[mariamargareta]

138. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinţilor”
-- urmare --

În concluzie, cele 4 argumente aduse de Nicodimul Pucios pentru a “demonstra” că BOR nu mai este sfântă, deci nu mai corespunde prerogativelor prevăzute în Crezul creştin, sunt demagogice, neîntemeiate, şi până la urmă, false. Ele dovedesc o părere preconcepută, oportunistă, a autorului, şi o totală lipsă de imparţialitate. În mod evident, Nicodimul Pucios încearcă să promoveze Noul Ierusalim de la Pucioasa pe uşa strâmtă din dos ca fiind “singura biserică sfântă, sobornicească şi apostolească.
Paragraful următor (“Chemarea la Cina Domnului”) lansează o nouă teorie “revoluţionară”: Cina Domnului este gata, iar Cuvântul lui Dumnezeu este “chemarea la Cină”. Conform Scripturii, unii răspund imediat chemării la Cină, dar alţii întârzie pentru că sunt ocupaţi să-şi încerce boii, ţarinele şi nevestele. Cei care răspund sunt (cităm de la pag.58) “mireasa lui Hristos, Biserica Noul Ierusalim, care trăieşte credinţa pe care o propovăduieşte, şi de aceea ea este însăşi mireasa cea adevărată, care ţine aprinsă candela iubirii, care este învăţată să vegheze [...] să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos [...] şi cine s-o îmbrace (preoţia nou-aşezată prin har)”.
Nicodimul Pucios mărturiseşte aici deschis că Biserica Noul Ierusalim este o biserică nouă, condusă de o “preoţie nou-aşezată prin har”. Această preoţie pucioasă, instituită fără hirotonie, făcută “după ureche” (adică peste bărbaţi lipsiţi de cea mai elementară cultură teologică, fără seminar teologic – iar facultate, nici atât) este ea însăşi o încălcare flagrantă a Scripturii, care menţionează explicit că preoţia trebuie făcută numai aşa cum a fost rânduită de către apostoli (v. Tit, 1,5) adică prin punerea mâinilor apostolilor (v. 2 Tim. 1,6)
Nicodimul Pucios reclamă apoi o aşa-zisă nepăsare în BOR faţă de venirea lui Hristos pe norii cerului. Este un neadevăr grosolan. Nimeni nu are dreptul şi nu-i poate cere Bisericii să promoveze printre credincioşi o aşteptare angoasată, ca venind de la nişte slujitori leneşi, indolenţi şi răi, care se tem de întoarcerea Stăpânului lor, ci o aşteptare liniştită şi demnă pe care o conferă însăşi condiţia de chivernisitori ai talantului încredinţat, pe care s-au străduit să-l înmulţească, aducând încă un talant. În schimb, printre adepţii pucioşi ai Bisericii Noul Ierusalim există mulţi creştini de-a dreptul terorizaţi de “neîmplinirile” personale care (cred ei) îi fac nedemni pentru perpetuitate de “apropiata venire a lui Hristos” care se anunţă de către “proorocii” pucioşi a fi iminentă, dar care se tot amână de vreo 50 de ani încoace. La rândul lor, liderii pucioşi se străduiesc din răsputeri (inclusiv prin iscodirea sistematică a adepţilor la spovedania colectivă) să inducă în supuşii lor sentimentul unei vinovăţii incurabile, care-i face pe aceştia “păpuşi”, adică marionete lipsite de orice urmă de personalitate.
“Nepăsarea alungă sfinţenia”, constată Nicodimul Pucios în continuare. În schimb, “ Domnul Şi-a ales un popor sfânt, noul Israel, ca să fie unealta Lui, cu care “va însămânţa din nou ca la început, şi se va arăta din nou Edenul cel sfânt şi curat şi nestricăcios”. Poporul Noului Ierusalim este popor cu pecete cerească, popor chemat să intre în corabia sfinţeniei de duh şi de trup, chemat la înţelepciune, la lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfinţenia aestui popor este o stare care trebuie ocrotită cu grijă...” (citat de la pag.60)
Ultima frază explică întrucâtva realitatea de la Pucioasa care este departe de mult trâmbiţata ”sfinţenie”. Dacă luăm în calcul numai nemulţumirile manifeste şi chiar ura declarată dintre unii adepţi proeminenţi ai mişcării Noul Ierusalim de la Pucioasa, vom constata fie că sfinţenia lor n-a existat niciodată, fie că n-a fost “ocrotită cu grijă” de către liderii pucioşi, devenind treptat o palidă amintire.
Cu toate acestea, Nicodimul Pucios continuă să proclame o sfinţenie imaginară şi încheie capitolul cu un oarecare optimism: “Sfinţenia aduce asemănarea cu Dumnezeu”. În optica pucioşilor însă, această asemănare lucrează aproape exclusiv la înnobilarea trupului şi prea puţin pentru suflet. Cităm selectiv de la pag.61:
- “Creştinul nu mai mănâncă şi nu mai bea la masa lumii”;
- El “respinge carnea şi alcoolul”;
- El “fuge de învăţătura lumii” şi de “...ştiinţa lui Antichrist, care-l îndepărtează de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu ce izvorăşte din cer”;
- “îşi lucrează cu mâinile sale pe cele trebuincioase” (fals prin omisiune, deoarece sunt multe lucruri de uz sau de consum curent pe care ei şi le cumpără de pe piaţă: pantofii, stofele, pânzeturile, uleiul, făina, orezul, etc., etc.);
- “nu iubeşte luxul şi bogăţia şi poftele veacului acestuia” (excepţie fac însă liderii pucioşi, care iubesc confortul ultramodern: încălzirea centrală cu circuite elecrice pe sub pardoseală, maşinile scumpe, etc.)
- “El îşi fereşte copiii de învăţătura lui Antichrist (televizorul)” (În schimb, Internetul este folosit din plin de liderii pucioşi, fără a se întreba prea mult a cui fereastră mai e şi drăcovenia aceasta: a diavolului, sau a lui Dumnezeu”)
Nicodimul Pucios reitereză apoi mărturisirea deschisă a schismei pucioşilor faţă de BOR, pe motiv de sfinţenie auto-proclamată:
“Dumnezeu, prin binecuvântările şi proorociile Sale, face din Biserica Noul Ierusalim o biserică nouă, o biserică vie, care este şi va fi o Biserică a sfinţilor” (citat de la pag.62)
Dacă Biserica Noul Ierusalim va fi în viitor o biserică a sfinţilor, rămâne de văzut. Până acum, în afară de câţiva adepţi ameţiţi de mândria de a se crede “aleşi” şi apoi culeşi, ea n-a convins pe nimeni.