[mariamargareta]

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§7. Alte tertipuri teologice: teze şi antiteze

Sub titlul “Tertipuri teologice: teza neomontanismului”, Nicodimul Pucios abordează un subiect spinos: este Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP), aşa cum pretinde preotul Adrian Niculcea, o sectă “neomontanistă”?
El îl acuză de la bun început pe Adrian Niculcea că încearcă să obţină câştig de cauză prin “omisiuni, exagerări, confuzii intenţionate, de locuri, persoane şi termeni.”(v. pag.91). Îndată însă, vrând să exemplifice “exagerările”, Nicodimul Pucios se contrazice pe sine atunci când minimalizează acele 2 pricini pe care profesorul Niculcea le evidenţiază drept cauze ale condamnării montaniştilor de către Biserică:
“– „aşteptarea coborârii Ierusalimului ceresc“;
– „învăţau împotriva căsătoriei“.” (v. pag.91).
Peste doar două pagini, Nicodimul Pucios se răzgândeşte: el consideră acum că neîmplinirea „aşteptării coborârii Ierusalimului ceresc“ a creat puternică emoţie negativă printre credincioşii antichităţii:
“Aşa cum neîmplinirile „noii profeţii“ a lui Montanus, privind iminenta revenire a lui Hristos, au adus grave prejudicii Apocalipsei lui Ioan, care a fost acoperită multă vreme de atunci, de un nor de suspiciune, tot aşa neîmplinirea coborârii Noului Ierusalim la Pepuza este speculată de Adrian Niculcea pentru a umbri credibilitatea profeţiei în sine (v. Apocalipsa, 21/2) şi împlinirea duhovnicească a ei la Pucioasa.”
Cât priveşte acuza “învăţau împotriva căsătoriei”, ea nu este mai puţin gravă, deoarece această inovaţie lovea în învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii despre cele 7 Taine al Bisericii.
Nicodimul Pucios consideră că dimpotrivă, aceste pricini sunt “secundare” şi de aceea se grăbeşte să le adauge şi pe cele principale (11 la număr) care-i defineau după părerea lui numai pe montanişti, nu şi pe pucioşi, şi pe care Adrian Niculcea pare-se că le-a neglijat. El nu realizează însă că şi aceste 11 pricini se aseamănă izbitor cu obiceiurile pucioşilor. Le cităm şi noi aici, preluându-le de la pag. 92:

“1. Rezistenţă la persecuţii, dusă până la martiraj, coroana vieţii umane;
2. Viziuni extatice, anunţând apropierea celei de a doua veniri a lui Hristos;
3. Convingerea că toţi creştinii căzuţi din har nu vor putea să se mai ridice vreodată;
4. Orice credincios poate deveni „profet“, aşa cum a fost Montanus, deoarece Hristos a promis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, tuturor credincioşilor. În mod special, Montanus chiar s-a identificat pe sine cu Duhul Sfânt;
5. Toţi credincioşii sunt egali, cu drept de a prooroci, bărbaţi şi femei; femeile pot vorbi în Biserică, pot chiar şi sluji sau să devină lideri ai Bisericii;
6. Încurajarea unui stil de viaţă nonconformist, spartan, şi evitarea încurcăturilor cu lumea fizică (separarea bisericii, de lume), deşi montaniştii nu erau ascetici sau eremiţi. (Să observăm însă că, dimpotrivă, alte izvoare istorice pretind că ei observau o disciplină penitenţială riguroasă şi un ascetism sever!);
7. Renunţarea la preoţie. Bătrânii îi învăţau pe cei tineri doctrina lor;
8. Practicarea zilnică a abstinenţei, postului, mărturisirii păcatelor şi părăsirea oricărei preocupări pământeşti inutile;
9. A doua căsătorie se respingea, iar prima nu era încurajată;
10. Ştiinţele şi artele, toată educaţia lumii, orice formă de viaţă ornamentală (podoabele) sau homosexuală (deviaţionismul comportamental) erau respinse;
11. Credinţa că Noul Ierusalim (v. Apocalipsa, 21/2) va coborî curând pe pământ în micul oraş frigian Pepuza.”

Pe toate acestea Nicodimul Pucios le vedea atunci a fi argumente în favoarea pucioşilor, adică “multiple deosebiri faţă de montanişti” (v. pag.93). N-a trecut mult ca să constate pe pielea lui că “multiplele deosebiri” erau de fapt “multiple asemănări”, şi aşa se explică şi dezertarea preacuviosului oracol Nicodim din “raiul pucios”, un an mai târziu.
Dacă ne oprim puţin doar la punctul 9., vom constata că problema căsătoriei este fals abordată de către Nicodimul Pucios, dar este şi un prilej de a-şi ilustra abilitatea oratorică pe această pistă falsă. Preacuviosul transferă centrul de greutate al problemei (este sau nu căsătoria o Sfântă Taină a Bisericii?) spre orizonturi colaterale. El preia textul referitor la căsătorie din Hrisov (deoarece aici lucrurile sunt prezentate într-o manieră puternic cosmetizată), pentru a se întreba apoi, candid: “Unde a văzut Adrian Niculcea îndemnul la abolirea căsătoriei?” Într-adevăr, în Hrisov este descris într-o manieră criptată mesajul real privind căsătoria:
“– să păzească şi să păstreze curăţenia trupească, dimpreună cupuritatea simţurilor;”(v. pag.93)
Există însă în Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa nenumărate mesaje absolut rigide, chiar patetice, privind abolirea căsătoriei. Iată câteva exemple:
“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mânăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (8/21 iulie 1973)
“Plâng îngerii şi se întristează pentru pruncul care se naşte pe pământ în vremile de azi. Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul. Dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat…” (4 august 1974)
“ Dumnezeu s-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum ce facem noi, stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă nu am cu ce? (1 august 1979)
“ Nu că dacă face nuntă ruda ta, să te duci la nuntă. Nu să te duci la nuntă că e fratele tău. E scris în carte, creştine, să nu stai la masă cu nelegiuirea şi cu păcătosul” (3/16 aprilie 1975)
“ … Creştinilor, supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească. ” (21 noiembrie/4 decembrie 1975)
“…Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” (4 decembrie 1975)
“Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea.” (30 noiembrie/13 decembrie 1977)
“ Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria pentru păcat…”(25 iunie 1979)
“ Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de întinare şi de pofte trupeşti,…” (1 mai 1982)
“ O, poporule al Domnului, tinerii mei din turma mea! Vă roagă Domnul să nu vă supăraţi pe El că v-a oprit căsătoria, că v-a oprit acum, când e gata să vă dea răsplata ca să fiţi ai Lui, ai cerului şi nu ai iadului.” (12/25 iunie 1982) “ Uitaţi-vă şi nu mai doriţi fecioarelor căsătorie, că Dumnezeu s-a supărat şi nu mai face căsătorii.” (23 februarie 1976)
“ Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.”(11/24 aprilie 1977)
“ …Dacă ai fi credincios, nu ai mai dori să te căsătoreşti şi nici fii şi fiice nu ai mai dori. Pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în Cartea unor fii: feciori şi fecioare…”(23 iunie 1977)