[mariamargareta]

136. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(V)
Comentariu la capitolul intitulat “ Omul creştin, fiu al bisericii celei adevărate, al cărei cap este Iisus Hristos: Biserica Noul Ierusalim”


Titlul acestui capitol este aluziv. Nicodimul Pucios sugerează că Biserica Ortodoxă Română (despre care pucioşii pretind în mod ipocrit că o respectă) fie nu este o biserică adevărată, fie are alt cap decât pe adevăratul Iisus Hristos, fie (mai degrabă!) amândouă aceste însuşiri o caracterizează. În schimb, la fel ca toate sectele de altfel, singura biserică adevărată, singura care Îl are cap pe Hristos, ar fi Biserica Noul Ierusalim.
Textul care-i urmează va dezvolta pe larg aceste idei insolente.
Se porneşte de la o aserţiune care pare a fi corectă: nu toate bisericile pot fi adevărate, ci acest privilegiu îl poate avea cel mult una dintre ele. Părintele Nicodim ia în calcul şi posibilitatea ca nici una dintre biserici să fie adevărată, contrazicându-se singur, căci doar cu puţin mai înainte afirmase că Hristos le-a promis creştinilor că va fi cu ei în toate zilele, căci Biblia aşa mărturiseşte. Or, tocmai aici rezidă slăbiciunea raţionamentului său. A înfiinţa o biserică nouă (Biserica Noul Ierusalim) presupune că cea de dinaintea ei (Biserica Ortodoxă Română) s-a despărţit măcar o zi de Hristos (sau Hristos S-a despărţit măcar o zi de ea) astfel ca să fie nevoie de o restaurare a bisericii tradiţionale. Altminteri, fie “restaurarea” făcută de pucioşi nu era necesară (dar totuşi s-a făcut, în virtutea unor ambiţii pur omeneşti), fie se ajunge la existenţa temporară a două biserici adevărate şi în acelaşi timp rivale (căci ambele pretind că-L reprezintă pe Hristos, deşi merg pe căi diferite!) ceea ce este absurd.
Nicodimul Pucios găseşte imediat şi criteriul esenţial şi infailibil care desemnează o biserică drept “adevărată”: biserica adevărată trebuie neapărat să fie condusă de unul sau mai mulţi prooroci. El nu ştie sau a uitat că Biblia afirmă contrarul: “Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.”(Luca 16,16) . Aşadar, zice Nicodimul Pucios, dacă nu are prooroci, biserica nu este adevărată! Mai mult, el pretinde că prezenţa proorocilor în Biserică a fost promisă de Hristos ca fiind “constantă”. Cităm de la pag. 37:
“ Dumnezeu a promis prezenţa constantă a proorocilor printre sau peste cei aleşi a-I fi succesori: “De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogi şi îi veţi urmări din oraş în oraş “(Ev. Matei, 23/24)”
Este o mostră tipică a răstălmăcirii Scripturii de către Nicodimul Pucios. Hristos a promis prooroci, dar nu a promis o prezenţă “constantă” a acestora printre creştini. Nici în Vechiul Testament, proorocii nu se înşirau ca mărgelele pe aţă, nici nu se călcau pe bătături. Prezenţa unui prooroc într-o anumită vreme este un act excepţional, cerut de împrejurări excepţionale. Dacă ar fi adevărat ce pretinde părintele Nicodim, ar trebui să regăsim “în mod constant” prooroci în Biserică şi înainte de 1955, anul apariţiei “proorociţei” Virginia. Este adevărat că tradiţia orală a pucioşilor vorbeşte despre existnţa unor “prooroci” obscuri în zona dâmboviţeană chiar înainte de Verginica, iar Cuvântul lui Dumnezeu afirmă la un moment dat că la o nuntă din împrejurimile Pucioasei s-au adunat 5 prooroci deodată! “…O, copiii Mei, am ţinut să reînnoiesc nunta din Cana Galileii şi să vă arăt taina nunţii creştine. Nunta creştină este o mare taină a bisericii Mele…Iată mireasa de azi… Am venit la această nuntă cu cinci prooroci, şi va rămîne mărturie, căci ca aceasta nu a mai fost şi nici nu va mai fi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 1 iulie 1956). Activitatea acestor “prooroci” rămâne însă obscură, iar efectele păstoririi lor sunt nule, îndată ce a fost nevoie ca Verginica să apară în peisajul proorocesc şi să preia hăţurile pentru a restaura întreaga Biserică din temelii.
Iar în anul 1976, pe lângă Verginica, reconfirmată în treapta de Trâmbiţă-Prooroc, se instituie o nouă demnitate, aceea de profet-apostol:
“ Acest trup prin care am grăit se numeşte Trâmbiţă, se numeşte Prooroc. Iar pe voi vă numesc profeţi-apostoli.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 7 ianuarie 1976). Este vorba mai degrabă de un titlu onorific fără nici un fel de acoperire, deoarece din “apostolia” lor s-a ales praful, căci nimic n-a rămas consemnat în istoria sau în tradiţia bisericii.
Nicodimul Pucios, afirmând că Hristos a promis o prezenţă “constantă” a proorocilor în Biserică, Îl face mincinos pe Hristos, căci înainte de Verginica nu s-au mai consemnat oficial alţi “prooroci” care s-ar fi ridicat din Biserica Ortodoxă Română şi ar fi proorocit. Chiar dacă am admite existenţa unor prooroci a căror activitate este tăinuită, adică nulă (deoarece nu se cunoaşte nici un crâmpei din ea), sau existenţa “trâmbiţelor apocaliptice” (o gogoaşă a pucioşilor, care-i îmbracă pe Iosif Trifa, Petrache Lupu de la Maglavit, Arsenie Boca, Ioan Silviu Iovan, Veronica Barbu-Gurău şi Verginica Tudorache-Stoica cu aura “proorociei”), în nici un caz nu se poate vorbi de o prezenţă “constantă” a duhului proorocesc în Biserică.
Poate că se contrazice Biblia? Cum se armonizează cele două versete prin care cei doi evanghelişti par că spun lucruri contradictorii? Să le reamintim:
“Legea şi proorocii au fost până la Ioan...”(Luca 16,16)
“De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari...“(Ev. Matei, 23/24)”
Proorociile erau şi ele de două feluri. Unele erau simple proiecţii ale viitorului în prezent, care făceau prevestiri legate de viaţa biologică de zi cu zi, şi erau menite să-i întoarcă pe păcătoşi de la nelegiuirile lor. Altele erau însă legate de viaţa veşnică şi de mântuire, care legau viitorul de prezent, consemnându-l în scrieri sacre, pentru a se putea spune mai târziu despre ele “...ca să se împlinească Scriptura”. De acest tip au fost proorociile mesianice, care-L vesteau pe Hristos şi toate încercările prin care El urma să treacă. Proorocii erau şi ei “mici” şi “mari”, după cum vestirile lor erau preponderent de prima sau de a doua categorie. Sau, erau prooroci despre care Biblia le aminteşte doar numele, dar nu şi proorociile lor (exemplu: proorociţa Hulda). Aşadar, după Ioan Botezătorul nu mai sunt prooroci “mari”, care să aducă noutăţi fundamentale pentru mântuirea omului, ci numai prooroci “mici” şi “foarte mici”, care prevestesc viitorul apropiat, pentru a trezi poporul la viaţa duhovnicească. Le-am spus “foarte mici” pentru că de la ei nu numai că n-a rămas nimic, dar nici măar numele nu le-a fost consemnat. Iată şi un asemenea exemplu:
“Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.” (Fapte, 21,9)
Acest verset, foarte drag pucioşilor pentru că ei îl exemplifică ori de câte ori afirmă că şi Verginica a fost “proorociţă”, ne arată indirect (prin laconismul său) că nu toate proorociile se refereau la lucruri fundamentale pentru creştinism. Un alt exemplu urmează imediat, în care se ilustrează concret că “proorociile” Noului Testament (exceptând cartea Apocalipsei, care tocmai pentru că este o excepţie a fost integrată în totalitate în Sfânta Scriptură) se referă la lucruri minore care urmează să se întâmple în viaţa curentă a creştinilor:
“Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav;
Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor.” (Fapte, 21,10-11)
Or, această “proorocie” a lui Agav nu aducea nimic nou la ceea ce Însuşi Domnul anunţase mai înainte, ci doar confirmă spusele Lui:
“De aceea, Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi omorî şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogi şi îi veţi urmări din oraş în oraş “(Ev. Matei, 23/24)”
În concluzie, dacă ne vom referi la proorociile “mari”, importante pentru viaţa Bisericii şi pentru mântuirea omului, întotdeauna va prevala promisiunea şi totodată avertismentul biblic:
“Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.”(Luca 16,16)

Cât despre “proorociile” pucioşilor, ele nu sunt nici măcar “mici”, deoarece sunt pline de contradicţii şi de prevestiri mincinoase, care nu s-au mai împlinit niciodată şi nici şanse pentru viitor nu se mai întrevăd pentru ele.