Luminatorul (V. Voiculescu)
Am fost ca nerodul din poveste
Ce cara soarele cu oborocul
In casa-i fara usi, fara ferestre...
Si-si blestema intunerecul si nenorocul.
Ieseam cu ciubarele mintii, golae, afara,
In lumina si para,
Si cand mi se parea ca sunt pline,
Intram, rasturnandu-le-n mine.
Asa ani de-a randul
M-am canonit sa car lumina cu gandul...
Atunci ai trimis ingerul tau sa-mi arate
Izvorul luminii adevarate:
El a luat in maini securea durerii
Si a izbit fara mila peretii.
Au curs caramizi si moloz puzderii,
S-a zguduit din temelii cladirea vietii,
Au curs lacrimi multe si suspine,
Dar prin spartura facuta-n mine,
Ca printr-un ochi de geam in zidul greu,
Soarele a navalit inlauntrul meu.
Si cu el odata,
Lumea toata...
Ingerul luminator a zburat aiurea,
Lasandu-si infipta securea.
Cocioaba sufletului de-atuncea insa-i plina
De soare, de slava si lumina.
|