[Traditie1]

În prealabil postat de Lavrentiu

Dupa cum arata Parintele Staniloae, exista o faza a rugaciunii, foarte avansata - dincolo de rugaciunea inimii, in care mintea tace si asculta necuprinderea Dumnezeiasca. Mintea se opreste uimita de maretia lui Dumnezeu. Dar aceasta este dar de la Dumnezeu, este a celor care sunt cu totul uniti cu Hristos, precum Sfantul Simeon Noul Teolog.

Tacerea mintii umane nu este atrofiere a puterilor sufletesti, ci este isihia desavarsita, ca dar dumnezeiesc. Dar nu este tacere spre necuvantare, ci tacere spre cuvantarea cu Dumnezeu.

Dumnezeu vrea sa "vorbeasca" oricarui om dar sunt putini cei ce stiu cum sa nu se piarda în risipirea în gânduri a atentiei si astfel putini sunt care aud "glasul" Lui vorbind înlauntrul lor. Chiar si oamenilor care nu traiesc în trezvie Dumnezeu le da inspiratie dar atunci când exista o continuitate a trezviei inspiratia e mai bogata si duce la schimbarea modului nostru de a gândi, nu numai prin acele gânduri de la Dumnezeu care vin ci si prin constiinta generata de aceasta stare de permanenta traire în Dumnezeu. Pentru ca atunci când nu suntem în alte lucruri, suntem în Dumnezeu.