View Single Post
  #12  
Vechi 22.08.2009, 22:35:13
enkidu enkidu is offline
Member
 
Data înregistrării: 22.11.2006
Mesaje: 33
Implicit Mc 2, 27

Triscesimus,
Nu mai trunchia citatele din Biblie si nu mai scoate din context.
Biblia este un tot unitar si nu e intelept sa pui litera deasupra Duhului.
Relatarea din Marcu cap.2 sau Matei 12, 1-9 se refera exact la faptul ca Hristos nu dorea sa se tina sambata .
El Insusi se lua ca exemplu atat pe Sine cat si pe David : 1 În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce.
2 Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta.
3 Iar El le-a zis: Au n-ați citit ce-a făcut David când a flămânzit, el și cei ce erau cu el?
4 Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?
5 Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta și sunt fără de vină?
6 Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici.
7 Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați.
8 Că Domn este și al sâmbetei Fiul Omului.


ATENTIE : 5 Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta și sunt fără de vină?
si mai departe :
7 Dacă știați ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-ați fi osândit pe cei nevinovați.