E greu de inteles prin ce alchimie sofisticata, dorintele, vorbele sau gandurile noastre ajung sa-si desavarseasca esenta, iar singurul lucru care ramane de facut e doar regretul ca la nervi si la suparare suntem tentati sa spunem lucruri negandite si nu realizam ca vom plati crud pentru ele... Macar daca, dupa ce trece supararea am realiza si ne-am cere iertare...
Cu multi ani in urma, o prietena de familie s-a atasat emotional de un baiat care avusese o tentativa de suicid! Nu era dragoste neaparat ci mai mult o dorinta nebuna de a-l face sa inteleaga rolul vietii dar si al Lui Dumezeu in vietile noastre. Prietenia lor s-a prelungit pe cativa ani buni, dupa care s-au si casatorit, iar el a trecut pe stil vechi asa cum era si ea. Ea avand un temperament extrem de puternic avea de multe ori excese de furie, mai ales fiindca el parea sa nu ia in srios casatoria, pierzandu-si timpul cu prietnii pe oriunde, numai sa nu ajunga acasa unde sa inceapa ea iarasi sa-i reproseze toate alea. Nu era un baiat rau, dimpotriva, era extrem de meticulos la curatenie, ajuta pe oricine ii cerea, cunostea pe toata lumea din oras, etc... Dar faptul ca a ramas "un copil" pe care nu putea pune multa baza, o exaspera pe ea. Certurile luau proportii, iar el vazandu-se incoltit, se pomenea spunand "As vrea sa mor!"
Au facut doi copii, un baiat si o fetita, iar pentru fiecare au trait cate o drama la nastere, fiindca pareau ca au probleme grave, unul la inima, celalalt la cap. La al doilea copil, el iarasi s-a tulburat extrem de mult spunand ca daca-i moare fetita sau ramane handicapata, o sa dea foc la biserica si la toate icoanele care le are in casa. Copii s-au inzdravenit si timpul a trecut. In urma cu vreun an si jumatate, el a descoperit ca are cancer ganglionar. Vestea ne-a cutremurat. Nu stiu ce sa spun. Parca tot zic ca daca omul ar constientiza gravitatea, si ar merge in paralel cu rugaciune si tratament naturist, ar reusi sa scape...
Un timp a mers la Bucurest, apoi la Cluj, ba chiar si la Viena. Din pacate acum a ajuns la capatul drumului. Pe 3 Sept. a implinit 41 de ani. Nu se astepta la nimic deosebit. Singura vizitala la care se astepta eram noi, care i-am fost cei mai apropiati dintotdeauna. Totusi, sotia a sunat mai multi dintre cei care l-au cunoscut si in alte conditii, si spre seara ne-am prezentat cu totii in jurul patului lui. Emotia era sa-l termine atunci si un moment parca imi parea rau ca nu l-am pregatit in prealabil. Femeile isi luasera batiste si servetele asteptandu-se la o seara extrem de trista, dar a fost chiar vesela iar pe el l-am vazut razand dupa foarte mult timp de ganduri intunecate. Alaiul a plecat dupa vreo ora, noi am mai ramas, iar el nu mai contenea cu multumirile, spunand ca demult n-a mai simtit atata bucurie in suflet. A venit apoi si duhovnicul care l-a impartasit, si a avut o noapte extrem de linistita fata de celelalte... Am mai vorbit cu medicii si spun ca e aproape gata...
Se spune ca asa e soarta... Totusi, soarta poate fi schimbata daca incercam sa-l induplecam pe Dumnezeu. Din pacate, el n-a fost patruns niciodata de revelatia credintei, iar ceea ce facea, nu parea sa fie din convingere, ci pentru ca asa trebuie!

Oameni buni, aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa se intample!