[sophia]

Nu stiu, din vorbele voastre, de care tare as vrea stiu daca voi credeti in ele, daca voi chiar credeti ceea ce spuneti aici si aplicati, rezulta ca:
1. Canoanele vin de la El, de la Duhul sfant
2. A fi crestin inseamna sa accepti tot ceea ce ti se cere prin niste reguli tainice. Daca nu poti accepta nu poti fi crestin, esti rau etc.
Daca faci lucruri impotriva canoanelor, de ex. ai relatii cu sotul in alta zi decat cele stabilite, este bolnav, murdar, rau, necrestin si alte cuvinte rele pe care le-ati folosit aici.
3. Voi sunteti perfecti si faceti numai ce spun canoanele si de aceea va numiti crestini

Eu nu cred, nu simt asa. Pentru mine altceva inseamna biserica, Dumnezeu, credinta.
Pentru mine canoanele au fost facute de oameni, indiferent ca au fost sanctificati ulterior, dupa felul lor si principiile de atunci. Pe atunci preotii nu aveau sa se insoare, erau alte reguli sociale.
Acum trebuie sa ne gandim si dupa ce legi, in ce lume vrem sa traim.
Daca vrem sa traim ca in secolele trecute, atunci da, ne casatorim neprihaniti, chiar il/o cunoastem numai dupa nunta (se practica in alte religii si astazi), femeia umbla cu rochii pana in pamant si infasurata (eventula crinolina), nu lucreaza, ne putem intoarce si mai mult, in viata de acum 2000 ani. Fara computere, firme, masini, celular, etc.
Pentru ca voi de fapt vreti sa traim viata de acum 2000 ani in secolul 21 si asta nu merge.
In plus pentru voi a fi crestin presupune a nu iubi sotul/sotia asa cum se cuvine. Pentru voi nu exista decat iubirea de Dumnezeu si altceva nimic.
Nu puteti concepe ca un om poate iubi in acealsi timp si pe Dumnezeu, si pe sotul/sotia, parinti. De ce?
Dumnezeu nu cere asta.
Fraza asta cu "iubirea nebuna de Dumnezeu" nu o pricep. Da, poti iubi f.mult pe oricine, dar nu incat sa ignori pe restul.
Asta ma doare.
Voi vedeti/faceti credinta ca ceva f.departe de om, de iubire, de caldura. O faceti ca pe o vesnica penitenta, rece, dura, astrala, filozofica.
Voi va iubiti si doriti sotul/sotia? Si va duceti totusi si la biserica, si va rugati si credeti in Dumnezeu?
Si daca da, vi se pare ca acestea doua se exclud?
Din cele ce spuneti voi asa reiese.
Eu nu vad relatia trupeasca asa cum o vede religia: ceva murdar, obscen, impotriva lui Dumnezeu, animalic. O vad ca pe ceva natural, omenesc, cald, o vad iubire, ceva frumos, curat.
Ma opresc aici. Discutii din astea ma aduc in ratacire din credinta cu adevarat si nu vreau.
Casatoria este o taina, este ceva frumos, lasat de Dumnezeu,iar canoanele astea e impotrivesc Lui.
In ceea ce priveste duhovnicul, este asa cum spuneti - fiecare decide cat si ce sa-i spuna. Dependenta prea mare de el strica.

As vrea sa cred ca totusi nu sunt o crestina rea, ca aceste neputinte omenesti nu impiedica omul in credinta si relatia sa cu Dumnezeu. As vrea sa cred ca nu trebuie sa stam la rascruce si sa alegem: o viata normala omeneasca, sanatoasa, sau asceza, mizerie, singuratate, puscarie si toate acestea pentru mantuire si sa se numeasca credinta.
Nu cred ca pentru asta ne-a facut Dumnezeu.