În prealabil postat de ory
Hmm ! Intotdeauna m-a dezgustat aceasta sintagma de " om patimas ", sau mai degraba m-a deranjat in sensul exprimarii si nu al calitatii celui denumit astfel. Ce-nseamna om patimas...cine nu este om patimas ? De ce s-ar numi unul patimas si altul nu ? Nu prea inteleg si tind sa cred ca aceasta denumire este cumva babeasca, subiectiva si nejustificata.
De asemenea, daca un om are ceva probleme de sanatate si astfel instinctele lui sexuale nu se pot manifesta intr-un mod natural si firesc, atunci, sa inteleg ca nu este un om patimas ? Destul de aberant !
Daca cineva traieste in manastire si lupta cu instinctul sexualitatii, atunci este numit patimas, insa, daca cineva nu traieste in manastire si-si desfasoara bine-mersi acest instinct, acesta nu se numeste patimas....si-atunci, unde este logica...patimasi sunt amandoi, doar ca unul trebuie sa se infraneze si celalalt nu. Imi este, efectiv scarba de aceasta denumire absolut nedreapta aparuta, mai ales in cadrul crestinatatii .
Asadar, patimasi suntem cam toti, daca este sa folosim neaparat acest termen, patimasi ne manifestam cam toti, fie prin manie, prin imbuibare, prin sex, prin infrumusetare trupeasca, prin vicii , prin mandrie, prin foarte multe caracteristici care ne asupresc personalitatea intr-un fel sau altul.
Ok ! Si acum sa revin la vis, astfel doresc sa te contrazic putin Cristi, fiindca sa stii ca, personal cred ca mai cu precadere tinde sa viseze noaptea lucruri necugetate, vise erotice, un om care nu reuseste sa-si manifeste pe deplin acest instinct, in viata de zi cu zi, decat un om care o face fara restrictii...si-atunci, care este patimasul adevarat ! ?
Visele ne definesc mai degraba neimplinirile vietii, decat implinirile si multumirile acesteia, visele se pot manifesta mai degraba in sens contradictoriu mai degraba dintr-o minte care in viata reala se tot infraneaza si se abtine de la tot felul de ispite, decat din partea celui fara discernamantul baricadarii acestora.
Asadar, si visul si realitatea ne definesc in aceiasi masura, nu este neaparat sa le judecam aspru si sa ne scarbim de ele, trebuie sa incepem prin a le constientiza, a ne accepta fiinta asa cum este ea, a o intelege si abia apoi a o coordona spre rationamentul si credinta ce tinde sa incununeze menirea noastra.
|