Obiceiul de a ne atinge de 'cinstitele daruri', de vesmintele preotului, de a saruta icoanele si altele asemenea sunt foarte frumoase si bune, pentru ca manifesta material credinta noastra in Taine si in intruparea lui Dumnezeu, in general. Tot asa si mataniile, de exemplu.
Noi suntem suflet-trup, si ne manifestam credinta si dragostea fata de Dumnezeu si in trup.
Dar bineinteles, daca ele ajung sa devina centrul si nu periferia, nu manifestarea ci scopul credintei, ca un fel de superstitie, sau practica magica, atunci nu mai este bine. Nu trebuie sa le punem deasupra dragostei, nici deasupra Impartasaniei. Deci nu trebuie absolutiozate, ci traite cu bucurie ca niste semne ale credintei. Asa cum atunci cand iubesti pe cineva il saruti, dar nu in sarut sta dragostea.
Cum spui si tu: "eu cred ca fiecare gest si actiune are rolul, timpul si locul ei si nu trebuie sa judecam gresit." Si aici se cere dreapta socotinta.
Poate la asta se refera IPS Anania cand zicea de mediocritate.
__________________
"Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși." (Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii)
|