[mariamargareta]

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinţilor”
-- urmare --

Urmează paragraful cu titlul "Biserica, trup al lui Hristos" care, deşi scurt, caută a fi foarte persuasiv. El sugerează că există probabilitatea ca Biserica (mlădiţele Viei, care este Hristos), primind Trupul şi Sângele Domnului cu nevrednicie, să fie tăiată din Viţă (adică, despărţită de Hristos) şi apoi aruncată în foc. Dar aici intervine scamatoria Nicodimului Pucios, care scoate din "jobenul lui Dumnezeu" o altă biserică. Există la Dumnezeu (cităm din pag.55) "întotdeauna păstrată o Biserică formată din mladiţe care au rămas în viţă, căci El a făgăduit că va rămâne cu sfinţii până la sfârşitul veacurilor (v. Ev. Matei, 28/20)". Aluzia la Biserica Noul Ierusalim de la Pucioasa este mai mult decât străvezie: aceasta ar fi tocmai biserica păstrată de Nicodimul Pucios în "jobenul lui Dumnezeu".
Nicodimul Pucios pledează apoi pentru altă idee: sfinţirea "se face prin Cuvântul lui Dumnezeu"(citat de la pag.56). Să remarcăm faptul că sintagma "Cuvântul lui Dumnezeu" a fost confiscată de pucioşi din anul 1955 încoace, ei considerând-o un fel de proprietate privată (adică, numai şi numai mesajele de la Pucioasa ar reprezenta Cuvântul lui Dumnezeu) deşi toti ceilalti creştini, atunci cand folosesc sintagma Cuvântul lui Dumnezeu se raportează cu prioritate la Sfânta Scriptură. Rezultă că sfinţenia este idisolubil legată de cunoaşterea şi recunoaşterea exclusivă a mesajelor de la Pucioasa, ca fiind singurele "mântuitoare". Era strict necesar acest lucru şi în perioada anterioară anului 1955? Au fost mai putin sfinţi Teodora de la Sihla, Filoteea de la Arges, Calinic de la Cernica, Ioan Iacob Hozevitul, pentru că n-au avut ca dreptar Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa? Nicodimul Pucios se raportează însă cu dibăcie doar la prezent, lăsând perioada anterioară anului 1955 într-un con de umbră:
" Tot poporul primeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi toti sunt chemati la sfintenie: " Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun." (II Timotei,2/21)" (citat de la pag.56)
Să observăm că acest citat integrează un temei scripturistic care nu se referă nici la Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, nici la perioada prezentă, deoarece Pavel, în epistola sa către Timotei, nu condiţiona câtuşi de puţin sfinţenia de cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa. Altele sunt cerinţele care vor fi temelia sfinţeniei lui Timotei, formulate la modul concret şi particular un pic mai devreme în aceeaşi epistolă:
- să se întărească în harul care este în Hristos Iisus (v. 2 Tim. 2,1) şi în credinţa în El (v. 2 Tim. 2,13)
- să se silească a se arăta încercat înaintea lui Dumnezeu, cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului (2 Tim. 2,15)
- să fugă de deşartele vorbiri lumesti pentru a nu rătăci de la adevăr (v. 2 Tim. 2,16-18).
La modul general, Pavel formulează aici o singură conditie:
- să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului (v. 2 Tim. 2,19), adaugând îndată şi răsplata cuvenită acestei conduite:
"...de se va curati cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit,..." (2 Tim. 2,21).
Nici vorbă, aşadar, despre necesitatea unui "Cuvânt" inventat de oameni îndrăzneţi ai secolului XX, ca venind din partea lui Dumnezeu.
Nicodimul Pucios reclamă apoi că formularea uzuală (existentă şi în Simbolul de credintă creştin) despre Biserică: " ...una sfântă, sobornicească şi apostolească " este deja perimată şi demagogică, deoarece:
a) " biserica nu mai este de mult una, ci mai multe" (citat de la pag.57)
b) biserica nu mai este sfântă deoarece "a fost cucerită de tagma păcătoşilor" (citat de la pag.57)
c) biserica nu mai este nici apostolică, deoarece apostolii şi proorocii ei au murit de mult şi " s-au mutat în lumea nevazută" (citat de la pag.57) iar alţii nu le-au mai luat locul.
d) biserica este sobornicească numai ocazional şi, oricum, sobornicitatea " a fost furată de la bisericile locale ale lui Hristos şi însuşită de bisericile instituţionalizate, organisme-fantomă..."(citat de la pag.58)
Să analizăm pe rând aceste aserţiuni.
a) Crezul creştin nu vorbeşte de o biserică “una” ci de o biserică “una sfântă”. Pot fi aşadar mai multe, chiar oricâte biserici pot fi, dar una singură este sfântă. Dezarticulând această însuşire care ar trebui să fie monolitică (“una sfântă”), Nicodimul Pucios speculează cu dibăcie efectul propriei sale manevre, reclamând că: nemaifiind o singură biserică, nici Crezul creştin nu mai e de actualitate. În consecinţă, înfiinţarea unei noi biserici (Biserica Noul Ierusalim) devine strict necesară. Ea nu încalcă cu nimic Crezul creştin ci, prin autodeclarata ei “sfinţenie”, chiar îl restaurează.
b) Nicodimul Pucios inventează apoi o aşa-zisă “cucerire” a bisericii sfinte strămoşeşti de către păcătoşi, cu efectul prezumptiv că biserica îşi pierde în acest mod sfinţenia. Ei bine, el ar fi trebuit să ştie că sfinţenia bisericii este imuabilă, căci ea este trupul lui Hristos, iar Hristos nu poate fi conceput sau acceptat fără trup. Chiar dacă biserica e plină ochi cu necredincioşi aflaţi în vizită, ea nu-şi pierde sfinţenia, deşi ea nu o mai comunică, ci o păstrează pentru sine. Este cazul tuturor bisericilor care, dintr-un motiv sau altul, devin lipsite de operativitate. Hagia Sofia din Constantinopol, spre exemplu, deşi a fost cucerită de necredincioşi, păstrează în sine sfinţenia întreagă, chiar dacă este pusă în imposibilitate de a o mai comunica oamenilor. Ea este şi va fi în veac tot Hagia Sofia. Credincioşii ei fie au fost martirizaţi, fie au fost risipiţi şi s-au mutat cu slujirea între zidurile altor biserici, dar au dus mai departe şi au păstrat cu sine duhul bisericii care aparent a fost desacrată de către necredincioşi. A afirma că biserica a fost în totalitate “cucerită de tagma păcătoşilor” este o afirmaţie tendenţioasă, neserioasă, gratuită şi lipsită de orice temei de bun simţ.
c) Afirmând că “biserica nu mai este nici apostolică, deoarece apostolii şi proorocii ei au murit de mult”, Nicodimul Pucios îi amestecă cu viclenie şi pe prooroci în tagma apostolilor, pentru a dovedi apoi că Biserica Noul Ierusalim, care pretinde că este singura biserică pe care o conduce un “duh proorocesc”, este legitimă şi net superioară BOR, care nu mai are nici apostoli, nici prooroci. În realitate, apostolicitatea este legată exclusiv de apostoli, nu şi de prooroci. Întrebarea care se pune imediat este: cât de apostolească mai este Biserica Noul Ierusalim, dacă şi ei îi lipsesc apostolii? Nicodimul Pucios nu răspunde la această întrebare, pe care de altfel se fereşte să o şi pună. El lasă însă să se înţeleagă că prezenţa “proorocilor” în Biserica Noul Ierusalim este suficientă ca apostolicitatea ei să nu mai poată fi contestată.
d) Afirmaţia precuviosului Nicodim că “biserica este sobornicească numai ocazional” este lipsită de orice fundament şi orice exemplificare. Nicodimul Pucios pleacă de la premisa că “biserica locală” (în sensul pe care el îl înţelege pentru “biserică locală”) este sobornicească, în timp ce instituţia Bisericii (respectiv, BOR), deşi – paradoxal – e condusă tocmai de un sobor de creştini consacraţi prin har, numit Sfântul Sinod, nu este sobornicească. Atunci care este soborul “bisericii locale”? Care este soborul Bisericii Noul Ierusalim, care se pretinde a fi sobornicească: “proorocii” Mihaela şi Nicuşor? Poate prin prisma faptului că ei cumulează simultan, adică în chip “sobornicesc”, funcţiile de prooroc/proorociţă, păstor/păstoriţă, duhovnic/duhovniciţă, speaker(orator şi purtător de cuvânt)/speakeriţă, preot, episcop, etc., etc.?