Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Nu neg activitatea în viata, traiesc angrenat în societate, dar ma feresc de contactele ne-necesare cu cei mai multi oameni stiind din experienta ca suferi pierderi ale sentimentului de plinatate interioara, pentru ca majoritatea oamenilor sunt robiti d patimi, stapâniti de demoni legaturile cu ei îti transmit si tie starea lor.
|
Frate Traditie, mie imi suna foarte "egoist" discursul dumitale, o atitudine de genul "singur printre oameni". Inteleg ca pui propria mantuire pe primul plan, insa nu te-ai gandit vreodata ca oamenii aia care-ti ies in cale au, poate, nevoie de o vorba buna, de un sfat? Iar dumneata fugi de ei si reduci contactele la maximum de teama ca-ti vei strica pacea interioara. Pai si-atunci cum iti arati iubirea fata de aproapele? Doar rugandu-te "de la distanta" pentru el insa nelasandu-l sa-ti invadeze spatiul?
E drept ca starile negative (tristetea, deprimarea, apatia) se transmit foarte usor insa, pe de alta parte, ce ne-am face daca am deveni o lume plina de ursuzi care lucreaza la propria mantuire? Cand ti-am citit postarea m-am gandit imediat la o familie care locuieste cu mine in bloc. Sunt foarte "religiosi" (protestanti), merg la biserica in fiecare duminica, se imbraca mai mult decat decent, si-au educat copiii in spiritul asta, etc. Insa atitudinea lor (atunci cand ii intalnesc in lift) mi se pare extrem de distanta; nu i-am vazut vreodata zambind (poate ca vei spune ca a te hlizi la vecini e un gest inutil si prostesc...), sunt retrasi pana la a te face sa te simti prost c-ai luat acelasi lift cu ei si intreaga lor atitudine exprima orice altceva decat plinatatea sufleteasca pe care banuiesc c-o cultiva permanent prin metode similare celor descrise de tine.
Doamne ajuta!