Citat:
În prealabil postat de omulet
Se poate incerca cateodata ceea ce spunea un parinte: sa te comporti ca si cum ai iubi (ma refer aici la dragostea crestineasca, nu la afectivitate). Cu nadejde la Dumnezeu.
|
E interesant, dar mie mi-e greu sa inteleg cum sa te comporti ca si cum ai iubi. Ori iubesti, ori nu iubesti. Mi se pare chiar fals, atata timp cat nu simti dorinta de a face ceva pentru celalalt din adancul inimii.
Eu prefer o alta varianta: sa ma pun in locul celui in suferinta si sa vad de ce are el nevoie atunci si ce ar face Hristos pentru el, adica sa ma rog ca Dumnezeu sa-mi arate ce pot sa fac si tot El sa-mi dea forta sa fac ceva. Asta neinsemnand ca am dragoste, ci ca Dumnezeu umple astfel neputinta mea. E drept ca de multe ori saracul Dumnezeu nu poate sa umple nimic, ca eu in mandria mea ma gandesc ca stiu ce-i de facut. Si atunci intervine esecul... ???
Ma mai gandesc la un aspect. Vad ca
dragostea este privita numai in sensul de a da. Eu imi pun problema urmatoare:
oare dragostea nu e si in sensul de a primi? Spre exemplu, cand cineva doreste sa faca ceva pentru tine, isi ia din timp, doreste sa fie langa tine sa iti dea o mana de ajutor, iar tu nu primesti si ii aduci durere celuilalt care s-ar fi bucurat sa faca un gest de iubire. Oare atunci mai ai dragoste? Eu cred ca
faptul ca noi il refuzam pe cel de langa noi cand vrea sa ne ajute vine tot din egoismul nostru si lipsa noastra de iubire, fiindca astfel nu ii mai dam sansa nici celuilalt sa se bucure, nici sa aiba cununi, nici sa creasca in iubire. Voi ce ziceti?
Elena