dulcele sarut
Maica Cerul îl coboară
În miez de noapte un monah bătrân
În fața Minunatei îndurerat suspină.
În obște e duhul rău stăpân;
Și moartea trebuie să vină!…
Șuvoi de lacrimi șiroiesc pe față-i:
-Moartea Tu de vrei o curmă!
Și din icoană vine o povață –
Gura Preacuratei a-nceput să spună!
Dar Pruncul ei e aspru și-ntristat!
Mânuța Lui pe gura Maici-și pune;
Ea-n dulcele sărut mânuța i-a luat:
- Tâlharii vin! Monahului îi spune.
Bătăi de toacă noaptea înfioară,
Se prăbușesc monahii umiliți
Iertarea cerului coboară…
Tâlharii au venit! Priviți!
Oștire și chipuri de soldați
Cu vuiet se arată-n noapte,
Se-ntorc tâlhari-nfricoșați!
Primejdia s-a dus departe.
Minunea a rămas în ramă
Cum Preacurata ține mâna mică…
În mila Ei e dragostea de mamă,
Când lacrimile curg, ea te ridică.
|