din Peninsula Balcanica au inundat tara stramosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunare si a început sa înfloreasca aici Biserica lui Hristos. Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de 1 ianuarie. Si asa se fac în aceasta zi petreceri în loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Obiceiurile acestea au trecut de la ei la noi, cum le vedeti pâna astazi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi, românii, sa praznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.
Vi le-am spus acestea tare pe scurt, pentru ca nu vi le pot arata acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început sa puna semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, caci ea nu se ocupa de cronologie. Ea e o carte de morala, de sfintenie, plina de Duhul Sfânt. Prin ea se arata ca exista Dumnezeu, ca El este Creatorul lumii, se arata legile date de El întregului univers, se arata ca El pedepseste pacatul si rasplateste virtutea, ca cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt pacatosi si vor lua plata dupa faptele lor si osânda dincolo. De acestea se ocupa Biblia.
Auzi – zic unii – ca Biblia spune ca numai sapte mii de ani are lumea aceasta! Te rog sa-mi arati, învatatule în Biblie, unde spune Biblia ca lumea-i de sapte mii de ani? Ia-o de la un cap la altul si daca ti se va arata undeva în Scriptura ca lumea-i numai de sapte mii de ani, atunci da-o pe foc!
Nu. Oamenii au pus termen de când s-a zidit lumea. Marele Vasile în Hexaimeron vorbeste de temelia pamântului, de facerea lumii, aratând – dupa marturia Sfintei Scripturi – ca pamântul era netocmit si nevazut. „Dar când era, nici tu nu stii, nici eu, ci numai Cel ce l-a facut, Dumnezeu”, spune Sfântul Ierarh. Deci Biblia spune ca pamântul era netocmit si nevazut (Facerea 1, 2). Care era netocmirea pamântului? Ea statea în faptul ca n-avea nici o vegetatie, nici un animal, nu era nimic. Apoi ne dezvaluie care era cauza nevederii: erau apele, caci pamântul era în fundul apelor; precum si faptul ca nu existau înca cei ce au ochi (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, pp. 6-8). Cine sa-l fi vazut pe atunci? Dumnezeu îl vedea unde era, dar nu erau zidite cele cu ochi, nici animalele, nici oamenii, nici pasarile. Dar pamântul era, caci el dateaza de multe milioane de ani, poate sa fi fost acolo de sute de milioane. „Dumnezeu a facut pamântul si Singur El stie de când este pamântul si cât are sa mai dainuiasca”, raspunde Marele Vasile celor ce iscodeau vârsta pamântului. Dumnezeu a zis sa se adune apele întru adunarile sale si sa se arate pamântul. El l-a scos cum ai scoate casul din zer la stâna. Asa a scos Dumnezeu pamântul din ape. Si nu-i nici o greutate la Dumnezeu aceasta, caci auzi ce spune Marele Vasile: „Te minunezi ca pamântul e mare? Asculta pe Isaia: «Doamne, Tu ai facut pamântul ca pe nimic!» (Isaia 40, 23)”. Nimic e el înaintea lui Dumnezeu. E mare pamântul? Dar planeta Jupiter e de 1300 de ori mai mare decât Pamântul si are patru sateliti mult mai mari ca Pamântul. Dar Sirius, care-i de milioane de ori mai mare chiar decât Soarele! Ce-i la Dumnezeu pamântul? Pentru mine-i mare, si-i minunat, dar nu si pentru Cel care l-a facut. Acela l-a facut, cum zice Isaia, ca pe o nimica, si toate popoarele lumii înaintea Lui sunt ca o picatura din cada.
Si au pus oamenii semne de la zidirea lumii, ca atâtia ani sunt de la Adam, si toti ceilalti au auzit de la unul, dar nimeni nu stie precis câti ani sunt de la Adam. Unii zic ca Hristos a venit în lume la 5508 ani de la facerea lumii, altii la 4999. Cronologii nu se învoiesc la ce an a venit Hristos în lume, pentru ca nimeni nu stie exact când a facut Dumnezeu lumea si câti ani sunt de la zidirea lumii.
Când s-a zidit lumea numai Dumnezeu stie, nimeni altcineva. Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Ei au zis: atâti ani sunt de la Adam, apoi zic ca a fost era lui Avraam s. a. Unele le-au pus în legatura cu diferite evenimente: era alexandrina, de când Alexandru cel Mare a avut razboi cu persii; era romana, de la fondarea Romei; apoi era martirilor, de la începutul crestinismului pâna pe vremea lui Diocletian. Dar de abia de la împaratul Justinian, de la 517, au început sa se numeasca anii de la Hristos.
Era crestinismului nostru începe de la Mântuitorul si pâna acum are 1970 de ani, iar peste câteva ceasuri ajungem în anul 1971. Am vrut sa va spun câte ceva despre anul nou. Asa a ajuns si la noi sa se praznuiasca anul nou si sa se înceapa de la 1 ianuarie, dupa traditia ramasa noua de la Roma.
Si sunt calendare diferite si astazi. În Abisinia, o tara crestina, crestinii primesc taierea-împrejur, ca evreii.
|