Nici nu stiu cum sa incep, imi face rau sa si povestesc...dar simt ca am obosit, ma simt epuizata psihic...si ma rog la bunul Dumnezeu sa se faca la un fel odata pentru totdeauna.
In primavara lui 2004 (aveam 28 de ani), am gasit intr-o biserica din Constanta - catolica Sf Anton( eu sunt crestin ortodoxa dar cred ca un Dumnezeu e pentru toti si rarut intru si acolo)- ...am gasit o rugaciune...,trebuia spusa intr-un anumit fel si iti puneai apoi o dorinta.
In aceea vreme, imi doream tare mult macar sa-mi intalnesc sortitul(viitorul sot)...si pentru asta m-am rugat intens. Am finalizat rugaciunea iar dupa o vreme , la serviciul meu a aparut un barbat(cu treaba acolo) pe care l-am privit din prima secunda ca pe un dar ceresc si IL tot intrebam pe Dumnezeu in gand: <<Doamne, el este cel pentru care m-am rugat??).
Ne-am imprietenit, parea interesat sa lege o prietenie cu mine..Timpul a trecut...am gresit si eu, si el. Isi doreste sa traiasca clipa...si daca stau bine sa ma gandesc nici n-am ajuns vreodata sa-l cunosc f bine. Viata ne-a despartit.... Singura sursa de a-l mai vedea sunt niste poze pe un site de prietenii...acolo am si vb ultima data prin noiembrie.
Au trecut 5 ani...si nu il pot uita..Am avut si alti pretendenti dar el este atat de special pt mine incat nu il pot uita cu niciun chip. Mi-e teama ca a devenit deja obsesie.
Daca la inceput m-am rugat sa-mi apara sortitul, acum ma rog sa-l uit. Am obosit...realizez ca nu am sorti de izbanda, realizez ca este cel mai deosebit dintre toti cei pe care mi i-a scos Dumnezeu in cale dar vreau sa-l uit si nu pot.
Ce sa fac? Un sfat, o vorba buna!
Multumesc!
Simona (32 ani) -din Constanta