[mariamargareta]

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”


§1. Neomontanismul de la Pucioasa

Nicodimul Pucios îşi fixează în continuare ca ţintă demolarea articolului “Puncte de vedere – Neomontanismul de la Pucioasa” publicat de părintele profesor Adrian Niculcea în ziarul “Vestitorul” din 15 ianuarie 1993, care la rândul său demolase metodic în acest eseu mitul “sfintei congregaţii a Noului Ierusalim”.
Obiectivul principal al Nicodimului Pucios şi preacuvios este acela de a restaura aici “valorile” pucioşilor, care ieşiseră serios şifonate după pledoaria din respectivul articol al lui Adrian Niculcea. Este vorba în principal de “ puritatea simţurilor, hrana vegetariană şi postul creştinesc” (citat de la pag.79 din cartea “Quo vadis, Eccesia?”), temeinic contestate de către preotul Niculcea într-un context mai larg (în care el nu le consideră esenţiale pentru mântuire, aşa cum le consideră pucioşii, în varianta severă pe care ei o practică). Desigur că puritatea simţurilor poate fi considerată un criteriu esenţial, dar nu şi în circumstanţa în care ea este falsificată, fiind echivalată cu blamarea căsătoriei, aşa cum promovează pucioşii în doctrina lor în care căsătoria, din sfântă taină a Bisericii, a devenit păcat. Tot aşa şi cu postul creştinesc: el este un lucru lăudabil, dar neesenţial, căci altminteri nu ar fi lăsat Biserica atâtea dezlegări într-o paletă atât de largă, care vizează în primul rând pe copii, pe bătrâni, pe bolnavi, pe femeile însărcinate sau pe neputincioşi. Ilie Tesviteanul sau Maria Egipteanca sau alţi sfinţi care au trăit în pustie, nu puneau atâta preţ pe “postul creştinesc”, hrănindu-se la nevoie şi cu fiinţe vii (lăcuste, spre exemplu) dar asta nu i-a împiedicat să fie sfinţi. Hrana exclusiv vegetariană este un lucru impresionant în sine, dar nu prin hrană se mântuieşte omul, ci prin milă, dreptate şi adevăr.

§2. “Legământul de la Pucioasa” – o colecţie de neconcordanţe

Nicodimul Pucios citează apoi cu generozitate un text preluat din articolul părintelui Niculcea, pentru a-l avea ca suport la ulterioarele lui comentarii negative. Cităm şi noi respectivul pasaj, preluându-l de la pag.78-79 a cărţii preacuviosului Nicodim:

„Textul "legământului" de la Pucioasa ne dă în continuare să înţelegem că dacă România este Noul Ierusalim, cetatea proorocită în Apocalipsă şi coborâtă, deja, în istorie, biserica construită la Glodeni, cu arhitectura ei atât de originală, nu este altceva decât "templul" acestei cetăţi. Intrarea în incinta acestui edificiu super-sacru, deja nu se mai poate face decât prin adoptarea unei rigori ieşită din comun. "Pentru ca sfântul templu să fie umbrit de strălucirea cerească, continuă textul, şi pentru ca Domnul să-Şi arate puterea desăvârşirii Sale, eu, arhiereul Irineu, din mila lui Dumnezeu martor al acestei lucrări de mântuire, leg sub blestem pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala"; este vorba în continuare de câteva exigenţe speciale, între care renunţarea la unirea conjugală a soţilor, renunţarea la carne şi la băuturi alcoolice tari, adoptarea calendarului pe stil vechi, revenirea la vestimentaţia anticvă ("ţinuta portului creştinesc, după rânduiala Sfintei Scripturi" etc.
O primă observaţie. Identificarea Noului Ierusalim cu România, spre care se vor îndrepta, potrivit d-lui Marian Zidaru, "toţi cei care vor dori să scape din focul care va cuprinde întreaga omenire", în jurul căreia "se vor aduna toţi oamenii care vor vedea adevărul", dar mai ales "toţi cei care vor voi să asculte cuvântul Domnului sau să-l citească (şi care pentru aceasta vor fi nevoiţi să înveţe limba română)" (am citat din „Vestitorul“ din 30.11.1992, pag. 5 col. 2), nu pot să nu ne amintească versetele 41-43 din rugăciunea regelui Solomon, rostită cu ocazia sfinţirii templului de la Ierusalim:
"Chiar străinul care nu este din poporul Tău Israel, se roagă Solomon, de va veni pentru numele Tău din pământ îndepărtat [...] şi el va veni şi se va ruga în templul acesta, să-l asculţi (O, Doamne) din cer, din locaşul şederii Tale..." (III Regi, 8/41-43). Este evident că entuziaştii neomontanişti interpretează capitolul 21 al Apocalipsei prin prisma relatărilor despre construirea şi sfinţirea templului lui Solomon din mijlocul vechiului Ierusalim, evenimente descrise în capitolul 8 al cărţii a III-a a Regilor.
Lectura fragmentară a Bibliei, dar mai ales înţelegerea ei superficială a jucat însă adepţilor mişcării "Noului Ierusalim" o farsă rară. Capitolul 21 al Apocalipsei descrie într-adevăr viziunea Sfântului Ioan despre Noul Ierusalim, Cetatea cea cu douăsprezece porţi. În versetul 22 Sfântul Ioan evanghelistul adaugă însă un
amănunt tulburător, care a scăpat cu totul atenţiei vizionarilor de la Pucioasa. În timp ce textul "Noului legământ" semnat de PS Irineu Bistriţeanul vorbeşte despre biserica de la Pucioasa ca despre "templul" Noului Ierusalim din România, Sfântul Ioan, referindu-se la cetatea "Noul Ierusalim" din viziunea sa, declară scurt: "Şi templu n-am văzut în ea, căci Domnul Dumnezeu Atotţiitorul şi Mielul este templul ei (al cetăţii Noul Ierusalim, n.r.)"“.

Comentând acest text, Nicodimul Pucios apreciază că părintele Niculcea se înşeală, atunci când (cităm de la pag. 79) “sesizează ceea ce el crede a fi o gravă neconcordanţă de termeni”. De aceea, preacuviosul apelează la un eufemism (cităm de la pag.80): “...s-a încercat desfiinţarea celei mai noi mişcări religioase de înnoire spirituală a Bisericii, apărută chiar în sânul B.O.R.”, pentru a masca adevărul. Dar adevărul gol-goluţ este că Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP) nu este o “mişcare” în sânul B.O.R., ci o altă biserică, o biserică eretică şi schismatică, Biserica Noul Ierusalim (B.N.I.), apărută şi desprinsă din sânul Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), cu care nu mai are de mult nici o tangenţă. Am zis “eretică” înainte de a demonstra detaliat acest lucru, pentru simplul fapt că orice schismă este ea însăşi o erezie (în timp ce, nu orice erezie duce neapărat la schismă). Deci orice biserică schismatică este automat şi eretică, îndată ce dispreţuieşte porunca lui Hristos: “Ca toţi să fie una” (Ioan 17,21).