[mariamargareta]

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§5. Hrisovul de la Pucioasa şi rigorile lui

Nicodimul Pucios susţine apoi că “rigurozitatea” Hrisovului “mănăstirii” Noul Ierusalim este un lucru firesc, cerut (în coordonate diferite) şi în alte mănăstiri. Lui i se mai pare firesc şi faptul ca o mănăstire să-şi impună propriile sale “rigurozităţi”, fără însă de a le raporta şi la canoanele aflate în vigoare. Întrebarea firească pentru început va fi însă următoarea: Este incinta de la Glodeni Pucioasa, împreună cu biserica şi vieţuitorii ei, o mănăstire autentică? Răspunsul tranşant este: Nu! Ea nu este mănăstire din mai multe motive:
- vieţuitorii ei nu sunt tunşi în monahism, după canoanele Bisericii
- vieţuitorii ei nu poartă haina monahală
- vieţuitorii ei nu au un stareţ sau o stareţă de care să facă ascultare
- vieţuitorii ei nu au aşezăminte separate pe sexe, ci trăiesc în devălmăşie, bărbaţi şi femei, chiar dacă folosesc pentru dormit clădiri separate (excepţie fac doar liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care dorm în aceeaşi cameră, deşi nu sunt căsătoriţi)
- vieţuitorii ei nu sunt sub ascultarea unui episcop ortodox – şi aceasta pare a fi încălcarea esenţială şi sursa tuturor celorlalte.

Iar dacă nu sunt închinoviaţi într-o autentică mănăstire canonică, de ce ar mai impune ei alte restricţii, numite de preacuviosul Nicodim “rigurozităţi”? Cui folosesc ele? Nicodimul Pucios mai ascunde aici un lucru: deşi toţi pucioşii respectă cu stricteţe toate “rigurozităţile”, numai unii (aleşi pe sprânceană de către liderii pucioşi) au dreptul concret şi real de a pătrunde în incinta păzită a aşa-zisei “mănăstiri”, iar aceştia sunt extrem de puţini. Ceilalţi trăiesc în curţi separate şi nu au pătruns niciodată dincolo de porţile ”mănăstirii”, iar în biserica-templu, nici atâta.

§6. A fi sau...a nu fi, căci ...va fi (tertipuri teologice nicodimopucioşiene)

Preotul Adrian Niculcea constată cu uimire că pucioşii pretind, ca nişte autentici pungaşi ai cuvântului răstălmăcit, că toate proorociile din Biblie privind România (!!?) s-au împlinit prin actul solemn al înălţării bisericii-templu de la Glodeni-Pucioasa. Cităm de la pag.89 care este părerea părintelui Niculcea:
„Aflăm astfel din textul intitulat "Legământ nou – Cuvânt de mărturie" că prin înălţarea bisericii-templu de la Glodeni- Pucioasa "se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului (?) cum că România va fi regina aleasă şi binecuvântată pentru popoare, va fi nou Canaan, nou Eden şi nou Ierusalim". Urmează apoi citatul din Apocalipsă, capitolul 21: "Şi am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu..."
Ne întrebăm care ar putea fi acea misterioasă Carte a Adevărului, care să cuprindă asemenea proorocii despre România? Apocalipsa în nici un caz, cel puţin în forma pe care o cunoaştem. S-ar părea că este vorba de profeţiile lui Sundar Singh“.
Aici, Nicodimul Pucios răstălmăceşte cu neruşinare adevărul, transformând timpul prezent folosit în Hrisov (cităm): “se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului” într-un “prezent-continuu” inventat de el, care se prelungeşte în mod nedefinit în viitor:
“...se referă la un proces în derulare, de durată, pentru care construirea Mănăstirii Noul Ierusalim se constituie exclusiv ca un reper luminos în negura timpului. Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit.
Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor. Spre exemplu: „România va fi regină aleasă şi binecuvântată între popoare“ abia când alegerea ei (care, de altfel, este făcută din veşnicie, de către Dumnezeu) şi binecuvântarea dată de Dumnezeu odată cu naşterea ei în istorie, vor fi recunoscute de celelalte popoare.” (citat de la pag.89-90)
Exemplul cu România, ales de către Nicodimul Pucios, îi dă pe faţă şmecheria ieftină. Adică, România va fi “regină” aleasă de Dumnezeu abia atunci când vor binevoi alţii (cei mai mulţi dintre ei fiind de altă religie) s-o recunoască de “ţară aleasă”. Cred că va trebui să aşteptăm mult şi bine clipa aceea (căci asta ar trebui să însemne scamatoria nicodimopucioşească referitoare la “prezentul continuu care se prelungeşte în viitor”).
Adrian Niculcea constatase corect că timpul săvârşirii acţiunii (la data Hrisovului, adică în anul 1991) este prezentul: “se împlinesc toate proorociile”; deci, la data scrierii articolului ( anul 2006), Nicodimul Pucios ar fi trebuit să scrie că “s-au împlinit toate proorociile”. Dar, întrucât ele nu s-au împlinit, ci încă sunt în curs de împlinire până la calendele greceşti, Nicodimul Pucios (crede că) salvează el situaţia, inventând “prezentul continuu” românesc (după modelul englezesc, probabil), care este “în derulare, de durată” (citat de la pag.90). De aceea el construieşte acest tertip teologico-gramatical şi afirmă textual, după cum am mai văzut:
“Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit. Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor.”(citat de la pag.90).
Ingenioasă metodă de a uni trecutul, prezentul şi viitorul într-o minciună mare şi gogonată, numită “proorocie aflată într-o continuă desfăşurare” (adică, nu se mai împlineşte niciodată, dar încă ne dă speranţe). România este, aşadar (dar nu este încă) “regină aleasă şi binecuvântată între popoare” (v.pag.90). Adică, este când va fi, dar nu este când este şi nici înainte nu era, când era. Ăsta-i prezentul continuu al Nicodimului Pucios, care se prelungeşte în viitor, târând tot trecutul după el.
Pentru cei care încă mai ezită să creadă că România este (dar va fi) simultan “nou Canaan, nou Eden, şi nou Ierusalim” (v. pag. 89) oracolul de la Pucioasa le sugerează să accepte măcar că e Nou Ierusalim, şi aşa se va declara mulţumit:
“Dacă nu pot vedea duhovniceşte în România un nou Canaan şi un nou Eden, ei vor trebui măcar să recunoască faptul că nou Ierusalim ea este deja, căci aşa a numit-o Domnul: „...ea este Noul Ierusalim, care va triumfa peste toate popoarele şi peste toate înălţimile.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 30 septembrie/13 octombrie 1990).” (citat de la pag.90)
Dacă era riguros, Nicodimul Pucios ar fi scris: “...căci aşa au zis liderii pucioşi că a numit-o Domnul”, pentru că dumnealui nu L-a auzit vreodată pe Domnul să-i fi făcut lui o asemenea destăinuire despre Noul Ierusalim, pe care el s-o preia apoi şi s-o transforme în declaraţie solemnă.