Pentru fiecare dintre noi, mesajele pot aparea sau nu intr-o forma sau alta. Se presupune ca orice vis, daca este privit intr-o anumita lumina, poate transmite un mesaj. Mesaj care de obicei il descoperi mai tarziu sau muult mai tarziu.
Aveam 26 de ani si numai la biserica nu-mi statea mie gandul, dar nu pot spune ca nu credeam in Dumnezeu; eram doar superficial. Intr-o noapte visam ca mergeam pe trotuar pe langa o cladire/bloc si urma sa traversez un drum secundar pavat cu piatra cubica. In timp ce traversam, pe la jumatate, mi-am aruncat privirea peste umarul drept si am ramas uimit cand pe cer L-am vazut pe Mantuitor privindu-ma mustrator. Instinctiv m-am aruncat la pamant si de rusine parca imi venea la modul cel mai sincer sa ma fac una cu acele pietre de pe caldaram, stiind cat sunt de nevrednic sa mi se arate mie. Si in umilinta mea, faceam promisiuni ca ma voi indrepta si voi fi un baiat cuminte. Toata treaba asta nu cred ca a durat mai mult de o saptamana, eu reluindu-mi viata obisnuita. Numai ca in cateva luni am primit un al mesaj, tot in vis; urma sa trec un vad secat si parca nici un pericol nu putea aparea de vreundeva. Totusi n-am apucat sa fac cativa pasi pe piertis ca am fost lovit cu toata puterea de un torent venit de niciunde si am cazut intr-un genunchi, facand eforturi supranaturale sa nu cad, stiind ca odata cazut nu m-as mai fi putut ridca niciodata. Inapoi nu ma mai puteam intoarce, si oricare directie as fi ales distanta era sceeasi, iar efortul total, pe viata si pe moarte!! Intr-un tarziu am ajuns pe celalalt mal, epuizat si vlaguit, cum de altfel m-am si trezit. In cateva zile m-am imbolnavit atat de rau incat am colindat multe spitale mai intai in Timisoara, apoi la Fundeni. Nici de catre medici si cu atat mai putin de cunostinte nu mi se dadeau sanse. Parintii au chemat preotul de m-a impartasit. Nu ma mai puteam deplasa decat insotit, nu mai puteam respira. Totusi eu "stiam" ca "trecusem vadul" . Am citit mult timp Paraclisul Maicii Domnului, dupa ce mi-am analizat intreaga viata si am regretat sincer toate prostiile pe care le facusem. Si intr-o zi A AJUNS LA MINE INFORMATIA de care aveam nevoie. Am auzit de un om care facea tratamente naturiste (era prin februarie 87) si am mers insotit de fratele meu. Am inceput tratamentul care nu era usor si care nu-mi aducea sanatatea peste noapte. Uneori inca mai aveam indoieli ca ma voi mai vedea vreodata pe deplin sanatos. Si adormeam cu dorinta de a sti. Astfel intr-o noapte cautam cu disperare intr-un templu, icoana Maicii Domnului, sa ma rog sa-mi dea sanatate. Dar nimic nu era cum as fi dorit. In Sfantul Altar, in loc de Crucea cu Iisus rastignit, era la loc de mare cinste, un lemn incovoiat la care veneau unii, lasau un banut, se rugau si plecau. Iar eu imi spuneam "o fi facand minuni copacul asta stramb, dar eu nu cred in el!" Am inconjurat interiorul templului cautand pe pereti unde nu erau icoane ci niste tablouri cu niste voievozi si capitani de osti gata sa scoata sabia din teaca, la care veneau credinciosi si se inchinau lor, dar eu iarasi am spus ca nu cred ca ar avea ceva comun cu Dumnezeul in care cred. Astfel am iesit din sala mare, trist si dezamagit ca n-am putut gasi icoana Sfintei Fecioare. Paseam cu capul in jos catre iesire prin pridvorul rece unde sufla un curent care-ti ajungea pana la oase. Pe la jumatate, mi-am ridicat privirea si mi s-a parut ca zaresc peste umarul drept (iarasi umarul drept!!!) o icoana prafuita a Maicutei. Cand ma uit mai bine, nu era icoana, ci chiar ea. Era intr-un jilt din piatra, iar pe fata i se putea citi toata durerea lumii. Asta m-a cutremurat si eu nu stiam ce sa fac s-o pot ajuta. Am intrebat: "Cum, Maicuta, aici in frigul si praful asta s-au gasit sa te tina?" "Tare ma mai dor picioarele!" - mi-a raspuns. "Da-mi voie, Maicuta, sa ti le masez un pic!" - iar in suflet era toata dorinta mea de a-i mai putea alina din suferinta. Imi amintesc ca am curatat de pe gleznele ei multe randuri de praf, acumulate parca de-a lungul a sute de ani... Am intrebat-o daca-i este mai bine, iar ea a inclinat usor din cap. Incet-incet, m-am indreptat spre iesire. Afara soarele cald si lumea care isi vedea de-ale ei, mi-au amintit pentru ce intrasem. Dar nu m-am mai intors inapoi. Dimpotriva, parca avam un sentiment de bucurie ca, vazand suferinta Fecioarei, am uitat de propria mea suferinta. La mine... un an a durat regimul naturist, dupa care am simtit ca am renascut.
De-atunci au trecut peste 20 de ani si am tot avut vise care mi-au transmis anumite mesaje. Nu toate visele sunt de la Dumnezeu dar sper din suflet sa fiu mai departe capabil sa fac diferenta intre ele.
Poate ca ar trebui sa deschidem un alt topic, pe tema viselor...