[mariamargareta]

131. Şi Şfântul Ilie Delapucioasa propovăduieşte renunţarea la mila omului faţă de om

În partea a doua a “Cuvântului “ din 2 august a.c. , într-un dialog inventat, atribuit Şfântului Ilie Delapucioasa şi Dumnezeului Pucioasei, acesta din urmă întăreşte promisiunea că va stinge dragostea dintre om şi om, pentru a putea s-o învieze pe cea dintre El şi om:

“...căci dragostea s-a răcit pe pământ, s-a răcit, tată, şi de aceea Eu vin, doar, doar voi învia dragostea dintre Mine şi om şi s-o sting pe cea dintre om şi om,...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Ilie Delapucioasa cere şi el cuvântul, pentru a întări aceeaşi idee. Prin el aflăm încă o dată (dacă mai era nevoie) că la Pucioasa se recunoaşte deschis că NIP propovăduieşte un “Cuvânt” fabricat, cu pretenţia de a fi “o nouă Evanghelie a lui Iisus Hristos”:

“...dar cel mai greu mă doare să nu fie dragoste şi credincioşie între Tine şi cei ce au crezut şi cred venirea Ta de azi cuvânt şi Evanghelie a Ta prin el pe pământ...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)
Adepţilor de pretutindeni, Ilie Delapucioasa le interzice orice legătură şi orice dialog cu cei care s-au răzvrătit recent, pentru ca nu cumva să se mai “molipsească” vreunul dintre ei de “molima trădării”, căci credinţa pucioasă trebuie păzită cu sabia cea mai ascuţită:

“...Iar peste toate cetăţile, eu, proorocul Domnului, ca şi Domnul povăţuiesc să nu se oprească cei credincioşi în sfat cu cei răzvrătiţi, care se cad unii pe alţii prin lucrarea lor răzvrătitoare asupra lucrării Domnului. O, păstraţi-vă credinţa, fii ai acestei lucrări de cuvânt din cer peste voi, căci ea trebuie păzită cu sabia cea mai ascuţită, fiindcă ea este ochiul care vede pe Dumnezeu, şi prin ea veţi fi biruitori aşa cum am fost eu pentru Domnul meu. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Liderii pucioşi, simţindu-se părăsiţi definitiv de cei mai vrednici şi apropiaţi colaboratori, cheamă (prin vocea lui Ilie Delapucioasa) la strângerea rândurilor tuturor creştinilor de pretutindeni (dar mai ales pe cei “tari la cerbice”, care s-au răzleţit de bună voie) care ar putea eventual să mai creadă în “duhul proorocilor” pucioşi şi astfel “să-l ajute pe Dumnezeul Pucios”:

“O, cei ce sunteţi din cetatea Căprioru vă cheamă Domnul iarăşi pe voi prin duhul proorocilor [...] daţi-I ajutor să poată iarăşi pentru voi şi pentru tot lucrul Lui peste pământ, căci Domnul vă doreşte. Amin.
Cei din cetatea Valea Voievozilor, care v-aţi răzleţit de Domnul prin mintea voastră cea de sine, o, nu fiţi şi nu râvniţi să staţi necredincioşi, [...] iubiţi să fiţi credincioşi, şi nu necredincioşi, [...] iar răzvrătirea voastră să se depărteze din voi. Amin.
O, binecuvântaţi să fie creştinii din cetatea Bucureşti şi cuibuleţele lor mici ca nişte seminţe mici din loc în loc, şi să înveţe ei iubirea cea pentru Dumnezeu între ei, iubire care nu cere, ci se dăruieşte.
O, vino şi tu spre umilinţă, cetate tare la cerbice, creştini din Gheboieni! O, umiliţi-vă, tată, şi voi inimile, căci ani de zile aţi fost cu credinţă lângă acest izvor de cuvânt, iar acum aruncaţi în el cu pietrele necredinţei. O, la ce, oare, vă foloseşte aceasta? O, fiilor, căutaţi să aveţi milă de cei ai voştri luaţi de pe pământ, căci le-aţi făcut dureri mari şi îi ţineţi în chin, căci voi, creştini ai acestui popor, aveaţi să fiţi hărăziţi să vă scoateţi din iad şi din supărare neamul tot, căci aşa a promis Domnul la cei ce stau cu El prin acest cuvânt acum, la sfârşit de timp. O, veniţi-vă în fire pentru voi şi pentru neamul vostru cel adormit, care suspină adânc de la voi şi de la necredinţa voastră, iar dacă nu veţi asculta, voi veni eu de la Domnul spre voi ca să vă aduc iarăşi spre credinţă, spre izvorul Său de cuvânt, din care atâta vreme aţi băut şi voi. Amin .” (Citate din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Nu sunt uitaţi nici cei care au sărit ca broaştele, care încotro, din “bărcuţa de la Pucioasa” care începe să ia apă, mâhnindu-i adânc pe liderii pucioşi, “proorocii” Mihaela şi Nicuşor. Pentru răzvrătiţi, Şfântul Ilie Delapucioasa pregăteşte o ameninţare specială, care-i va face invidioşi până şi pe locuitorii de demult ai Sodomei. În mod special pentru ei, li se reaminteşte că Dumnezeul Pucios locuieşte simultan şi în cer, şi în “proorocii Lui” Mihaela şi Nicuşor, cei ce sunt “porţile” care-L poartă din poartă-n poartă, cu El şi pentru El:

“ Mă îndrept acum cu duhul şi cu lucrarea mea proorocească spre toţi cei care s-au dat şi se dau în lături, după ce au stat cu Domnul prin acest cuvânt şi au spus „da“ Domnului. O, mai iertată va fi lumea Sodomei decât cei ce au avut această arvună dată lor de Domnul, şi apoi s-au dus spre alunecare sărind din bărcuţa Sa şi mâhnind pe Domnul şi pe proorocii Săi şi pe toţi cei credincioşi Lui prin acest cuvânt, prin care vine Domnul pe pământ pe car de heruvimi, pe carul cel de foc al slavei Sale la sfârşit de timp. Toate sunt fără Dumnezeu pe pământ, căci Domnul este în cer şi în toţi cei ce-L poartă pe El purtându-se cu El şi pentru El. O, veniţi-vă în fire! .” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

De acum încolo şi veselia va fi interzisă printre adepţii pucioşi. Şfântul Ilie Delapucioasa este foarte categoric: râsul va fi interzis. El va pieri de pe feţele pucioşilor pentru totdeauna, căci gluma şi râsul aduc cu ele intrigă şi uneltire:

“ Nici unul din cei ce au fost şi sunt cu acest popor, din cuvântul Domnului născut, nici unul să nu-l facă pe fratele său să râdă! O, nu mai glumiţi, nu mai naşteţi râs pe feţele voastre unul de la altul, şi nici uneltire, şi nici intrigă apoi să nu lucraţi, căci de la acestea vin despărţirile dintre fraţi, şi duh de judecată apoi, iar judecata este numai la Domnul. Amin.” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)

Dumnezeul Pucios pecetluieşte în cele din urmă cuvântul "Şfântului Ilie": “proorocii” Mihaela şi Nicuşor sunt garanţii prezenţei Lui în cetatea Pucioasei. Iar celelalte cetăţi, care n-au în ele nici “prooroci” şi nici “pastori” pucioşi, nu-L au nici pe Dumnezeu:

“ Cetatea fără prooroc peste ea este cetate fără Dumnezeu peste ea. Turma cea fără de păstorire peste ea de la Mine nu este turmă a Mea. O, vino la Domnul ca să ştii calea, popor hrănit de Dumnezeu, şi fii credincios, tată, că e vreme de necredinţă pe pământ...” (Citat din “Cuvântul Pucios” din 2 august 2009)