[mariamargareta]

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” !

Trebuie să recunosc din capul locului că niciodată n-am crezut în existenţa reală a acestui personaj misterios, scos mult prea mult în faţă de către liderii pucioşi: “părintele Nicodim”. L-am şi numit cândva “Nicodimul-fantomă”, fiind convinsă că e un personaj inventat, în spatele căruia se făceau tot felul de jonglerii mediatice şi jocuri de “cuvinte”, menite să-i ameţească pe naivi cu o aparenţă de autoritate ecleziastică.
Informaţii de ultimă oră mă fac să-mi schimb radical punctul de vedere: “părintele Nicodim” chiar există! Mai precis, el a existat până prin toamna anului 2007, când s-a mutat, ca tot omul, în lumea umbrelor. Nu înainte de a face cea mai spectaculoasă defecţiune din scurta istorie de 54 de ani a Noului Ierusalim. Nu Zidarii, nu părintele Iliuţă Bunea, nu Costel Postăvaru, nu părintele Ştefan Gândiceanu, nu părintele Ionică au fost cele mai spectaculoase “trădări” ale Pucioasei şi ale liderilor pucioşi. Cea mai spectaculoasă, cea mai uluitoare, cea mai neaşteptată “trădare”a venit chiar de la “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, cel care le-a formalizat ideologia eretică şi le-a conceput “Prefaţa” la ultima ediţie a cărţii lor de căpătâi (“Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”) : “părintele Nicodim”. După ce a fost declarat ca purtător de cuvânt oficial al liderilor pucioşi şi după ce a scris ( apoi a publicat) un amalgamat catehism pucios, intitulat “Quo vadis, ecclesia?” părintele Nicodim şi-a schimbat brusc direcţia cu 180 de grade, întorcându-se înapoi de unde venise: în sânul B.O.R. Desigur că această şocantă “trădare” a fost ţinută în secret de către liderii pucioşi, care nu suportau înfrângerea “duhului proorocesc” care spusese prin ei, doar cu câteva zile mai înainte, că (cităm cu aproximaţie) “...noi avem încredere în părintele Nicodim!”
Dacă erau cu adevărat prooroci, dacă aveau într-adevăr încredere în părintele Nicodim (excludem varianta că minţeau când au declarat acest lucru) cum de n-au ştiut ei dinainte că până la urmă şi Nicodimul îi va trăda (la fel cum i-au trădat şi ceilalţi “grei” pomeniţi mai sus), după ce le-a făcut atâtea servicii?
Dar, să înnodăm ultimele informaţii de care dispunem, cele mai multe încă neverificate, dar provenite din surse perfect credibile.
Părintele Nicodim a aflat şi el, aşa cum au aflat şi alţii, că “la Pucioasa vorbeşte Dumnezeu”. Plecând de la premisa că Dumnezeu este Atotputernic şi că n-ar fi pentru El un efort aşa de mare ca să mai dea câte un mesaj din când în când aleşilor Săi, Nicodim a crezut de la bun început că, teoretic, acest lucru este perfect posibil. Curios nevoie mare, el i-a căutat pe pucioşi şi a fost impresionat de austeritatea cazonă, optimismul soteriologic şi dăruirea fără rezerve pe care le inspirau şi le expirau locuitorii “chibuţului” de la Pucioasa. Cel mai mult l-a impresionat afirmaţia pucioşilor că “14 inşi dintre ei, dedaţi cu rugăciunea şi cu ascetismul, aud simultan cum le vorbeşte lor Domnul”. Pe loc, părintele Nicodim a fost convins că această minciună insolentă şi iscusită este de fapt un minunat adevăr. Nici nu s-a sinchisit ca să mai şi verifice dacă aşa era cum i se spune, sau nu. Şi-o fi zis că n-or fi 14 nebuni adunaţi laolaltă şi care vorbesc acelaşi lucru, auto-selectaţi dintre cei pe care el îi vedea întregi la minte. Şi nici că ar fi 14 mincinoşi, dar sănătoşi la cap, care să pretindă că Dumnezeu le vorbeşte, nu i se părea o variantă plauzibilă. A început de aceea să citească, plin de interes, “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” şi i s-a părut comestibil. Nimic nu părea a fi în contradicţie cu Scriptura. De aceea, el şi-a declarat destul de repede şi fără rezerve credinţa în “lucrarea” de la Pucioasa, deşi aceasta promova (printre altele) abandonul total al “lumii” cu biserica ei (B.O.R.) cu tot. Liderii pucioşi au simţit că e ceva de speculat la acest părinte care şi-a lăsat mănăstirea de metanie ca să-i cerceteze pe pucioşi şi apoi s-a îndrăgostit brusc de ei. Au început să-l curteze şi apoi să se plângă pe umărul Nicodimului, arătând cât de oropsiţi au fost ei de-a lungul timpului, atât de autorităţile civile, dar mai ales de către oamenii bisericii ( evident, e vorba tot de B.O.R.). Şi că nimeni nu i-a ajutat să iasă la lumină cu adevărurile minunate pe care ei le păstrau în secret, pretinzând că le primiseră (şi le primeau încă) direct de la Dumnezeu.

Părintelui Nicodim i s-a părut nedrept. Cum adică, B.O.R. să se împotrivească lui Dumnezeu? Ce, sunt orbi? Lasă că le deschide el ochii! Şi uite aşa, după ce pucioşii i s-au mai plâns şi de faptul că o teoloagă, pe nume Daniela Catană, i-a dus cu vorba promiţându-le că va scrie o carte apologetică despre “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (pe care însă n-a mai scris-o niciodată; ba mai mult, i-a trădat şi ea, întorcându-se în sânul B.O.R., după ce se scârbise peste măsură de nedreptăţile şi minciunile liderilor pucioşi) el s-a hotărât: va scrie el cartea pe care trebuia s-o scrie Daniela, încă din anul 1998, dar n-a făcut-o!