[mariamargareta]

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” ! (Partea a III-a)

Văzând că părintele Nicodim şovăie să devină un “preot pucios” aşa cum ei ar fi dorit, liderii pucioşi au venit la el cu altă propunere: n-ar vrea el, adică n-ar fi mai bine, ca să se facă direct episcop? Aveau ei un plan ascuns, propunându-i această schemă. Tocmai îi vizitase la Pucioasa numitul Ioan Preoteasa, un preot caterisit de B.O.R., care însă reuşise ulterior ca să fie hirotonit episcop de către o altă Biserică: Biserica Ruşilor Albi din Ucraina. Imediat, Preoteasa s-a auto-proclamat întâistătătorul fantomaticei Biserici a Vlahilor Tradiţionali de Pretutindeni cu sediul în Bucureşti (plecând de la ideea isteaţă că dacă zici “vlah” sau zici “român” e tot un drac). Pentru a-şi consolida poziţia, Ion Preoteasa venise cu “săru’mâna” la liderii pucioşi, cerându-le ceva “ajutoare”, adică ceva suflete bune de pus la treabă. Mai precis, în varianta minimală, liderii pucioşi să-i “dea” vreo 2-3 “măicuţe” de la Pucioasa, care să vină să-i facă lui pe ordonanţele. Iar în varianta maximală, pe lângă măicuţe, să-i “dea” şi 1-2 preoţi de nădejde pe care el urma să-i integreze co-slujitori în “Biserica” lui (dintre care pe unul ar fi urmat să-l avanseze la rangul de episcop-vicar, printr-o procedură de hirotonire similară, adică tot la Kiev şi tot în Biserica ruşilor albi). Avea nevoie de încă un episcop ca să poată apoi hirotoni episcopi în ţară, fără să mai fie nevoie să se ducă şi să se roage iarăşi de ruşii albi, şi apoi să-şi înjghebeze şi un mic Sinod. Liderii pucioşi s-au gândit imediat la părintele Nicodim, sperând că infiltrându-l în coasta lui Ioan Preoteasa vor realiza o manevră strategică: vor avea şi ei în sfârşit un episcop cu hirotonie validă, pe care ar fi urmat să-l extragă ulterior din biserica lui Ioan Preoteasa şi să-l dedice exclusiv păstoririi Bisericii Noul Ierusalim (BNI). Pasă-mi-te, liderii pucioşi ştiau foarte bine că BNI este în defect pentru că, neavând episcop canonic, ea nu este Biserică!

Cât despre “măicuţe” nici vorbă să-i “dea” ei lui Preoteasa vreuna dintre servitoarele lor de la Pucioasa. Aşa că i-au zis lui Preoteasa aşa: că ei n-au nimic împotrivă ca să-i dea, însă ei n-au nici un ascendent asupra fetelor (minciună!), deoarece ele sunt libere să meargă unde vor (altă minciună!): dacă vor voi să meargă cu Preoteasa, să meargă. Bineînţeles că liderii pucioşi ştiau că nici o fată nu va pleca de la Pucioasa sau de la Târgovişte fără “binecuvântarea” liderilor pucioşi, aşa că n-aveau nici o emoţie pe tema aceasta. I-au prezentat câteva fete lui Ioan Preoteasa, dar toate l-au refuzat.

Aparent inexplicabil, deşi liderii pucioşi i-au cerut să aleagă varianta lui Preoteasa (desigur, dacă şi el este de acord) părintele Nicodim i-a refuzat. Începuse deja să se îndoiască de “sfinţenia” liderilor pucioşi şi de “gândurile lor bune”, iar despre Ioan Preoteasa avea deja o impresie formată, ca de un cal breaz. Ioan Preoteasa se anunţa deci dinainte, prin trecutul său, ca un partener dubios: aventurier, răspopit de B.O.R. şi apoi promovat ca arhiereu printr-o manevră de o canonicitate îndoielnică (este de presupus că a ascuns episcopilor ruşi care l-au hirotonit faptul că fusese deja caterisit ca preot, deci episcopii ruşi hirotoneau un mirean ca episcop?), cu activităţi suspecte în antecedente (în America). Slujirea arhierească de sub tutela unui asemenea “episcop” ar fi stat deci sub semnul întrebării în ce priveşte canonicitatea, mai ales că o “promovare” ierarhică nu se poate face fără ştirea episcopului de care trebuie făcută ascultarea.

Între timp, părintele Nicodim a aflat şi despre conflictul ireconciliabil dintre liderii pucioşi şi cel care ar fi trebuit să fie primul (dar nu mai era de mult) dintre cei trei “preoţi unşi” ai NIP: Iliuţă Bunea. Brusc, se sfărâma sub ochii lui mitul “troiţei sfinte” prin care Dumnezeu, la rugăciunile şi la întreitele lor liturghii de noapte, urma să transfigureze lumea toată. Dragostea frăţească dintre pucioşii aflaţi la cel mai înalt nivel ierarhic, promovată ca model absolut pentru toţi pucioşii de pretutindeni, s-a dovedit a fi o imensă cacealma, care ascundea o ură profundă, cancerigenă în cel mai înalt grad spiritual şi absolut ireconciliabilă, dintre “fraţi”.

Şi atunci, părintele Nicodim a defectat. I-a părăsit brusc pe liderii pucioşi şi s-a întors spăsit în B.O.R. A şters toate postările de pe blogul părintelenicodim.wordpress.com , lăsând doar titlurile, sub care a trântit câteva citate revelatoare din Biblie care sugerează (celor care ştiu să citească printre rânduri) la ce revelaţie a ajuns, după propria sa experienţă tragi-comică de la Pucioasa.

Liderii pucioşi n-au disperat la început, fiind deja obişnuiţi cu “dezertările”. Abia mai târziu au realizat dimensiunea catastrofică a dezastrului. La început ei au tot crezut că este vorba de un moft pasager, iar opţiunea părintelui Nicodim ar putea fi reversibilă. Dovada o constituie un “Cuvânt în şoaptă”, ticluit de ei la data de 16 septembrie 2007 ca venind din cer de la Dumnezeu, şi prin care sperau să-l înduplece pe părintele Nicodim să se întoarcă.
Demersul lor a fost zadarnic: părintele Nicodim nu s-a mai întors niciodată la Pucioasa.S-a retras discret şi din lumea văzută, câteva luni mai târziu.

Părintele Nicodim nu mai este printre noi, dar aventura lui printre pucioşi rămâne un model viu, o experienţă care poate da mult de gândit şi altor curioşi, bântuiţi de nelinişti vis-vis de “mişcările” pseudo-religioase care se tot înmulţesc, ca ciupercile după ploaie.