Citat:
În prealabil postat de Callisto
N-am sa fiu avocatul memoriei mele, pentru ca stiu ca e un caz slab (daca nu pierdut). Vreau sa te intreb doar daca te-ai uitat pe "Modern logic" al lui G. Forbes, din cate imi amintesc acolo se regasea..Forma rationamentului era desigur selectata de autori, insa ca s a nu vorbesc in dodii, poti confirma tu. Si de asemenea, daca in cuvintele mele mai gasesti (si e imposibil sa nu) erori nu ma cruta.
|
Nu m-am uitat la cartea citată de tine. Nu o cunosc.
Dar rămâne faptul că, sub raportul logicii formale, argumentul ontologic nu poate fi decât un paralogism al tautologiei. Pentru a-l înțelege, e nevoie de o analitică a semanticii conceptelor de infinit, determinat, actual, potențial, mijlocit, nemijlocit etc. etc.. E ceea ce am încercat să fac mai sus.
Argumentul ontologic e valid nu prin aceea că NOI gândim sau imaginăm sau avem reprezentarea unei Ființe perfecte. Ci pentru că reducția fenomenologică ne pune în posesia ideii Absolutului în care pozitivul și negativul ontologic coincid absolut. Iar datorită acestei coincidențe, ireductibilitatea Absolutului e pusă prin aceea că, el conținându-și negativul, nu are o anterioritate diferită de sine, "înainte" de el însuși fiind doar el însuși.
Și dacă facem nu o reducție fenomenologică, ci una ontologică și ajungem la postularea ireductibilă a unui Neant pur ca origine, meditația asupra a ceea ce exhaustiunea Neantului implică, ne pune tot în posesia Identității absolute - cum spuneam, Ființa și negativul Ei sunt una în Absolut.