Într-o noapte, un om a visat că străbătea o plajă împreună cu Dumnezeu. La fiecare pas apăreau pe cer imagini din viața lui. Și, cu fiecare imagine, pe nisip apăreau două rânduri de urme: un rând lăsat de pașii lui, altul lăsat de pașii lui Dumnezeu. Omul privi pașii de pe nisip și observă ceva ciudat. Văzu că adeseori pe nisip apărea doar un singur rând de urme, iar celălalt dispărea. Și asta se petrecea tocmai în momentele cele mai grele ale vieții lui. Descoperirea aceasta l-a tulburat cumplit și, plângând, L-a întrebat pe Dumnezeu, Care-l însoțea:
„– Doamne, mi-ai spus că de vreme ce m-am hotărât să Te urmez, vei merge cu mine până la capăt! Dar, uite, tocmai în clipele cele mai grele din viața mea văd un singur rând de urme, ceea ce înseamnă că Tu tocmai atunci m-ai părăsit!“
Și Dumnezeu i-a răspuns:
„– Copilul meu drag! Eu te iubesc și nu te-am părăsit nici chiar în momentele cele mai cumplite ale vieții tale. Acolo unde vezi un singur șir de urme, să știi că te-am purtat în brațe…, iar urmele ce le vezi, ale Mele sunt!“