[mariamargareta]

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--


În schimb, Nicodimul Pucios minte cu neruşinare:
“Căsătoria rămâne o opţiune personală nealterată” (citat, pag.93). În sprijinul acestei afirmaţii el se foloseşte de un alt text mincinos, de data aceasta preluat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 5/18 mai 1997. Acest text stufos inventează două căsătorii, pentru a împăca şi capra şi varza: “căsătoria pentru om” şi “căsătoria pentru Dumnezeu” , pentru a le putea apoi substitui una cu alta în voie, aşa cum îi cere “demonstraţia” pe care şi-a propus-o:
“ Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu.” (citatul apare reprodus în carte la pag.94)
Nicodimul Pucios îl acuză apoi pe Adrian Niculcea de “derapaj de la onestitate” pentru citarea trunchiată a unui text din Canonul 12 al Sinodului de la Gangra. Întrucât Adrian Niculcea nu specifică în articolul său sursa de unde a citat acest text, este greu de apreciat dacă omisiunea îi aparţine lui, sau este preluată ca atare din sursa folosită. Cert este că Nicodimul Pucios dă o importanţă exagerată porţiunii care lipseşte (este vorba de segmentul de text “cei ce cu evlavie poartă mătăsuri”) pentru a crea un nor de fum în care să se poată ascunde adevărata problemă: cei ce folosesc în mod ostentativ haină învelitoare cu scopul de a se evidenţia (este cazul pucioşilor, care foloseau pe atunci exclusiv haine albe, prin care ei îşi exteriorizau statutul de “popor ales” sau “popor al lui Dumnezeu” ) îi defăimează indirect pe cei ce folosesc îmbrăcăminte obişnuită, iar canonul 12 de la Gangra spune despre ei “să fie anatema”. Asta ar fi trebuit să-l îngrijoreze pe Nicodimul Pucios: faptul că pucioşii lui sunt chiar sub influenţa acestui canon care-i anatemizează pentru mândria de a se arăta în public că sunt “aleşi” , şi nu să-i caute nod în papură lui Adrian Niculcea, pe care-l acuză în mod gratuit de “exagerare grosolană”. Defăimarea celorlalţi nu se face neapărat în mod explicit, ci chiar indirect, prin simpla expunere în public a unor haine care transmit un mesaj, adică a unei ţinute de elecţie.

§8. O “armonie” forţată

Nicodimul Pucios lansează apoi concluzia că Sinodul de la Gangra este “în armonie cu cerinţele Hrisovului de la Pucioasa”. În acest scop, el asociază canonul 21 al Sinodului cu câteva precepte ale Hrisovului, dar nu spune nimic despre celelalte, care promovează lucruri diferite (revenirea la vechiul calendar, de pildă). Nicodimul Pucios se opreşte la 5 subiecte pe care le consideră “în armonie” cu cele corespondente din Hrisov:
1. Preţuirea fecioriei, împreună cu smerenia
2. Preţuirea înfrânării
3. Preţuirea abţinerii de la îndeletniciri lumeşti
4. Preţuirea simplităţii şi moderaţiei în îmbrăcăminte
5. Condamnarea luxului în îmbrăcăminte.
Nicodimul Pucios sugerează în fals că acest articol (al 21-lea) ar relua toate problemele anterioare, reformulându-le ca atare. În realitate, articolul 21 este un grupaj de recomandări concluzive, formulate în spiritul articolelor anterioare, dar fără a le înlocui pe acestea cu o sinteză. Anatemizarea care însoţeşte canonul 12, spre exemplu, referitoare la portul hainelor care evidenţiază asceza părută rămâne, aşadar, valabilă. De asemenea, preţuirea înfrânării nu înseamnă şi abolirea căsătoriei, aşa cum înţeleg pucioşii astăzi. Abţinerea de la îndeletnicirile lumeşti nu înseamnă a renunţa la şcoli, la facultăţi şi la servicii remunerate, pentru a te apuca de agricultură (aşa cum înţeleg astăzi pucioşii).
În fine, Nicodimul Pucios pretinde că o deosebire esenţială între montanişti şi pucioşi este aceea că montaniştii pretindeau că liderul lor (Montanus) are Duhul Sfânt şi se identifică cu el, în timp ce la pucioşi Duhul Sfânt este identic cu... Duhul Sfânt. Nimic mai fals! Pucioşii pretind că Duhul Sfânt este neputincios fără “vasul” sau “trâmbiţa” prin care El lucrează sau suflă. În acest fel, chiar dacă Verginica, Maria sau Mihaela nu erau ele însele Duhul Sfânt, ele îndeplineau rolul instrumental de portavoce pentru Duhul Sfânt de la Pucioasa, fiind o prelungire materială a neputinţei spirituale a acestui Duh de a lucra cu forţe proprii.
“Neomontanismul” de la Pucioasa rămâne aşadar o sintagmă absolut justificată, oportună şi perfect valabilă, iar preotul profesor Adrian Niculcea are meritul de a fi lansat în mod inspirat această sintagmă în circuitul public.