Sonet CLXXIII - V. Voiculescu
Te mistuie iubirea? Credeai ca-i o papusa,
Sa-ti faci un joc cu toane, ca in copilarie,
Cand ea-ti cerea o fire de salamandra vie,
In tainica-i vapaie sa arzi far-de cenusa.
Ea nu sta-n trup: stapana a carnii si a placerii
Inflacaratu-i spirit - urgie - le consuma,
Isi cata-n noi duh geaman... si de-l imbii cu huma
Ramai o biata urna cu zgurile durerii...
Te ispiteste jindul sa-mbraci si fericirea
Cum pui pentru petreceri o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntata cu spaima, ca o moarte,
Caci ea, ca sa patrunda, iti sparge-alcatuirea,
Preface in genune launtrul tau, anume
Ca sa-ncapa acolo, cu ea, intreaga lume.
Sonet CLXXIV - V. Voiculescu
Imi spui zaraf? Schimbi versuri pe-o dragoste de aur?
Pentru-ai iubirii tale ducati iti dau sonete?
Viclean, iti iau aleanul si dorul amanete,
Cu camata inchise-n avarul meu tezaur?
De-ai sti! fiece slova ce-ti scriu ti-ar fi mai scumpa
Ca mii de nestemate din fruntile regesti;
Cutezator scafandru-n oceanele ceresti,
Zvarl duhul meu din duhul etern sa ti le rumpa...
Si nu ma plang ca poate iubirea ta ma-nsala,
Nu cat de-i mincinoasa moneda ce-mi strecori,
Ca simt ce grea si seaca imi suna uneori
Si nici nu zgarii plumbul sub calpa poleiala,
Ci smulg tariei verbul de dincolo de fire
Si orice vers ce-ti darui i-un fir de nemurire.
Sonetul CCXI - V. Voiculescu
Nu mai cunosti aceasta licoare cristalina?
E dragostea: strivita in teascul greu de chin,
Dintr-un sonet intr-altul am tras-o ca pe-un vin
Si vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lina.
Ca ochiul unui inger ii este acum candoarea;
Tumult si spuma, drojdii in drum a lepadat.
Din cruda fermentare atat a mai pastrat,
Imbatatorul spirit, taria si ardoarea.
De oriunde tasneste, o raza sta viata:
La piept, strangand cu mila amarul nostru ieri.
In tainica-i lucrare iubirea ne invata
Ca e si-o fericire urzita din dureri:
Potrivnicele-arome zambind, in ea le-mbina...
Pocalul sus... si-nchina: iti torn sa bei lumina.
|