Citat:
|
Draga Topcat,ce inseamna pentru mine este mult prea putin relevant, sunt lucruri care apartin propriilor mele conceptii si perceptii care probabil ar trebui sa ramana asa.
|
Pana nu definim exact termenii pe care ii folosim, putem sa scriem aici inca 150 de pagini de topic si nu vom reusi nici macar sa comunicam.
Vorbesti despre "spiritual" de cel putin 3 pagini, si de acceptarea "spiritualului" in viata noastra. Tocmai aici e problema, este un termen foarte general, care acopera mai tot de la crestinism pana la MISA, si de la budism la hinduism.
Sunt perfect de acord ca ideea de spiritualitate e una obiectiva, privata si destul de generala. Insa am impresia ca folosesti acelasi mod de definitie generala si unor concepte gen "stiinta". Altfel nu pot sa imi imaginez cum am ajuns sa discutam despre Emoto ca "om de stiinta", si despre descoperirea sa ca "stiintifica".
Ceea ce incerc sa spun este ca daca in planul spiritualitatii e un fel de "anything goes", bazat pe ceea ce simtim, nu acelasi lucru se poate spune despre o abordare rationala a lucrurilor, sau despre stiinta.
Daca oamenii ar intelege exact ce e stiinta, nu am mai auzi prostii gen "creationism stiintific".
Apropo de o abordare rationala. Sunt un om rational in viata de zi cu zi, si iau hotararile (de la cele putin importante pana la cele vitale) bazandu-ma pe ratiune si logica. De ce ar trebui sa dau "switch off" ratiunii pentru a-l percepe pe dumnezeu?
Daca dumnezeu exista, si e prezent pe peste tot, de ce trebuie sa "inchid ochii" la diverse inadvertente aduse de religie si biblie pentru a-l putea descoperi? De ce as aborda viata de zi cu zi intr-un fel, iar tot ce tine de religie si dumnezeu in alt fel?
E o intrebare serioasa, la care ma gandesc de ceva vreme. De ce dumnezeu si existenta lui nu devin evidente, decat daca incetam sa gandim rational si critic?