Viitorul omenirii si Pamintului 2009 – 2021 (VI)
" R: Astăzi doresc să continuăm discuția de la anul 2010.
A: Te rog.
R: Anul 2010 va fi anul marilor adevăruri. Într-un mod magic, omenirea va începe să înțeleagă anumite aspecte. Adevăruri majore vor fi revelate și cei ce ne conduc vor fi demascați. La început vor fi foarte puțini cei care vor crede, însă, cu cât ne vom apropia de 2011, cu atât numărul lor va spori. De fapt, în august-septembrie 2009, voci, din diverse locuri de pe glob, vor începe să vorbească, scoțând la lumină anumite secrete, însă amploare vor căpăta abia în anul următor. De asemenea, 2010 va fi anul fenomenelor extreme. Clima se va înrăutăți atât de mult încât anumite locații vor trebui evacuate. În unele zone va fi atât de frig încât oameni vor fi siliți să își părăsească casele. Va fi secetă și foamete la nivel global. O nouă epidemie își va face apariția, deși, în prima fază, nu va face victime. Oamenii vor deveni dependenți de ajutorul statului. Mâncarea, medicamentele și utilitățile se vor scumpi enorm.
A: Dar nu se poate face nimic pentru a preveni aceste lucruri?
R: Nu văd cum. Nu știu dacă toți guvernanții noștri sunt informați de ceea ce ne așteaptă în viitor; iar cei ce știu, de ce ar interveni? Ei au un plan bine pus la punct.
A: Și în România va fi la fel de rău?
R: Nu. Eu văd că la noi va fi bine. Adică mult mai bine comparativ cu restul lumii. Dacă întreb unde o să fie rău, mi se răspunde că în țările dependente de dolar. Deci la noi nu. De altfel, dacă mă concentrez și întreb România în 2010 imaginile care îmi apar sunt întrucâtva liniștite. Văd doar secetă și furtuni, supărare, îngrijorare, dar nu văd război, foc, disperare. Dacă, dimpotrivă, întreb America 2010 văd foamete, cozi lungi, oameni panicați, șomaj, furturi, crime, răzmeriță și, mai presus de toate, văd șiruri lungi de mașini care se îndreaptă către munți sau alte locații.
A: Către munți? De ce?
R: Cred că vor avea probleme cu apa, încă de anul acesta. Ți-am spus că de mică am în cap imagini cu apă, munți de apă năvălind în orașe. Cam asta văd eu că se va întâmpla acolo.
A: Dar Europa va fi afectată de apă?
R: Da, dar în mai mică măsură. La noi apa va fi problema anului 2013. Anul acesta și la anul Europa va avea probleme minore doar la nivelul caostelor. Îmi apare ca și cum apa ar înainta cu câțiva metri, însă nu văd a fi ceva catastrofal. Aici va fi secetă sau furtună și hrana va fi problema. De asemenea, la anul, Europa se va confrunta cu seisme și probleme vulcanice, însă nici acestea nu au un aspect catastrofal. Cel mai grav va fi în China și Japonia.
A: Îmi poți spune dacă România va fi lovită de un seism major?
R: Eu văd că da. Sela îmi spune că trebuia să fi fost deja, însă a fost amânat.
A: Asta este bine. Înseamnă că viitorul poate fi modificat!
R: Momentan eu văd cutremurul ca fiind la anul, dar nu văd mii de morți sau pagube imense. Văd ceva blocuri căzute, oameni speriați, însă vor fi mai puține pierderi ca în ’77. Mai există o posibilitate de producere a unui seism în septembrie – octombrie anul acesta, dar nu cred că este ceva sigur. Îmi vine în minte ca perioadă, dar nu pot vizualiza imagini iar acest lucru mă face să cred că este posibil să nu fie.
A: Poate reușim și facem ceva ca să îl evităm!
R: Cred că este suficient să ne trezim. Dintotdeauna am avut credința că noi ne putem schimba soarta.
A: Și eu am convingerea că suntem participanți activi la crearea viitorului. Cred că putem schimba traiectoria prin trezirea colectivă și racordarea la Matrice.
R: Eu am avut experiența modificării. Am avut unele viziuni care, după un an, s-au modificat. Asta înseamnă că ceva sau cineva a intervenit și ne-a schimbat soarta. Dar, cu toate acestea, anul viitor va aduce probleme la nivelul scoarței terestre. Din câte înțeleg, eu sunt generate în principal de undele electromagnetice venite din spațiu, unde pe care nu le putem controla. Aceste bombardamente vor afecta și populația. Migrenele și stările de oboselă se vor intensifica, vom experimenta vise puternice sau, din contră, insomnii, iar, la nivel general, vom fi apatici și cu tonus scăzut. Peste toate acestea se va suprapune căderea sistemului bancar și șomajul masiv. La nivel global.
A: Când spui căderea sistemului bancar, te referi la căderea dolarului?
R: În primă fază, dar, pe termen lung, văd a fi o problemă generală. La început, chiar din această toamnă, piața economică americană va intra în declin, declin care va continua în anul viitor, pentru ca spre jumătatea anului să se extindă în toată lumea. Cel mai rău, din acest punct de vedere, va fi în anul 2011. Și noi vom simți aceste probleme chiar de la mijlocul anului viitor, însă cel mai afectați vom fi tot în anul următor. Îți dai seama că, dacă dolarul cade, panica se va instala pe toate piețele bancare și chiar dacă noi nu suntem, la început, direct implicați, acest lucru ne va marca. Oricum, piața monetară va avea un comportament ciudat, anormal, care se va întinde pe parcursul următorilor doi ani.
A: Dar, efectiv, când va începe această cădere?
R: Octombrie-noiembrie 2009. La început, va părea că totul potae fi ținut în frâu, însă va fi doar o amăgire. Haosul va începe cam prin primăvara viitoare. După cum spuneam, vor începe scumpirile. Dacă întreb cu ce vom plăti în 2011, mi se spune că la troc, cu produse, cu aur, cu argint sau cu muncă.
A: Groaznic! Eu totuși nu pot crede! Noi suntem dependenți de hrană, utilități, sistem de sănătate, etc.
R: Sela spune că, la începutul anului viitor, omenirea va dispune de o nouă sursă de energie, neimaginată până în prezent, care va fi perfecționată și pe care o vom putea folosi în câțiva ani. O energie benefică, nepoluantă.
A: Deci avem și vești bune!
R: Multe vești bune, dar după 2014.
A: Dacă ar fi să îmi descrii anul 2010 în câteva cuvinte, ce mi-ai putea spune?
R: Anul disperării, al foametei, al cutremurelor, al fenomenelor extreme, al războiului, al trezirii la nivel individual, al dezvăluirilor și al sacrificiului.
A: Să înțeleg că acestea ne sunt date spre a ne trezi?
R: Sunt convinsă că ăsta este scopul, dar la fel sunt sigură că oamenii vor lua totul la modul personal. Nu știu câți vor înțelege aceste aspecte în adevăratul lor sens.
A: Ai fi uimită să vezi cât de mulți sunt cei care știu cumva instinctiv că noi suntem pe o cale a schimbării, a înnoirii și că acest drum ne duce cumva mai aproape de Dumnezeu.
R: Eu văd clar că această cale ne duce către un nou început benefic din toate punctele de vedere. Vreau să te asigur de acest lucru. Poate că, în primă fază, vom fi înspăimântați, derutați, dar dacă avem credință, dacă ne dorim ca lumea în care trăim săse schimbe, trebuie să ne asumăm rolul de formatori ai viitorului. Este pentru noi și pentru urmașii noștri."
|