Din motive obiective, am facut o pauza. Chiar si intr-o familie uneori un membru al acesteia mai cade in cate-o ispita, iar ceilalalti membri: il suporta cu stoicism, iau atitudine, se roaga pentru el, il ironizeaza sau mai stiu si eu ce alte reactii pot avea pentru a-si linisti sufletul sau orgoliul ranit.

Daca vom cauta linistea sufleteasca o vom obtine urmand calea batatorita de Sfintii Parintii, iar daca vom incerca sa ne mangaiem orgoliul ranit, vom cauta solutii mai lumesti.

,,Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi." - spune psalmistul. Sfantul Antonie nu era foarte sigur ca are dreptate in ceea ce spune niciodata, stiind viclenia necuratilor care cauta sa se infiltreze pana si in gandurile noastre.

Uneori ne mai rusinam cand gresim sau observam ca atunci cand cineva care se documenteaza ori se roaga mai mult ca noi are o parere care este acceptata de catre mai multi, ba chiar parerea noastra ajunge intr-un con de umbra. Daca ne documentam si ne corectam, rusinea de azi ne poate deschide maine un entuziasm deosebit pentru studiu, pentru rugaciune sau chiar pentru asceza. Urcusul duhovnicesc este insotit adesea de lacrimi, lacrimi adevarate, nu ,,de crocodil''. Sa ne intarim duhovniceste si sa ne calcam de buna voie orgoliul in picioare pentru a suferi mai putin atunci cand se intampla ca, pe forum sau in viata de zi cu zi alcineva sa faca acelasi lucru.

Parintele Proclu chiar ne sfatuieste sa infruntam duhovniceste jignirile, fara sa ne menajam orgoliile pentru a nu da loc celui rau sa se cuibareasca in inimile noastre. Parafrazandu-l, as zice ca daca-mi spune cineva ca sunt rau, eu sa-i raspund ca sunt cu mult mai rau decat crede si sa incerc sa-l conving ca este asa. Astfel il voi determina si pe el sa se cerceteze cu mai multa cu atentie.