Citat:
În prealabil postat de ory
Cred ca este cea mai mare certitudine care mi-a ramas, ca aceasta credinta este cu adevarat Hristos Insusi, cred cu adevarat...dar, mai sus m-am referit la credinta oamenilor, la presupusa credinta ce, din pacate pierde din baza pe Hristos, credinta inventata si culeasa de prin superstitii nefondate si absurde.
|
eu am avut impresia ca te-ai dedulcit cu acceptarea firii decazute a omului ca o maimutza cu coarne, cu natura lui intrand la incertitudini... ca sa te multzumeshti cu hazardul, cu evolutzionismul... cu neputintza... cu compromisul... fiindu-tzi astfel mila de pacate in loc sa-tzi fie mila de Hristos shi de pacatoshii Lui...
deci ma iarta daca am priceput printre randuri... altceva decat durerile noastre, de putzin credincioshi, adica de zabavnici cu inima ca sa ne tzinem mereu nishte elevatzi indoielnici... evitand multa credintza... nadejdea cea noua shi Dragostea... deci zbatandu-ne mereu in ape tulburi... in scepticism ori entuziasm mallahienicist... "fericirea" ca ne comportam exact asha ca shi lumea... smerita trufie... de frica... inchinandu-ne pana shi sufletul shefului pacatelor care dicteaza... slujindu-l ca sa-i facem pe plac... pentruca tare vrea, mereu, ceea ce vrem shi noi... in prostia poftei noastre... adica huzurul porcesc al pacatelor osebite... crezandu-ne vrednici prin aia ca le facem shi noi... deci e clar ce ne-am invoit cu ele... parand spashitzi... aratandu-ne o mila absurda shi o multzumire fatza de noi inshine... cerand iertare mereu fara ca sa schimbam nimic in noi... cazutzi in starea aia "frumoasa" de aparenta ascultare.