View Single Post
  #9  
Vechi 05.09.2009, 01:32:37
orthodoxia.i.thanatos orthodoxia.i.thanatos is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.05.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 721
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Cea mai buna dovada ca se poate este in cei ce nu stiu carte, in pustnici, in cei care traiau pe vremurile acelea si creiau ei prin viata lor, credinta

Dupa care legi si scripturi s-au ghidat ei: Iisus, Maria, apostolii lor, Ioan Botezatorul?
Mai degraba cele de bun simt ale vietii. Da, mai aveau si cele iudaice, ca erau de fapt iudaici.
Din cite observ tu nu ai nelamuriri si nici nu prea te intereseaza ce au si altii de spus, dar deschizi discutii, cu o harnicie vrednica de o cauza mai buna, ca sa-ti confirmi parerile prin eventuala sustinere din partea altora, care, din nefericire, nu pot fi decit la fel de rataciti spiritual ca si tine. E bine sa vrei sa afli, sa-ti impartasesti temerile cu altii, dar cautarea ta merge intr-un alt sens, acela al intaririi convingerii in justetea religiei pe care ti-ai creat-o.

Ortodoxia este foarte bine definita. Teoretic cred ca poti sa spui ca ea este ceea ce-ti convine sau “cele de bun simt ale vietii”, dar nu vad cum ai putea-o face fara naivitate vecina cu inconstienta sau mindrie demna de Printul Intunericului. Nimeni nu-i atit de pur si atit de aproape de Dumnezeu ca sa poata sa faca cu inima curata asemenea afirmatii. O fac doar diavolii ca sa insele si, de multe ori si noi, oamenii, care ne credem mici burici ai pamintului, ca sa ne motivam slabiciunea. Adevarul insa e unul, iar Biserica, trupul lui Cristos, nu poate fi nici ea decit una. Intram in Biserica prin botez si raminem acolo doar atita timp cit credem doar asa cum ne spune Biserica. Cea mai mica abatere ne scoate din credinta. In Ortodoxie nu este loc de interpretare, singurul effort pe care trebuie sa-l facem este acela de a accepta dogma Bisericii, de-a ne-o insusi si de-a o trai. Ortodoxia inseamna credinta cea dreapta in plinatatea cuvintului.

Cei care confunda ortodoxia cu “bunul simt” sau cu ceea ce isi imagineaza ca inima le spune, din ignoranta sau lipsa de consideratie si in contradictie cu ceea ce sustine Biserica nu sint ortodocsi, ci un fel de liberi cugetatori de ocazie, niste chibiti ai religiei pe linga care se aciuiaza.

Daca vrei sa fii ortodox, atunci trebuie sa muncesti din greu sa-ti cunosti religia si sa o traiesti exact asa cum ti-o cere Biserica. Grija noastra sa fie in permanenta indreptata inspre invatatura Bisericii ca sa nu gresim in credinta gindind si slujind intr-alt mod decit ortodox pentru ca Adevarul e unul, iar Calea numai una. Daca esti femeie, intreaba-ti barbatul, iar daca nu il ai sau daca el nu stie mai multe decit tine, atunci invata singura de la cei induhovniciti, citeste mult si Dumnezeu o sa-ti ajute sa te salvezi pe tine si pe casa ta.

Ma intreb chiar si eu daca e treaba mea sa-ti spun toate acestea, pentru ca ar trebui sa-mi vad de birna din ochiul meu, dar sint convins ca e bine, chiar daca te supar, pentru ca faci rau unora dintre cei care te citesc, celor care sint ignoranti si caldicei in credinta si care pot foarte usor si chiar inconstient, din lene spirituala, intelectuala si fizica - pentru ca Ortodoxia este foarte solicitanta, dar si din orgoliu, sa ajunga sa se amageasca ca ceea ce ei cred, religia personala pe care si-au creat-o in asa fel incit sa le impace viciile ar fi ortodoxie.

Dumnezeu sa-ti ajute!

(Puteam sa-ti trimit un mesaj privat, dar ca tine mai sint si altii.)
Reply With Quote