[danyel]

Iată-ncepe judecata.
Domnul judecă-n Sion.
Nourul de martori vine
Lângă strălucitul tron.


Stau în faţă acuzaţii :
Milioane, mici şi mari :
Se-nfioară împăraţii
Între hoţi şi cămătari.


Primul suflet vine-n faţă.
- Tu, de ce nu M-ai primit ?
- Eu ... aveam avere multă,
N-aveam vreme de gândit...


Şi-a chemat Judecătorul
Primul martor în proces.
- Avraam ! Ce-aveai în lume
Când din lume te-am ales ?


- Doamne, mii de robi şi roabe,
Turme greu de numărat,
Saci de aur şi podoabe
Şi veşminte de-mpărat.


- Şi-ai putut primi Cuvântul,
Tu, bogatule Avraam ?
- De-ar fi fost al meu pământul,
Tot pe Tine te primeam !


Se rosteşte scurt sentinţa.
Vine-al doilea-acuzat.
- Tu, de ce-ai respins credinţa ?
- Eu ... eram bolnav în pat.


Şi din nourul de martori
Vine unul din norod.
- Cum te-aflai tu, spune Domnul,
Când Mi-ai fost întâiul rod ?


- Împărate, niciodată
Ceasu-acela n-oi uita :
Mă aflam atunci pe cruce
Tocmai lângă crucea Ta.


Domnul judecă pe altul.
- Pentru ce-ai respins credinţa ?
- Doamne, pe la noi atunci
Doar doi, trei urmau credinţa...


La un semn apare-un martor
Cu păr alb, cu alb veşmânt.
- Spune tu, cu tine-alături
Câţi credeau pe-ntreg pământ ?


- Doamne, când vesteam potopul
Spune martorul cu greu,
Nimeni nu urma credinţa
Nimeni, Doamne, numai eu.


Şi-acum vine-o acuzată.
- Tu, de ce nu M-ai primit ?
- N-aveam timp. Aveam atâţia
De cusut, de îngrijit...


- Tu, Tabita, pe câţi oare îngrijeai ?
– Parcă ... vreo doi ...
- Ba mai mulţi ! Spun zeci de glasuri.
- Şi pe noi ! – Ba şi pe noi !


Vine-o altă acuzată.
- Tu ? – O, Doamne Preaslăvite,
Tu ştii tot. Eram frumoasă
Şi învinsă de ispite.


- Spune ! strigă Salvatorul,
Tu, Maria din Magdal, cum erai ?
– Eram frumoasă
Şi, plutind pe-al lumii val,


Sufletu-mi de şapte lanţuri
Era prins şi ferecat.
Dar eu am venit la Tine,
Şi Tu toate le-ai sfărmat !


- Tu ? alt acuzat primeşte
Fiorelnica-ntrebare.
- Doamne, eu stăteam cu casa
Prea departe de-adunare.


Domnul face-un semn spre martori
- Juriul marelui examen -
Şi se vede-un car deodată,
Şi din car coboară-un famen.


- Tu, spre Templul Meu, de unde
Te porneai când te chemam ?
- Eu, din Africa, Stăpâne,
Din Etiopia veneam !...


Se rosteşte iar sentinţa.
Este-adus alt acuzat.
- Doamne ... Tu chemai... prostimea ...
Eu...eram un învăţat.


Domnu-alege-acum un martor.
( unul singur e de-ajuns.)
- Luca, ce-ai fost tu în lume ?
- Doctor ! martoru-a răspuns.


Domnul judecă-nainte.
Vine-un prinţ de mare neam.
- Tu ? De ce-ai respins credinţa ?
- Eram rege ! Nu puteam ...


Şi ca martor o femeie:
- Tu, Estera cea frumoasă,
Când riscai slujind credinţa
Ce erai ? – Împărăteasă !


Se rosteşte iar sentinţa.
Următorul la-ntrebare
E un avocat cu vază
- Doamne, cer o amânare !


Incidentul se respinge.
Vine-un mare proprietar.
- Doamne, vreau să vin cu martori
Şi cu probe la dosar.


Vreau un avocat de seamă.
Dau oricât ! Să fie-adus !
- Prea târziu ! răspunde Domnul.
Pîn-acum să ţi-l fi pus !


Voi, copii, întreabă Domnul,
Avocat v-aţi pus sau nu ?
Cine v-a fost avocatul ?
Şi răspunde norul: - Tu !


Domnul judecă-nainte.
Vine-un tânăr acuzat.
- Doamne, eu eram prea tânăr,
Când din lume m-ai chemat.


- Ieremia, strigă Domnul,
- Eu ! răspunde el umil.
Cum erai când ţi-am spus : vino !
- Eram, Doamne, un copil ...


Şi, în rând cu Ieremia,
Vin din nourul cel sfânt:
Iosif cel frumos şi tânăr,
De ispită neînfrânt.


Samuel, ce din pruncie
Domnul l-a împrumutat.
Iosua şi Caleb ce-n ţara
Cea promisă au intrat.






Vine dârz Botezătorul,
Ce pe Domnul prevestea,
Vin copiii care-n templu
L-au primit cu Osana,


Vin cei tineri ca o rouă,
Cu podoabe sfinte-n zori,
Vin cântâd cântare nouă
Şi cu glas şi din viori


...Acuzatul pleacă fruntea
Întristat şi lăcrimând.
Domnul judecă-nainte.
Suflete vin rând pe rând ...


*Şi-acum tu, ce azi în ceruri
Încă n-ai apărător,
Crezi tu că la judecată
Vei sta tot nepăsător ?


Nu uita, umblând în viaţă
Din păcat în alt păcat,
Că în ultima instanţă
Nu poţi primi avocat !