Citat:
În prealabil postat de windorin
Este nevoie ca omul sa ajunga sa simta cat de singur este fara Dumnezeu si fara oamenii de langa el.
Odata simtind singuratatea lasata de lipsa comuniunii, omul va invata sa fie lumina pentru cei de langa el.
Nu poate zambi neincetat celor de langa el, decat acela care constientizeaza valoarea acelora.
Odata ce simti cata nevoie ai de oameni pe care Domnul ti i'a randuit in cale, nu mai poti sta fara sa le zambesti.
|
Sfântul Simeon Noul Teolog, în unul din imnele sale, își pune această întrebare :"Cum oare, Dumnezeule , Tu care ești Lumina, Care umpli toate cu Tine, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Tu Care ești cunoscut și contemplat de îngeri, de sfinți, Tu pe Care și făpturile necuvântătoare, pe Care până și luna, și stelele , și viforul , și gheața- așa cum găsim la Sfântul prooroc David- tresaltă la adierea Ta, cum doar eu nu Te văd, nu Te cunosc ? " Sfântul Simeon Noul Teolog trăia această suferință, pentru că lumina Dumnezeiască umple întreaga zidire , întreaga lume, și "doar eu, care m-am întunecat prin păcat, "nu mă pot împărtăși de ea". Vezi Dorin , problema nu este atât de simplă cum o tratăm noi prin cuvinte plăcute urechilor, ea este mult mai complexă, având rădăcini adânci în păcătoșenia noastră. Ce simplu ar fi de toate s-ar rezolva doar prin cuvinte . . . . . !