Iată textul scrisorii starețului: Chilia Sfântului Nicolae, Capsala, Careia, Muntele Athos, 13 august 1991
Dragă părinte Nicodim,
Blagosloviți!
În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, ați repetat declarațiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl comemorăm pe Patriarhul Dimitrie. Ați mai făcut și alte declarații, din care pricină ne vedem siliți să scriem cele ce urmează, spre cunoștința voastră deplină, de vreme ce dovezile și respingerile pe care le-am oferit în timpul discuției noastre v-au distrus liniștea și v-au supărat.
În Pateric se scrie că atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar și eretic, a răspuns că primește primele două acuzații, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu și că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărțirea de Dumnezeu [1].
Potrivit vouă (și potrivit tuturor mănăstirilor Muntelui Athos, mai puțin Mănăstirii Esfigmenu, Schitului Proorocului Ilie - între timp călugării acestui schit au fost evacuați cu forța în 1992 de către episcopii Fanarului, cu ajutorul poliției, în condiții care aduc aminte mai mult de evacuările care le făceau securiștii KGB-iști, iar mai recent, în 2003, a fost înregistrată încercarea, eșuată însă, de evacuare forțată a călugărilor din mănăstirea Esfigmenu, datorită schimbării atitudinii poliției care nu prea a dat dovadă de zel și a demonstrațiilor de protest ale credincioșilor) și a multor Părinți zeloți [plini de râvnă], noi suntem înșelați și schismatici. Găsiți dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduiește erezia, deoarece ar trebui să acceptați că păstrarea comuniunii cu acei lupi și nu păstori este vrednică de osândă, sau va trebui să încetați a le urma, potrivit poruncii tuturor Sfinților Părinți și a Sfintelor Sinoade.
Încercați să îndreptățiți Fanarul, dar cuvintele și faptele lor vă vădesc a fi în greșeală. În zadar invocați părerea Părintelui Paisie și a altora ce sunt îngăduitori cu condițiile actuale și fac concesii și anume, că [acum] tratează cu „iconomie”, dar când va veni vremea (adică atunci când se presupune că Dimitrie va intra în comuniune cu Papa, precum ați spus), vă veți despărți de tot ce nu este potrivit învățăturilor Sfinților Părinți și a Sfintelor Sinoade. Vă înșelați tare.
Cât despre mustrările la care vă referiți – fie ale starețului Paisie [Aghioritul], sau ale vecinului vostru papa-Isaac, sau ale oricărui altcuiva – ce susțin că Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului, cum vă puteți aștepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstrați poziția deoarece starețul Paisie a spus: „Dimitrie este îndrumat greșit de către arhiereii din jurul său, să facă ceea ce el nu dorește” și „Dacă încetăm a-l mai comemora [pe Patriarh] vom fi în afara Bisericii!” și multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toate vorbele lor sunt nebunie și istorii de copii neștiutori”. Vorbele lor sunt roada unei noi teologii, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici „împreună-moștenitori ai harului lui Dumnezeu”.
Aduceți înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” și ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârșească fără episcop”. Concluzionați că atunci când ne despărțim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii.
Sfinții au făcut aceste afirmații adevărate, însă, într-o vreme de pace a Ortodoxiei și a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar și pe cei aleși, cuvintele acelorași Sfinți au tărie. „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc și ca de la un șarpe” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăța orice în afara rânduielii date, chiar de trăiește în curăție, sau de săvârșește semne, sau de proorocește, să îți fie ție ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfântul Ignatie). Dacă Dimitrie împărțea cu dreptate cuvântul adevărului, ați fi fost îndreptățit în folosirea citatelor de la cei doi Sfinți; dar acum publicați scrierile Părinților după gustul vostru, pentru a îndreptăți vina de a fi împreună-mergători cu Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multele citate din sfintele Sinoade și din Sfinți? Ori vă temeți, poate, că veți fii izgoniți din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important (ba este pentru că ele împart aceleași opinii cu acesta, lucru ce s-a văzut și în 1993 la Balamond și mai ales la Chambessy unde delegația românească a făcut chiar și cea mai blasfemiatoare declarație dintre toate delegațiile spunând că Sfinții Părinți de la sinodul ecumenic ținut în Calcedon - sinodul IV ec. - ,,nu au avut dragoste și din cauza aceasta i-au anatemizat pe monofiziți“). Ceea ce este important, e cine urmează pașii Sfinților și este cu Adevărul? Partenie, Patriarh al Alexandriei, spune că îl recunoaște pe Mohamed drept un Apostol care a lucrat pentru Împărăția lui Dumnezeu, și alte asemenea hule, pe care le cunoașteți. Nu e de trebuință a scrie iarăși ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, și cele ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Sunteți în comuniune cu acești oameni ca și cum ei ar împărți cu dreptate cuvântul adevărului! Cine îl va condamna pe Iacov Kuzukis? Partenie? Sau comisia Fanarioților de sub Vartolomeu, care „învestighează” de doi ani acum, dacă Harkianakis este eretic? [2] Nu ați înțeles că ei nu vor să dea un verdict? (nici până astăzi - 2005 - nu s-a dat vreo hotărâre privind atitudinea acestuia)
Fanarul a făgăduit delegației celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage și îndrepta declarația Patriarhului Dimitrie către United Press, despre primirea împărtășaniei de la Latini, că îl vor înlocui pe Stelian Harkianakis de la președinția comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Sau credeți că nu avem nici o responsabilitate, sau vreo vină și putem rămâne în comuniune, deoarece starețul Paisie declara fără de rușine că declarațiile și acțiunile lui Dimitrie nu sunt împotriva învățăturilor noastre și nu încalcă adevărul?
Istoria se repetă. Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, mulți alți creștini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toții numiți schismatici și eretici de către acea ierarhie. Deși Sfântul Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu și era făcător de minuni, se afla în greșeală, căci nu primea cel de-al patrulea Sinod a toată lumea, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare și s-a pocăit.
Întrebați: „Este cu putință ca starețul Paisie și șaptezeci de episcopi ai Bisericii de stat a Greciei să fie în greșeală?”
Vreți ca Dumnezeu să îi silească să Îl mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia Copronimului, citim in ,,Minute“ acea ovație înfricoșătoare a celor 338 de episcopi prezenți la sinod: „Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli și trebuie ori distruse, ori spânzurate în tării ca să nu poată fi cinstite”. Găsiti greu de crezut că șaptezeci de episcopi pot fi înșelați astăzi, când, precum vedeți, atât de mulți au fost înșelați atunci? În zilele noastre, călugării își doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce împlinesc doar o mărturisire cu numele a credinței, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului și îngăduind toate inovațiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov și cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuși, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos.
La împreună-slujirea de la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea blagoslovită de Papa pentru a evita reacțiile ostile din partea „fanaticilor”. Oricum, acolo în Roma a subscris învățăturii că Latinii au Tainele Bisericii și continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Când au reacționat vreodată precum voi - care continuați să îl comemorați pe Dimitrie - Sfinții și creștinii oricărui veac în care erezia era propovăduită pretutindenea? Ce precedent ați găsit în istoria Bisericii, ca să puteți spune că îl urmați? Dacă sunteți fii ai Sfinților (adică, imitatori și următori ai Sfinților), „ați fi săvârșit faptele lui Avraam”, precum grăiește Evanghelia. În vremea Patriarhului Veccos, părinții de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; și deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la preceptele Părinților (adică, să nu ai părtășie cu cei ce s-au depărtat de la credința ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa de mucenic. Cât pentru aceia ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial” latin-cugetător, Veccos, leșurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se știe, umflate, rău-mirositoare și neputrezite, spre a fi pildă tuturor.
Ne-ați spus că dacă Dimitrie nu se mărturisește pentru lucrurile pe care le-a săvârșit, va fi osândit. Acum admiteți că urmați unui om care se osândește pentru ceea ce face. Pentru el, a se osândi [și într-adevăr, din pricini ce privesc credința și păcatele proprii și individuale] înseamnă că săvârșește lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înșivă admiteți că îl aveți pe diavol ca împreună-mergător.
Sunteți serios, părinte Nicodim, sau glumiți? Dacă Athenagora s-a „pocăit” și și-a mărturisit păcatul cu puțină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? [3] Arătați-mi măcar o singură mărturie patristică care să îndreptățească rămânerea într-o Biserică care propovăduiește erezia, precum o face „blândul și tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare față de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinți? Dacă nu doriți să admiteți că Mănăstirea Esfigmenu și atât de mulți Părinți plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit celui de-al cincisprezecelea canon al Sinoadelor Întâi și al Doilea (Constantinopol anul 861) – măcar fiți tăcut și nu huliți spunând că ei sunt schismatici și în afara Bisericii. Ignorați existența testamentului Sfântului Marcu Evghenicos al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget latin [papist] nici măcar să nu vină la înmormântarea sa.
Mai întâi cercetați și apoi pronunțați-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sfântul Marcu al Efesului, cât și Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum și cei mulți alții care nu au păstrat părtășie cu ereticii, sunt în afara Bisericii! Vedeți încotro vă călăuzește „noua” voastră teologie? Cine s-ar fi gândit vreodată că părinții Sfântului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele două extreme” a Părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiți săvârșirea de proteste asemenea celor recomandate la paginile 19 și 22 din acea carte, „pentru Sfintele Canoane [de] care [se zice că] nu sunt aplicabile în vremurile noastre, căci le lipsește dragostea”. El îl mai descrie pe patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Totuși, rămâne în comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Ce consecvență uimitoare!
Am văzut proteste asemănătoare, atunci când reprezentantul Mânăstirii Grigoriu a cerut să se scrie în hotărârile Sfintei Comunități, că dacă secretarul șef va fi trimis în Australia, să nu împreună-liturghisească acolo. Secretarul șef nu a mers, până la urmă; dar părintele Vasilie, egumenul Stavronichitei, ignorând hotărârea tuturor celorlalte mănăstiri, l-a trimis pe părintele Tihon să îl „ajute” pe arhiepiscopul Stelian Harkianakis. Când părintele Tihon s-a întors, a fost trimis la sărbătorirea Chiliei Burazeri. Acolo, reprezentantul Mânăstirii Grigoriu (părintele Atanasie) a slujit împreună cu părintele Tihon și cu restul. Nu mai este de trebuință nici un comentariu.
Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci când, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greșelile. Dar voi, cu aceleași argumente ne-teologice, vreți a îndreptăți comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocși, și asemănându-se astfel Patriarhului Beccos, împăratului Copronim și tuturor celor asemenea lor. Când le cântați întru mulți ani și îi comemorați, este același lucru cu a le spune: „Sunteți grăitori întru credință și vi se cuvine ascultare, închinăciune și pomenire”. Nu îi ajutați să priceapă că pășesc pe o cale a răului; pe când dacă ați fi încetat părtășia cu ei, poate s-ar fi simțit vinovați și ar fi purces la căutarea adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numește un al treilea fel de necredință – sporește de la o zi la alta, în pofida așa-numitelor voastre proteste.
Când latin-cugetătorii au venit aici, în vremea patriarhatului lui Veccos, spre a întări unirea cu latinii [papistașii], Doamna noastră, Maica Fecioară, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit singură, zicând: „Vin vrăjmașii Fiului meu și ai mei!”
Anul trecut, când urmașul lui Veccos – Dimitrie („Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte înveșmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat [4]. Are urechi să audă, să asculte glasul Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu!
Fie ca să aflați calea neînțelegerii celei bune, așa cum învață Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Patrusprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în Credință, de crede învățături ereticești și hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi un înger din ceruri”.
Starețul Sava,
Un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox
http://cristianf.home.ro/pgid3_site_EN.html
aici se gaseste replica si lui Astrud (adica pt. P Danion Vasile din acea conferinta)
si lui Davos in legatura cu neascultarea.
iertati-ma ca am postat toata scrisoarea dar cred ca e prea mult de citit ce e pe pagina aceea si m-am gandid sa scriu cam ce era necesar.