[cristiboss56]

În prealabil postat de coralina

Frate Traditie, mie imi suna foarte "egoist" discursul dumitale, o atitudine de genul "singur printre oameni". Inteleg ca pui propria mantuire pe primul plan, insa nu te-ai gandit vreodata ca oamenii aia care-ti ies in cale au, poate, nevoie de o vorba buna, de un sfat? Iar dumneata fugi de ei si reduci contactele la maximum de teama ca-ti vei strica pacea interioara. Pai si-atunci cum iti arati iubirea fata de aproapele? Doar rugandu-te "de la distanta" pentru el insa nelasandu-l sa-ti invadeze spatiul?

E drept ca starile negative (tristetea, deprimarea, apatia) se transmit foarte usor insa, pe de alta parte, ce ne-am face daca am deveni o lume plina de ursuzi care lucreaza la propria mantuire? Cand ti-am citit postarea m-am gandit imediat la o familie care locuieste cu mine in bloc. Sunt foarte "religiosi" (protestanti), merg la biserica in fiecare duminica, se imbraca mai mult decat decent, si-au educat copiii in spiritul asta, etc. Insa atitudinea lor (atunci cand ii intalnesc in lift) mi se pare extrem de distanta; nu i-am vazut vreodata zambind (poate ca vei spune ca a te hlizi la vecini e un gest inutil si prostesc...), sunt retrasi pana la a te face sa te simti prost c-ai luat acelasi lift cu ei si intreaga lor atitudine exprima orice altceva decat plinatatea sufleteasca pe care banuiesc c-o cultiva permanent prin metode similare celor descrise de tine.

Doamne ajuta!

Da, există şi o astfel de atitudine, şi nu de ieri de azi ! Te poţi ruga şi-n pustiu pentru fraţii tăi. Poţi iubi şi fără a fi văzut şi fără a trâmbiţa iubirea . Da, există şi va exista şi o astfel de atitudine, ce noi, cei de rând cu greu o înţelegem sau o acceptăm .