CAPITOLUL IX
Atunci, pe măsură ce timpul de la început a trecut, El ne-a permis să fim purtați de porniri nelegiuite, fiind conduși de dorința plăcerii și diferite pofte.
Aceasta nu pentru că El era bucuros de păcatele noastre, ci pentru că pur și simplu le-a îndurat; nu pentru că El ar fi încuviințat timpul faptelor nedrepte de atunci, ci pentru că El căuta să formeze o minte cunoscătoare a dreptății, astfel încât fiind convinși în acel timp de nevrednicia de a dobândi viața prin propriile noastre fapte, trebuia acum prin milostivirea lui Dumnezeu să fim răscumpărați; (sensul e dubios) și fiind astfel creați,
ni s-a arătat în noi înșine[19] că nu eram vrednici să intrăm în împărăția lui Dumnezeu, ci numai prin puterea lui Dumnezeu.
Dar când vicleniile noastre au ajuns la culme și s-a arătat clar că răsplata lor, pedeapsa și moartea, erau gata asupra noastră; și când s-a apropiat timpul pe care Dumnezeu l-a rânduit mai înainte pentru a arăta puterea și bunătatea Sa (lacună), cum unica iubire a lui Dumnezeu, prin marea grijă de oameni, nu ne-a privit cu ură, nu ne-a alungat, nici nu ne-a amintit nedreptățile noastre împotrivă, ci a arătat o mare îndurare, și S-a născut cu noi.
El Însuși a luat asupra Lui povara fărădelegilor noastre, El a dat pe propriul Fiu ca răscumpărare pentru noi, Unul Sfânt pentru păcătoși, Unul nevinovat pentru vină, Unul drept pentru nedreptate, Unul necorupt pentru corupți, Unul nemuritor pentru cei ce sunt muritori. Prin ce altceva ne-ar fi putut acoperi păcatele decât prin dreptatea Sa? Prin cine altcineva ar fi fost posibil ca noi, păcătoșii și necredincioșii să fim justificați, decât prin singurul Fiu al lui Dumnezeu?
O dulce schimbare! O lucrare nepătrunsă! O bunătăți depășind orice așteptare! Ca vicleniile multora să fie ascunse într-Un singur drept și ca dreptatea Unuia să justifice pe mulți păcătoși![20]
Așadar fiind convinși în vremurile de mai înainte (î.Hr.) că firea noastră nu putea supraviețui, și având acum descoperit pe Domnul care poate salva chiar și ceea ce era imposibil, prin aceste fapte deopotrivă, a voit să ne facă să credem în bunătatea Lui, să-L cinstim ca pe Hrănitorul nostru, Părintele, Învățătorul, Sfătuitorul, Vindecătorul, Înțelepciunea noastră, Lumina, Cinstea, Slava, Puterea și Viața astfel încât să nu trebuiască să fim preocupați de hrana și îmbrăcămintea noastră.
***
CAPITOLUL X
La fel și tu dacă dorești această credință, de asemenea vei primi mai întâi de toate cunoștința Tatălui.
Pentru că Dumnezeu a iubit omenirea, motiv pentru care a creat lumea, căreia i-a dat stăpânire peste toate lucrurile din ea (Otto și Böhl – ,,de pe pământ”), căreia (omenirii) El i-a dat rațiune și înțelegere, singura căreia i-a dăruit favorul de a privi spre El Însuși, pe care a făcut-o după chipul Său, căreia i-a trimis pe singurul Său Fiu născut, căreia i-a promis o împărăție în cer, și pe care o va da celor care-L iubesc pe El.
Și când vei dobândi această cunoaștere, cu ce bucurie crezi că va fi răsplătit? Sau cum vei iubi tu pe Cel Care te-a iubit astfel mai înainte? Și dacă-L iubești vei fi doar un imitator al bunătății Lui. Și nu te mira că un om poate ajunge un imitator al bunătății Lui. Poate dacă vrea.
Pentru că fericirea nu constă în stăpânirea peste frații săi, sau în căutarea conducerii asupra celor slabi, ori în bogăție, ori arătând violență față de cei ce sunt inferiori. Nimeni nu poate deveni un imitator al lui Dumnezeu prin aceste lucruri.
Căci acestea nu duc la slava lui Dumnezeu. Dimpotrivă, cel care ia asupra lui greutățile aproapelui său, cel care, în orice stare socială ar fi el, este gata să ajute pe cel în lipsă; cel care, oricâte lucruri ar fi primit de la Dumnezeu, împărțindu-le celor nevoiași, devine un dumnezeu al celor care primesc: este un imitator al lui Dumnezeu.
Atunci vei vedea, încă de pe pământ că Dumnezeu în ceruri domnește peste tot;atunci vei începe să mărturisești tainele lui Dumnezeu; atunci vei iubi și admira deopotrivă pe cei care suferă pedeapsă pentru că nu vor să se lepede de Dumnezeu; atunci vei condamna înșelăciunea și greșeala lumii când vei cunoaște cum este să trăiești adevărat în cer, când vei disprețui ceea ce aici este cinstiti ca moarte, când te vei teme de ceea ce cu adevărat este moarte, care este păstrată pentru cei care vor fi condamnați la focul cel veșnic, care va chinui chiar și pe cei care spre sfârșit se încredințează lui.
Atunci vei admira pe cei care în numele dreptății îndură focul care este doar de moment, și îi vei socoti fericiți când vei cunoaște acel foc.
***
CAPITOLUL XI
Nu vorbesc despre lucruri străine mie, nici nu urmăresc să ajung la ceva neimportant printr-o judecată dreaptă; ci fiind un ucenic al Apostolilor, am ajuns un învățător al păgânilor. Împart lucrurile, date mie de cei care sunt vrednici slujitori ai adevărului.
Pentru că cine dintre oameni, drept învățat și născut prin Cuvântul iubitor, nu caută să învețe bine lucrurile care au fost clar descoperite de către Cuvântul ucenicilor Săi, vorbindu-le deschis, într-adevăr neînțelese de cei necredincioși, ci vorbind cu ucenicii, care fiind socotiți credincioși de către El, au primit o cunoaștere a tainelor Tatălui?
Din acest motiv El a trimis pe Fiul ca să fie descoperit în lume; iar El, fiind disprețuit de poporul (evreilor), a fost crezut de către păgâni când a fost predicat de Apostoli. El este Cel Care era de la început, Care a apărut ca nou și a fost găsit vechi, și totuși Care se naște mereu nou în inimile sfinților. El este Cel Care, fiind din veșnicie, este numit astăzi Fiul; prin care Biserica s-a îmbogățit, iar harul larg răspândit, crește în sfinți, dând înțelegere, descoperind taine, anunțând timpuri, înveselind pe cel credincios, oferind celor care caută; prin care marginile credinței nu s-au distrus, nici hotarele stabilite de părinții din trecut.
Prin urmare, frica de lege este slăvită și harul profeților este cunoscut, și credința evangheliștilor este stabilită, și tradiția Apostolilor este păstrată, și harul Bisericii tresaltă; har, care, dacă nu-l întristezi, vei cunoaște acele lucruri pe care Cuvântul le învață, prin care El (Tatăl) voiește, și când El mulțumește. Toate cele câte am fost îndemnați[21] să vă spunem prin voința Cuvântului care ne poruncește, vi le-am transmis cu osteneală și din iubirea lucrurilor care ne-au fost descoperite.
***