[Fani71]

În prealabil postat de windorin

Mi'a placut mult ce zicea Paul Evdochimov. Ceva de genul "in Biserica de Rasarit, duhovnicul nu a indraznit niciodata sa intre in camara de nunta a celor doi miri". Spunea el ca duhovnicul are datoria de a zidi o inima si o minte crestina, iar mai apoi acelea vor lucra de la sine cele bune.

Acelasi lucru l'am observat la duhovnicul meu. La un moment dat, incepusem sa vorbesc mai in detaliu anumite aspecte ale unor pacate, si mi'a zis: "Ajunge cat ai zis. Vezi tu, ..." si mi'a vorbit despre iubirea de Dumnezeu si despre pocainta.

Alt parinte mi'a spus ca se spovedea la un episcop. La un moment dat, episcopul ii cere mai multe detalii despre un anumit pacat, la care parintele ii zice: "V'am zis destul. Acesta e pacatul." M'a si amuzat putin acest caz.

Parintele predica, indruma, da exemple, insa nu ancheteaza, nu persecuta, nu urmareste si iscodeste pe om.

Exista o limita, care anume? Poate cea a bunului simt, a tandretei duhovnicesti. Nici Hristos nu a trecut'o pe aceasta.
Pana ce omul nu s'a deschis singur, pana ce omul nu a cerut singur un lucru, Hristos nu a intrat in acela.

Ce bine zici!
Din pacate am impresia, dupa cele ce le citesc pe acest forum, ca multi il considera pe duhovnic altfel, si el cam intra in camera aia de nunta... Am impresia ca este cam prea des consultat in problemele intime ale unui cuplu.