[mariamargareta]

141. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-08-2009

“Cuvântul” din 28 august a.c. este prilejuit de tradiţionala adunare a pucioşilor prilejuită de sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului” (pe stil vechi), la care sunt invitaţi şi admiratorii, nu numai adepţii care au fost consacraţi în ocazii anterioare. În acest an, “guguştiucii” care au venit să asculte serenade sulfuroase pe dealuri dâmboviţene au fost un grupuscul de admiratoare venit tocmai de pe meleagurile Clujului. Va să zică, se poate veni şi de la Cluj la Pucioasa; înseamnă că episcopul Irineu ar fi putut şi el de atâtea ori să vină ca admirator, în atâţia ani din 1993 încoace (singur, sau chiar cu admiratoarele pucioşilor, acum) dar n-a voit. Povestea inventată de liderii pucioşi, cum că “unsul lor” (Irineu) ar vrea să vină să-i vadă fiindcă îi e tare dor de ei (dar “nu poate, fiind ţinut în lanţuri” de mitropolitul Bartolomeu Anania), este deci o minciună gogonată. Liderii pucioşi nu se sfiesc însă să facă din ţânţar, armăsar pe această temă, a “martorului Irineu cel întemniţat” (care, de fapt fiind liber, s-a deplasat într-un an chiar în faţa porţilor “cetăţii” de la Pucioasa, unde a retractat în faţa pucioşilor propria sa “mărturie”):

“Vă prind acum sub mantia mea şi pe voi, fiice credincioase, care aţi venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Aţi venit cu dor din cetatea Clujului ca să beţi din râul vieţii, din cuvântul Fiului meu şi ca să păşiţi cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui şi al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care aţi plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemniţat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci aşa arată turma cea de azi. O, îl ţin în lanţurile necredinţei lor, a nepăsării lor de Dumnezeu şi de oameni, aşa îl ţin pe cel plăcut Fiului meu, şi pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009)

Ca de obicei, “Cuvântul” se caracterizează şi acum prin inconsecvenţe, erori gramaticale şi mai ales prin stilul încâlcit, prolix, repetitiv până la refuz, amestecat cu linguşiri la adresa liderilor pucioşi dar şi cu ameninţări voalate la adresa celor care recent le-au dat liderilor cu flit, dezertând din “raiul” pucios.
Chiar prima frază dezvăluie o inconsecvenţă majoră între vorbe şi fapte la pucioşi:

“ Acest cuvânt este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi în acest nume se botează şi sunt apoi cei ce li se binevesteşte venirea împărăţiei cerurilor de către cei ce o binevestesc pe ea şi pe Dumnezeul ei pe pământ peste oameni, căci multora le este dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, şi apoi să le facă ei cunoscute oamenilor pe pământ. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O întrebare indiscretă: Unde se botează pucioşii, care fac aici atâta caz de botezul lor în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh? O să ni se răspundă că “ei nu se mai botează”, deoarece adulţii trăiesc în abstinenţă iar tinerii nu se mai căsătoresc şi deci pucioşii nu mai fac copii. Deci, botezul la NIP este desfiinţat din considerente practice. Insistăm, totuşi: unde s-au botezat pucioşii, pe vremea când erau copii? Aici n-o să mai aibă încotro, dacă vor să fie de partea adevărului: toţi pucioşii s-au botezat cândva în B.O.R., pe care astăzi ei o denigrează, fie direct (prin viu grai), fie indirect (printr-un dispreţ manifest şi o desconsiderare totală). Dacă o denigrează, mai este valid botezul lor săvârşit în biserica pe care ei n-o mai recunosc ca “adevărată”?

O greşeală gramaticală flagrantă pune sub semnul întrebării perfecţiunea absolută a “dumnezeirii pucioase”:


“În toate vremile de sub cer când Eu am grăit pe pământ am avut un popor căruia să-i grăiesc, şi singur n-am grăit, chiar dacă celor ce le-am grăit n-au împlinit cuvântul Meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009) (în ultima propoziţie, subiectul nu este este declinat la nominativ, ci la dativ!!!; corect ar fi fost “cei cărora”, sau măcar “cei celor ce” în loc de “celor ce”)

“Dezertorii” neascultători şi nesupuşi de la Pucioasa nu sunt uitaţi, ci sunt “atinşi” în treacăt, ca să ştie că acum sunt posedaţi de diavol şi să mai ştie cât rău le-au făcut ei, în urma lor, liderilor pucioşi pe care i-au părăsit:

“O, ce durere îmi fac cei ce cred Mie şi apoi Mă părăsesc pentru ei înşişi! O, ce durere pe Mine că nu Mă pot bizui pe om! Dau să Mă sprijin cu omul, şi apoi el se satură şi nu mai stă cu Mine, ci Mă părăseşte şi se duce de la Mine şi iese de sub greul Meu cel dătător de putere sfântă în om... Diavolul cel viclean este atras de om prin neascultare, prin nesupunere şi prin cârtirea omului asupra celui ce-l căluzeşte pe el în duhul veşniciei, în duhul ascultării, ca nu cumva neascultarea lui să nască luişi pe diavolul, care se face duhul iscodirii în mintea omului, şi apoi cârtire în om,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Pucioşii inventează acum un nou concept teologic, revoluţionar: “viaţa veşnică care nu e veşnică, ci ţine doar câte zile are omul pe pământ”. Ea se obţine prin ascultarea necondiţionată de liderii pucioşi, în mâna cărora adepţii pucioşi trebuie să se predea necondiţionat şi definitiv, ca nişte marionete fără urmă de personalitate, şi să nu-i mai judece, căci legătura omului cu Dumnezeu se face acum numai prin liderii pucioşi, şi altfel nu se mai poate face:

“Hai, mama Mea, hai să le dăm din duhul veşniciei învăţătură de viaţă veşnică, ... Cel ce vrea să aibă în el viaţă veşnică până la sfârşitul său cel de pe pământ, acela este cel ce nu se încrede în sine şi în judecata minţii lui, ci stă în mâna celui de care ascultă pentru mântuirea sa, şi prin care Domnul este cu el, iar altfel nu poate fi cu Dumnezeu omul... . Cel ce nu mai ascultă îl judecă pe cel de care a ascultat şi îi dă în el început diavolului şi apoi libertate în el, şi aşa atrage omul asupra sa viclenia diavolului.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Tautologiile nu lipsesc nici ele, amestecându-se la concurenţă cu inconsecvenţele. Veşnicia omului trebuie înţeleasă ca fiind ”veşnic mereu” (ca şi când veşnicia ar putea admite eventual şi sincope), deşi am văzut că ţine doar “până la sfârşitul său cel de pe pământ”:

“...căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)