[georgeval]

Traducere si comentarii

În această scriere observăm că nu este vorba despre o analiză raţionalistă sistematică, ci consemnarea practicii vieţii sociale creştine, care stă la baza moralei creştine.
Ca orice scriere patristică, în acord cu Tradiţia bisericească, autorul invită destinatarul să facă primul pas spre cunoaştere: părăsirea tuturor gândurilor şi obiceiurilor imorale. (cf. Păstorul lui Herma, Porunca XII, 44 (1) şi 45 (2), pp. 262-263 în PSB, I).
Scrisoarea are la bază experienţa vieţii sociale creştine (nu o anume experienţă a vieţii) care poate fi rezumată la legea naturală, şi în acest caz legea naturală poate fi extinsă la desfăşurarea întregii vieţii atât pe pământ, cât şi în ceruri. Fără a ne opri la un concept, legea naturală poate şi trebuie înţeleasă la nivelul întregii existenţe umane şi nu numai.

***

CAPITOLUL I[17]

,,Pentru că te văd, prea-venerabile Diognetus, foarte doritor a învăţa cu prisosinţă modul cinstirii lui Dumnezeu între creştini şi te văd curios şi răbdător cu privire la acestea, în ce Dumnezeu cred şi ce fel de religie urmează, încât renunţă la tot ce este în lume şi dispreţuiesc moartea, de vreme ce nu cinstesc zeii recunoscuţi de Greci, nici nu ţin superstiţiile evreilor; şi ce este dragostea pe care o împart între ei; şi de ce, în sfârşit, acest nou fel de slujire a venit în lume tocmai acum şi nu demult;
Întâmpin cu prietenie dorinţa ta şi rog pe Dumnezeu, care ne împuterniceşte atât să vorbim cât şi să auzim, să-mi dea puterea de a vorbi, aşa încât să pot auzi că ai înţeles şi că nu am nici un regret pentru ce am făcut.

***

CAPITOLUL II

Vino, atunci, după ce ai părăsit toate prejudecăţile anterioare din mintea ta şi ai lăsat vechile obiceiuri în stare a te rătăci, şi, fiind creat ca la început un om nou, astfel încât potrivit propriei tale mărturisiri, trebuie să fi ascultătorul unei noi învăţături; vino şi contemplă nu numai cu proprii tăi ochi, ci şi cu înţelegerea ta, substanţa şi forma celor pe care voi îi numiţi şi îi cinstiţi ca zei.
Nu este unul piatră la fel cu cea pe care o călcăm? Nu este altul aramă, cu nimic mai presus de acele vase făcute pentru folosinţa noastră? Nu este altul lemn care deja e putred? Nu este altul argint care trebuie păzit pentru a nu fi furat? Nu este altul fier ros de rugină? Altul, lut, cu nimic mai presus de ceea ce se foloseşte în cele mai umile scopuri? Nu sunt toţi aceştia făcuţi din materie stricăcioasă? Nu sunt făcuţi prin tehnica fierului şi a focului?
Nu i-a făcut pe unul sculptorul, pe altul fierarul, pe altul argintarul şi pe celălalt olarul? Nu a fost fiecare înainte de a fi lucrat, o bucată de materie? (adaosul nostru, pentru că lipseşte textul). Nu s-ar putea ca acele lucruri care acum sunt vase formate din acelaşi material, să devină asemenea (idolilor n.n.), dacă ar fi intervenit măiestria meşterului?
Oare nu s-ar putea ca aceştia pe care voi îi cinstiţi acum, să fie transformaţi în vase ca celelalte vase? Nu sunt toţi surzi! Nu sunt ei toţi orbi! Nu sunt ei fără viaţă! Nu sunt toţi fără simţuri! Nu sunt ei fără mişcare! Nu sunt ei gata să se degradeze!
Pe aceste lucruri voi le numiţi zei, pe acestea le cinstiţi şi lor le slujiţi, făcându-vă astfel asemenea lor. Din această pricină urâţi pe creştini, pentru că nu le socotesc pe ele zei.
Dar nu cumva voi înşivă îi dispreţuiţi pe cei care-i consideraţi zei, mai mult chiar decât creştinii?[18] Nu cumva îi insultaţi şi ofensaţi atunci când îi adoraţi pe cei făcuţi din piatră şi lut fără a-i păzi, iar pe cei făcuţi din argint şi aur, îi păziţi noaptea iar ziua angajaţi paznici pentru a nu fi furaţi?
Sau prin acele daruri pe care vreţi să le duceţi lor, nu cumva îi pedepsiţi de vreme ce credeţi că au simţ? Ce să mai spunem despre cinstirea adusă prin sângele şi fumul jertfelor! Care din voi ar suporta asemenea insulte dacă ar fi în locul zeilor! Nici un om nu ar primi acest lucru, nu ar îndura asemenea gesturi, afară dacă ar fi forţat, pentru că este înzestrat cu simţ şi raţiune. O piatră, însă, îndură pentru că este insensibilă. Stropind zeii voştri cu sânge arătaţi că nu au simţuri, nici suflare.
Cu privire la obiceiul creştinilor de a nu sluji zeilor, voi găsi uşor multe îndreptăţiri, dar pentru că ce am spus nu este suficient, voi merge mai departe în acelaşi fel ca până acum.

***

CAPITOLUL III

Şi apoi, îmi imaginez că tu eşti foarte doritor să asculţi ceva despre faptul că creştinii nu urmează aceleiaşi forme de cinstire divină precum evreii. Dacă ei s-ar feri de slujirea descrisă mai sus şi ar cinsti cu adevărat pe Unul Dumnezeu ca Domn al tuturor, ar fi corect; dar dacă ei Îi aduc cinstire în felul în care am arătat, greşesc foarte mult.
În timp ce păgânii, aducând asemenea lucruri celor care sunt lipsiţi de simţ şi auz, dau un exemplu de nebunie; ei, pe de altă parte, gândind că oferă aceste lucruri lui Dumnezeu ca şi cum El ar avea nevoie de ele, dau dovadă mai curând de o faptă nebunească, decât de o faptă de cinstire.
Pentru că Cel care a făcut cerul şi pământul, cu toate cele ce sunt în el, şi Care ne dă toate cele de care avem nevoie, cu siguranţă că nu cere nici unul din aceste lucruri pe care Însuşi ni le dă, lucruri care ei cred că sunt hrana Lui.
Dar cei care îşi imaginează că prin mijlocirea sângelui, a fumului sacrificiilor şi a jertfelor arse, aduc jertfe bineplăcute Lui şi că prin aceste fapte Îi aduc respect şi cinstire, aceştia crezând că pot să-i ofere orice Celui Care nu are nevoie de nimic, îmi par că nu au nici un respect mai mare decât cei care aduc aceeaşi cinstire lucrurilor fără simţuri, şi care deci nu sunt capabile să se bucure de asemenea onoruri.

***

CAPITOLUL IV

Dar cu privire la scrupulozitatea lor asupra mâncărurilor şi a superstiţiilor de respectare a sâmbetelor, şi mândriei lor asupra circumciderii, şi a fanteziilor lor asupra postului sau asupra lunilor noi, care sunt cu totul nedemne şi ridicole de prezentat – nu cred că doreşti să afli mai multe de la mine.
Pentru că, pentru a accepta că numai unele lucruri făcute de Dumnezeu sunt spre folosul oamenilor iar altele sunt nefolositoare şi în zadar, cum poate fi corect? Şi a vorbi greşit despre Dumnezeu, ca şi cum El ne-ar fi oprit să facem ceea ce e bun în ziua de Sabat, cum să nu fie aceasta răutate?
Şi a te mândri cu tăierea împrejur a trupului ca dovadă a alegerii şi ca şi cum pe seama acesteia ei ar fi iubiţi în mod special de Dumnezeu, nu este o discuţie ridicolă?
Şi cu privire la respectarea lunilor şi anilor, stelelor şi a lunii, şi ordonarea lor potrivit propriilor lor tendinţe, a planurilor lui Dumnezeu şi vicisitudinile anotimpurilor, unele pentru sărbători şi altele pentru doliu – cine ar socoti acest fapt o parte a cinstirii divine, dacă nu mai curând o dovadă de nebunie?
Presupun atunci că eşti destul de convins că creştinii se abţin corect de la trufie şi greşeli comune şi de la spiritul trupesc şi laudele zadarnice ale evreilor, dar cred că nu vrei să afli misterele despre ciudata lor cinstire a lui Dumnezeu.

***

CAPITOLUL V

Pentru că cei bine-credincioşi nu se deosebesc de alţi oameni nici prin patrie, nici prin limbă, nici prin obiceiurile pe care le ţin. Căci ei nici nu locuiesc în cetăţi proprii, nici nu folosesc o limbă anume, nici nu duc o viaţă străină.
Comportamentul pe care-l urmează nu a fost cugetat prin speculaţiile unui om iscoditor; nici nu se proclamă apărătorii vreunei învăţături omeneşti. Ci, locuind atât în oraşele greceşti, cât şi în cele barbare, după cum a apucat fiecare, şi urmând obiceiurile băştinaşilor în îmbrăcăminte, hrană şi în restul comportamentului esenţial, ne arată minunata şi nespusa lor vieţuire.
Ei locuiesc în propriile ţări, dar numai ca trecători. Ca cetăţeni participă cu alţii la toate lucrurile şi totuşi îndură toate ca nişte străini. Orice ţinut străin le e ca o patrie, şi orice loc de naştere, ca un ţinut al străinilor. Se căsătoresc aşa cum fac toţi; dau naştere la copiii; dar nu îşi aruncă copiii.
Au o masă comună, dar nu şi un pat comun. Sunt în trup, dar nu trăiesc după trup. Îşi duc zilele pe pământ, dar sunt cetăţeni ai raiului. Se supun legilor prescrise, dar totodată le depăşesc prin vieţuirea lor. Iubesc pe toţi oamenii şi sunt prigoniţi de toţi. Sunt necunoscuţi şi condamnaţi; sunt duşi la moarte, dar înapoiaţi vieţii. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulţi. Sunt lipsiţi de toate lucrurile, dar în toate au de prisos; sunt înjosiţi, şi totuşi sunt îndreptăţiţi; sunt blestemaţi şi binecuvântează; sunt înjuraţi şi plătesc înjurătura cu cinstirea; fac bine, dar sunt pedepsiţi ca răufăcători.
Când sunt pedepsiţi, se bucură ca şi cum s-ar trezi la viaţă; sunt asaltaţi de evrei ca străini şi sunt prigoniţi de greci; totuşi cei care-i urăsc nu pot să aducă mărturie pentru ura lor.

***