"Evreii și-au păstrat religia mai pură decât creștinii; este un fapt care ar trebui să ne facă să roșim. Ei au răbdat, timp de veacuri, persecuțiile, fără să cedeze vreodată. Și-au păstrat intactă credința, fără a încerca s-o impună altora. De aceea, persecuția împotriva evreilor nu este o problemă de religie, ci de rasă. Popoarele n-au putut răbda să vadă în sânul lor un popor mai puternic. Este un lucru simplu și încă și mai simplu în România. Țara e puțin populată; meseriile sunt, pentru a ne exprima așa, în întregime în mâna străinilor și iată că au venit ani de secetă, ale cărei urmări se văd abia acum. Nu se cumpără, nu se construiește, nu se fac comenzi și iată că nu numai mulți evrei, ci și protestanți și catolici au părăsit țara, pur și simplu pentru că nu-și mai puteau agonisi viața. Nu sufereau din pricina nici unei persecuții, dar țara suferă din pricina plecării lor (...).
Un evreu spiritual îmi spunea: <<Vă doresc ca istoria dumneavoastră să fie scrisă într-o zi la fel ca a noastră și să fie citită ca o carte de rugăciuni în Bisericile dumneavoastră la fel ca în ale noastre>>. De ce, oare, nici un alt popor n-a avut ideea de a scrie astfel istoria sa? Pentru că Biblia ne e îndestulătoare; pentru că e istoria întregii umanități. Ea cuprinde totul; căci, altminteri, Hristos s-ar fi îndreptat spre India, Persia sau China (...) Prin inteligența lor precumpănitoare, evreii ar trebui să fie ca o drojdie pentru celelalte popoare, călăuzindu-le către căi mai înalte."
Regina Elisabeta in eseul "Moise si Evreii"
|