Citat:
Īn prealabil postat de OmuBun
Scopul nostru real este de a-i salva pe cei deja demult plecati dintre noi, dar parasiti de orice speranta ca se va mai gandi cineva la ei care sa-i scoata din "chinul cel vesnic". (Ciudatenia vesniciei care are un posibil sfarsit o putem asculta aproape in fiecare duminica pentru cei care obisnuiesc sa mearga la biserica!).
[...]
dupa parerea mea, fiecare dintre noi trebuie sa faca totul pentru a-si salva rudele raposate, prin acatiste repetate de cate 40 de zile la cat mai multe manastiri, iar pentru cei de care avem chiar cunostinte ca ar fi avut pacate grele, pentru binele copiilor si nepotilor nostri, trebuiesc slujbe multe, si pomelnice saptamanale la cat mai multe biserici. Abia atunci putem spune ca rostul nostru in lume a fost cat de cat atins. E mare lucru sa ramana cineva in urma care sa curate mizeria pe care-o lasam in ignoranta noastra.
|
m-am gandit si eu la acest aspect, adica datoria de a ne ingriji de cei din neamul nostru, atat vii, cat si morti, mai ales ca cei din urma nu mai pot face nimic pentru ei insisi odata trecuti la cele vesnice.
nu este insa prea mult spus ca acesta este scopul nostru in viata, menirea noastra? sincer nu stiu, intreb si eu.