[mariamargareta]

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” ! (Partea a II-a)

Ceea ce nu ştia părintele Nicodim este că Daniela Catană trebuia să scrie cartea în urma unei “proorocii”, consemnată negru pe alb chiar în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la data de 14 octombrie 1998. Şi că, dacă ea n-a mai scris-o, înseamnă că “proorocia” respectivă s-a dovedit a fi o proorocie mincinoasă. Şi dacă e mincinoasă, nu poate fi de la adevăratul Dumnezeu. Adică, în concluzie, totul la Pucioasa este o farsă.

Zis şi făcut! Liderii pucioşi i-au trasat Nicodimului jaloanele, explicându-i cam ce trebuia să conţină cartea Danielei, iar Nicodimul s-a pus pe treabă cu mare spor şi “ajutor de sus”, dar mai ales cu ajutor venit în urma rugăciunilor pucioşilor. Şi a scris în câteva luni câte ar fi scris alţii în câţiva ani, sfidând cu suficienţă şi cu mândrie patriotică acel cunoscut proverb: “Graba strică treaba”. În câteva luni cartea era gata, bună de dat la tipar. Nu prea avea ea cap şi coadă, fiind mai degrabă o colecţie de panseuri însăilate la repezeală, un fel de talmeş-balmeş de erezii împănate cu constatări răutăcioase la adresa B.O.R., dar adulatoare la adresa pucioşilor. Scopul însă fusese atins: în sfârşit, se găsise “cineva curajos din Biserică”, iscusit în a legitima “mişcarea” pucioşilor, declarând-o tradiţională şi ultra-ortodoxă.

Liderii pucioşi au fost tare mulţumiţi de rezultat. Îndată au extras 5-6 capitole mai reprezentative din carte şi le-au plasat în deschidere, ca prefaţă de specialitate la ediţia a doua a “Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa”, cea care a fost tipărită într-un tiraj masiv în anul 2006. Zarurile erau aruncate. Părintele Nicodim devenise acum “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, dar nu în cele ale conducerii sectei (prerogativ pe care cei doi lideri pucioşi şi l-au păstrat cu sfinţenie doar pentru ei), ci exclusiv în plan ideologic, propagandistic şi dogmatic. Liderii pucioşi plănuiau să-l “recupereze” complet pe părintele Nicodim, integrându-l total în “lucrare”, după ce ar fi avut loc o necesară şi obligatorie “ungere” a lui din partea celor 3 preoţi-arhierei (Iliuţă, Nicuşor şi Spirică), “troiţa” cea indivizibilă şi indestructibilă (care “troiţă”, după cum am văzut, până la urmă s-a făcut ţăndări). “Ungerea” ar fi avut darul de a şterge definitiv “pecetea lui Antihrist”, despre care liderii pucioşi pretindeau că stătea săpată în chip nevăzut pe fruntea părintelui Nicodim (la fel ca la toţi preoţii şi episcopii din B.O.R., de altfel).

Părintele Nicodim ezita însă în a-şi da acordul, deoarece povestea asta cu “pecetea lui Antihrist” de pe frunţile clericilor din B.O.R. parcă nu-i mirosea a bine. Pe de altă parte, vrând-nevrând, stând el pe lângă liderii pucioşi ca să scrie cartea, a mai sesizat şi alte lucruri care parcă nu prea erau în regulă, iar minunata lor ortodoxie cam şchiopăta. Liderii pucioşi îşi dezvăluiau în intimitate (şi în faţa celor mai apropiaţi) adevărata lor faţă: supărăcioşi, geloşi, nestatornici, imprevizibili, justiţiari până la a fi nemiloşi, flecari, clevetitori, invidioşi, urâcioşi, bolnavi de mania persecuţiei, şi mai tot timpul discordanţi în idei şi mai ales în fapte. Ba propovăduiau ascetismul, postind şi ei câteva zile în şir ca model pentru ceilalţi; ba se ghiftuiau cu bunătăţi (din care însă “uitau” să le facă parte dreaptă şi supuşilor lor). Ba propovăduiau umilinţa şi pocăinţa, ba se umflau în pene şi plezneau de satisfacţie când alţii le evidenţiau pe faţă meritele şi “realizărili”. Ba îşi plângeau de milă şi erau negri de supărare pentru cele mai neînsemnate “neîmpliniri” ale supuşilor lor; ba îi lăudau în faţa lumii ca fiind “poporul sfânt al lui Dumnezeu”, fără a uita să se evidenţieze din nou pe sine ca fiind păstorii lor, unşi în chip tainic de sus, singurii “prooroci” şi “salvatori” ai lumii, “fii-copii” ai lui Dumnezeu, “porţi” şi “soli” ai Cuvântului Său.

Părintele Nicodim era din ce în ce mai derutat. Începea să-i pară rău că scrisese cartea, dar acum era prea târziu: “mântuitorii” de la Pucioasa îl promovaseră deja ca persoană publică, atât prin editurile Semne şi Ro-Emaus, cât şi prin internet. I-au făcut şi un blog special, intitulat părintelenicodim.wordpress.com . Aici i-au republicat cartea, intitulată “Semnul atenţiei” (titlu pe care ar fi trebuit să-l aibă cartea Danielei Catană), precum şi toate celelalte mâzgăleli ale părintelui Nicodim.