138. Încă o "taină" a pucioșilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
138. Încă o "taină" a pucioșilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(VII)
Comentariu la capitolul intitulat “Biserica Noul Ierusalim - o biserică a sfinților”
-- urmare --
În concluzie, cele 4 argumente aduse de Nicodimul Pucios pentru a “demonstra” că BOR nu mai este sfântă, deci nu mai corespunde prerogativelor prevăzute în Crezul creștin, sunt demagogice, neîntemeiate, și până la urmă, false. Ele dovedesc o părere preconcepută, oportunistă, a autorului, și o totală lipsă de imparțialitate. În mod evident, Nicodimul Pucios încearcă să promoveze Noul Ierusalim de la Pucioasa pe ușa strâmtă din dos ca fiind “singura biserică sfântă, sobornicească și apostolească.
Paragraful următor (“Chemarea la Cina Domnului”) lansează o nouă teorie “revoluționară”: Cina Domnului este gata, iar Cuvântul lui Dumnezeu este “chemarea la Cină”. Conform Scripturii, unii răspund imediat chemării la Cină, dar alții întârzie pentru că sunt ocupați să-și încerce boii, țarinele și nevestele. Cei care răspund sunt (cităm de la pag.58) “mireasa lui Hristos, Biserica Noul Ierusalim, care trăiește credința pe care o propovăduiește, și de aceea ea este însăși mireasa cea adevărată, care ține aprinsă candela iubirii, care este învățată să vegheze [...] să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos [...] și cine s-o îmbrace (preoția nou-așezată prin har)”.
Nicodimul Pucios mărturisește aici deschis că Biserica Noul Ierusalim este o biserică nouă, condusă de o “preoție nou-așezată prin har”. Această preoție pucioasă, instituită fără hirotonie, făcută “după ureche” (adică peste bărbați lipsiți de cea mai elementară cultură teologică, fără seminar teologic – iar facultate, nici atât) este ea însăși o încălcare flagrantă a Scripturii, care menționează explicit că preoția trebuie făcută numai așa cum a fost rânduită de către apostoli (v. Tit, 1,5) adică prin punerea mâinilor apostolilor (v. 2 Tim. 1,6)
Nicodimul Pucios reclamă apoi o așa-zisă nepăsare în BOR față de venirea lui Hristos pe norii cerului. Este un neadevăr grosolan. Nimeni nu are dreptul și nu-i poate cere Bisericii să promoveze printre credincioși o așteptare angoasată, ca venind de la niște slujitori leneși, indolenți și răi, care se tem de întoarcerea Stăpânului lor, ci o așteptare liniștită și demnă pe care o conferă însăși condiția de chivernisitori ai talantului încredințat, pe care s-au străduit să-l înmulțească, aducând încă un talant. În schimb, printre adepții pucioși ai Bisericii Noul Ierusalim există mulți creștini de-a dreptul terorizați de “neîmplinirile” personale care (cred ei) îi fac nedemni pentru perpetuitate de “apropiata venire a lui Hristos” care se anunță de către “proorocii” pucioși a fi iminentă, dar care se tot amână de vreo 50 de ani încoace. La rândul lor, liderii pucioși se străduiesc din răsputeri (inclusiv prin iscodirea sistematică a adepților la spovedania colectivă) să inducă în supușii lor sentimentul unei vinovății incurabile, care-i face pe aceștia “păpuși”, adică marionete lipsite de orice urmă de personalitate.
“Nepăsarea alungă sfințenia”, constată Nicodimul Pucios în continuare. În schimb, “ Domnul Și-a ales un popor sfânt, noul Israel, ca să fie unealta Lui, cu care “va însămânța din nou ca la început, și se va arăta din nou Edenul cel sfânt și curat și nestricăcios”. Poporul Noului Ierusalim este popor cu pecete cerească, popor chemat să intre în corabia sfințeniei de duh și de trup, chemat la înțelepciune, la lucrarea Împărăției lui Dumnezeu. Sfințenia aestui popor este o stare care trebuie ocrotită cu grijă...” (citat de la pag.60)
Ultima frază explică întrucâtva realitatea de la Pucioasa care este departe de mult trâmbițata ”sfințenie”. Dacă luăm în calcul numai nemulțumirile manifeste și chiar ura declarată dintre unii adepți proeminenți ai mișcării Noul Ierusalim de la Pucioasa, vom constata fie că sfințenia lor n-a existat niciodată, fie că n-a fost “ocrotită cu grijă” de către liderii pucioși, devenind treptat o palidă amintire.
Cu toate acestea, Nicodimul Pucios continuă să proclame o sfințenie imaginară și încheie capitolul cu un oarecare optimism: “Sfințenia aduce asemănarea cu Dumnezeu”. În optica pucioșilor însă, această asemănare lucrează aproape exclusiv la înnobilarea trupului și prea puțin pentru suflet. Cităm selectiv de la pag.61:
- “Creștinul nu mai mănâncă și nu mai bea la masa lumii”;
- El “respinge carnea și alcoolul”;
- El “fuge de învățătura lumii” și de “...știința lui Antichrist, care-l îndepărtează de înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu ce izvorăște din cer”;
- “își lucrează cu mâinile sale pe cele trebuincioase” (fals prin omisiune, deoarece sunt multe lucruri de uz sau de consum curent pe care ei și le cumpără de pe piață: pantofii, stofele, pânzeturile, uleiul, făina, orezul, etc., etc.);
- “nu iubește luxul și bogăția și poftele veacului acestuia” (excepție fac însă liderii pucioși, care iubesc confortul ultramodern: încălzirea centrală cu circuite elecrice pe sub pardoseală, mașinile scumpe, etc.)
- “El își ferește copiii de învățătura lui Antichrist (televizorul)” (În schimb, Internetul este folosit din plin de liderii pucioși, fără a se întreba prea mult a cui fereastră mai e și drăcovenia aceasta: a diavolului, sau a lui Dumnezeu”)
Nicodimul Pucios reitereză apoi mărturisirea deschisă a schismei pucioșilor față de BOR, pe motiv de sfințenie auto-proclamată:
“Dumnezeu, prin binecuvântările și proorociile Sale, face din Biserica Noul Ierusalim o biserică nouă, o biserică vie, care este și va fi o Biserică a sfinților” (citat de la pag.62)
Dacă Biserica Noul Ierusalim va fi în viitor o biserică a sfinților, rămâne de văzut. Până acum, în afară de câțiva adepți amețiți de mândria de a se crede “aleși” și apoi culeși, ea n-a convins pe nimeni.
|