continuare:
Vi le-am spus acestea tare pe scurt, pentru ca nu vi le pot arata acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început sa puna semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, caci ea nu se ocupa de cronologie. Ea e o carte de morala, de sfintenie, plina de Duhul Sfânt. Prin ea se arata ca exista Dumnezeu, ca El este Creatorul lumii, se arata legile date de El întregului univers, se arata ca El pedepseste pacatul si rasplateste virtutea, ca cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt pacatosi si vor lua plata dupa faptele lor si osânda dincolo. De acestea se ocupa Biblia.
Auzi – zic unii – ca Biblia spune ca numai sapte mii de ani are lumea aceasta! Te rog sa-mi arati, învatatule în Biblie, unde spune Biblia ca lumea-i de sapte mii de ani? Ia-o de la un cap la altul si daca ti se va arata undeva în Scriptura ca lumea-i numai de sapte mii de ani, atunci da-o pe foc!
Nu. Oamenii au pus termen de când s-a zidit lumea. Marele Vasile în Hexaimeron vorbeste de temelia pamântului, de facerea lumii, aratând – dupa marturia Sfintei Scripturi – ca pamântul era netocmit si nevazut. „Dar când era, nici tu nu stii, nici eu, ci numai Cel ce l-a facut, Dumnezeu”, spune Sfântul Ierarh. Deci Biblia spune ca pamântul era netocmit si nevazut (Facerea 1, 2). Care era netocmirea pamântului? Ea statea în faptul ca n-avea nici o vegetatie, nici un animal, nu era nimic. Apoi ne dezvaluie care era cauza nevederii: erau apele, caci pamântul era în fundul apelor; precum si faptul ca nu existau înca cei ce au ochi (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, pp. 6-8). Cine sa-l fi vazut pe atunci? Dumnezeu îl vedea unde era, dar nu erau zidite cele cu ochi, nici animalele, nici oamenii, nici pasarile. Dar pamântul era, caci el dateaza de multe milioane de ani, poate sa fi fost acolo de sute de milioane. „Dumnezeu a facut pamântul si Singur El stie de când este pamântul si cât are sa mai dainuiasca”, raspunde Marele Vasile celor ce iscodeau vârsta pamântului. Dumnezeu a zis sa se adune apele întru adunarile sale si sa se arate pamântul. El l-a scos cum ai scoate casul din zer la stâna. Asa a scos Dumnezeu pamântul din ape. Si nu-i nici o greutate la Dumnezeu aceasta, caci auzi ce spune Marele Vasile: „Te minunezi ca pamântul e mare? Asculta pe Isaia: «Doamne, Tu ai facut pamântul ca pe nimic!» (Isaia 40, 23)”. Nimic e el înaintea lui Dumnezeu. E mare pamântul? Dar planeta Jupiter e de 1300 de ori mai mare decât Pamântul si are patru sateliti mult mai mari ca Pamântul. Dar Sirius, care-i de milioane de ori mai mare chiar decât Soarele! Ce-i la Dumnezeu pamântul? Pentru mine-i mare, si-i minunat, dar nu si pentru Cel care l-a facut. Acela l-a facut, cum zice Isaia, ca pe o nimica, si toate popoarele lumii înaintea Lui sunt ca o picatura din cada.
Si au pus oamenii semne de la zidirea lumii, ca atâtia ani sunt de la Adam, si toti ceilalti au auzit de la unul, dar nimeni nu stie precis câti ani sunt de la Adam. Unii zic ca Hristos a venit în lume la 5508 ani de la facerea lumii, altii la 4999. Cronologii nu se învoiesc la ce an a venit Hristos în lume, pentru ca nimeni nu stie exact când a facut Dumnezeu lumea si câti ani sunt de la zidirea lumii.
Când s-a zidit lumea numai Dumnezeu stie, nimeni altcineva. Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Ei au zis: atâti ani sunt de la Adam, apoi zic ca a fost era lui Avraam s. a. Unele le-au pus în legatura cu diferite evenimente: era alexandrina, de când Alexandru cel Mare a avut razboi cu persii; era romana, de la fondarea Romei; apoi era martirilor, de la începutul crestinismului pâna pe vremea lui Diocletian. Dar de abia de la împaratul Justinian, de la 517, au început sa se numeasca anii de la Hristos.
Era crestinismului nostru începe de la Mântuitorul si pâna acum are 1970 de ani, iar peste câteva ceasuri ajungem în anul 1971. Am vrut sa va spun câte ceva despre anul nou. Asa a ajuns si la noi sa se praznuiasca anul nou si sa se înceapa de la 1 ianuarie, dupa traditia ramasa noua de la Roma.
Si sunt calendare diferite si astazi. În Abisinia, o tara crestina, crestinii primesc taierea-împrejur, ca evreii.
Sunt popoare care au calendarul cu doi ani, cu trei ani mai înainte, sau cu sase. Dar calendarul cel mai apropiat de calendarul luni-solar este calendarul pe care-l avem noi, ortodocsii. El este îndreptat de conferinta interortodoxa de la Constantinopol, din 15 noiembrie 1923, pe timpul Patriarhului Meletie al V-lea, si e cel mai aproape de cel ceresc. În 42.000 de ani, el abia ramâne cu o zi în urma. Iar calendarul gregorian, pe care l-a îndreptat Papa Grigore al IX-lea în 1583, prin marele filosof si astronom Lilie, ramâne la 3.600 de ani cu o zi si o noapte în urma; deci el ramâne mai mult în urma ca al nostru, din punct de vedere stiintific. Noi dupa calendarul acesta ne calauzim si el este aprobat de toata Biserica.
Dar vreau sa va spun ca, începând de la anul nou, grija noastra cea mai mare trebuie sa fie alta: cel mai mare lucru e sa ne înnoim viata, sa luam aminte cu fiecare an nou sa lasam câte un pacat care ne stapâneste cine stie de când si sa punem în locul lui o virtute, sa iertam gresalele celor ce ne-au suparat, sa-i iertam pe toti, sa începem anul nou cu inima curata si cu credinta în Dumnezeu, sa nu începem la crâsma cu betie, cu fluiere, cu câte si mai câte petreceri. Ca daca începi bine din ziua întâi, fiindca ziua buna se arata de dimineata, asa o sa-ti mearga tot timpul.
Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta: e iadul pe fata pamântului! Iata cum stiu oamenii sa multumeasca lui Dumnezeu ca le-a mai dat un an de viata! Dar vine moartea si-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a facut, ca i s-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci sa-i mai dea Dumnezeu un ceas; dar nu-i mai da, e rânduit: când ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea sa te rogi: „Doamne, mai da-mi un minut!”, dar nu-ti da, ai avut destule! Dumnezeu este prea drept, ti-a dat vreme, dar n-ai vrut sa te îndrepti, sa te pocaiesti, sa plângi, sa te rogi. Ti-a dat atâtia ani de viata si n-ai avut nici o grija. Si atunci vei vedea ca nu mai este pocainta în timpul mortii. Deci sa ne gândim ca, trecând un an de zile, foarte mult trebuie sa plângem lui Dumnezeu ca n-am facut nimic bun si sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat cu mila si cu îndurarea Lui sa trecem iarasi 365 de zile si sa ajungem pâna azi.
Toti trebuie sa multumeasca. Toata zidirea lui Dumnezeu. Caci viata si fiintele si toate vremile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie sa multumim lui Dumnezeu, ca sa nu vie urgia Domnului peste noi.
Asteptam mila lui Dumnezeu, dar odata n-are sa mai fie timp. Caci vine moartea pentru fiecare, vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scapa nimeni, nu pot scapa nici împaratii. Unde-s împaratiile, unde-s faraonii Egiptului, unde sunt sultanii turcilor, unde-s craii Germaniei, unde-s împaratii de care se cutremura lumea, unde-s împaratiile, unde-s cetatile, unde-s orasele, unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au darâmat de cutremur?! Unde-s cetatile lumii, unde-s puternicii, unde-s cei învatati, unde-s filosofii, unde-s cei care au purtat schiptru, cei care au purtat diademe si ale caror capete straluceau ca soarele, unde-s?! Praf, pamânt si pulbere s-au facut! Asa-i dreptatea lui Dumnezeu, si vai de noi daca cheltuim vremea în zadar! Marele Apostol spune: „Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt”.
Vom cere sa mai traim un minut si n-are sa ne mai dea Dumnezeu. Pentru ca trecem fara griji prin viata aceasta, ne încurcam cu grijile veacului de parca am fi nemuritori. Fum suntem. În toata ziua Biserica ne spune: „Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori” (Psalmii 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: „Tot trupul e iarba si slava omului ca floarea ierbii, uscatu-s-a iarba si floarea ei a cazut”; si iarasi zice Duhul Sfânt în Psalmi: „Zilele lui ca umbra trec”, „ca s-au stins ca fumul zilele mele”; si iarasi: „anii lor ca un paianjen s-au socotit”; si iarasi: „zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat”. Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfânt? Pentru noi. Sa avem urechi, sa nu fim surzi!
Sa nu ne astupam urechile, ca visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este. Nimic nu ramâne vesnic pe pamânt. Unde-s puternicii de care se cutremura lumea pâna ieri? Du-te si vezi-i în gheena, cum îi muncesc dracii! Du-te si întreaba-i acolo: Cu ce v-ati ales din viata aceasta? Unde a ramas stapânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat dupa dreptate moartea si-i tine în legaturi pâna în ziua Judecatii de apoi. Sa veghem, dar, cum petrecem timpul înaintea Domnului, caci negresit vom muri si ne va cere socoteala ce-am vorbit în fiecare clipa, si ce-am gândit, si ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru anul nou: sa multumim Prea Sfintei Treimi si Prea Curatei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toata lumea, ca ne-a învrednicit sa treaca un an. Sa ne hotarâm, în inima noastra, sa punem început bun si sa petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Sa ne împacam cu Dumnezeu mai înainte de a ne rapi moartea."
Aceasta este o predica a parintelui Ilie Cleopa zisa inainte de Anul Nou.