[HoratiuM]

În prealabil postat de topcat

Evolutia, identic cu mecanica cuantica, nu are necesitati.
In ambele teorii intervine hazardul, probabilitatea.
Asta nu inseamna ca evolutionismul nu e determinist si ca nu se bazeaza pe niste legi.
Tin sa iti amintesc ca definitia cuvintului specie a fost data acum ceva vreme. Faptul ca o specie nu poate fi clar definita, in lumina ultimelor descoperiri, nu inseamna ca evolutionismul nu e corect. Din contra

Aş fi recunoscător dacă un fizician, aşa cum vă pretindeţi, ar fi mai atent la ceea ce spune. Aştept din partea Dvs. o revizie la afirmaţia: "mecanica cuantică nu are necesităţi, în ea intervine hazardul, probabilitatea".

Ca sugestie, vă indic problemele grave pe care le asumaţi: ignoraţi deliberat că mecanica cuantică are legi; putem, de pildă, lua drept lege chiar coincidenţa stărilor contradictorii ale unui electron.

În al doilea rând, nu văd cum ar putea această disciplină de ramură să se mai afle în câmpul ştiinţei dacă nu ar avea o minimă coerenţă cu vocaţie de universalitate.

În al treilea rând, probabilitatea însăşi are legi, nu se lucrează acolo nemijlocit şi nediferenţiat cu hazardul.

În al patrulea rând, nu păreţi să aveţi proprietatea propriilor termeni când vorbiţi despre hazard - dacă în mecanica cuantică apar situaţii nesubsumabile în termenii logicii non-contradictorii, aceasta nu înseamnă automat că avem a face cu hazardul; nu tot ceea ce scapă observaţiei empirice ţine de hazard. Presupoziţia este complet arbitrară.

În sfârşit, dacă există o doză de hazard care permite totuşi formarea de structuri, de particule cuantice care stau apoi la baza realităţii macroscopice, această doză trebuie să fie strict determinată şi atunci avem a face cu un "hazard bastard" (dacă-mi e permis calamburul care nu mi se pare inexact în esenţa lui), căci un hazard pur înseamnă o totală singularitate a oricărui moment subatomic, deci o radicală lipsă de legătură între un proces şi altul, între o stare şi alta, între un element şi altul. O totală, absolută discontinuitate între toate acestea ar însemna pulverizarea completă a materiei, o desfiinţare a ei care nu ar mai ţine de nici unul dintre nivelele subatomice, ci ar ţine de ontologicul însuşi. Am fi, cu alte cuvinte, în prezenţa Neantului pur. În Neantul pur nu e posibilă nici o sinteză determinată, nici o unitate sau legătură determinată între vreun moment sau altul, ceea ce face ca acolo să fie suprimate nu particulele, ci "ceva"-ul determinat însuşi, orice fel de cuantă de fiinţă determinată. O asemenea contingenţă, ruptură absolută între momente nu poate face, însă, obiectul unei ştiinţe empirice, nemijlocite din partea unui subiect determinat cum este fiinţa umană. Concluzia este că discontinuităţile subatomice trebuie să aibă dincolo de ele o coerenţă de cu totul alt ordin care să fie capabilă de o sinteză fundamentală a oricărei discontinuităţi, de orice fel de calitate şi oricât de radicală ar putea fi ea.

Cu aceasta, însă, v-am dat deja "definiţia" teologică a Substanţei divine: Dumnezeu are în el unitatea nemijlocită şi indislocabilă a tuturor şi a oricărei discontinuităţi, rupturi, antinomii, El fiind Identitatea pură şi absolută în Diferenţa pură şi absolută. Prezenţa Diferenţei în El este, însă, absolută, totală şi reală, fiind, de fapt, acelaşi lucru cu Substanţa. Ceea ce înseamnă că prin unitatea acestei fundamentale diferiri de Sine nu putem vorbi decât despre o reflecţie absolută, adică despre Conştiinţa absolută - conştiinţa nefiind altceva decât unitate în şi prin negativ, în şi prin diferit. (Toate acestea sunt arhicunoscute de la Hegel încoace în filosofie şi de la Niceea 325 încoace în teologie. Nu spun lucruri noi.)

Aşa şi cu chestiunea cu juxtapunerea elementară, pe care Dvs. şi "ai2" n-aţi înţeles-o.