[tricesimusquintus]

În prealabil postat de peetor

tricesimusquintus imi pare rau sa o spun,dar te invarti in jurul cozii ca si condor.

Peetor, îmi pare rău să o spun,dar eu nu am coadă; tu în schimb ai nişte preconcepţii cu privire la suflet, suflare de viaţă, duh, spirit, şi te învârţi în jurul lor (a ideilor preconcepute) eludând noţiunile elementare de antropologie biblică. Iar acestea nu le poţi extrage nici din filosofia grecească, nici din teologia ortodoxă, ci doar mergând direct la sursă: Gen. 2,7.

În prealabil postat de peetor

Ai spus ca VT nu considera trupul,duhul si sufletul entitati separate.Dar de unde,nu ai dreptate si uite de ce:
Geneza 25:8 Avraam SI-A DAT duhul, şi a murit, după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.

Aşa cum am mai spus (nu ai fost suficient de atent), duh, spirit, sau suflare de viaţă desemnează acelaşi lucru, şi anume cu ce l-a înzestrat Dumnezeu pe om ca să devină un suflet viu. Deci Avraam şi-a dat suflarea de viaţă, răsuflarea, duhul...

În prealabil postat de peetor

Geneza 35:18 Şi pe când îISI DADEA EA SUFLETUL, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei)

Ideea că Moise vorbeşte aici despre vreo parte imaterială, dar conştientă din Rahela, care se presupune că şi-a luat zborul spre paradis în momentul morţii ei, este fără temei biblic. A citi o astfel de semnificaţie în text l-ar pune în dezacord cu multe alte declaraţii ale Scripturii. care învaţă în mod clar că starea de conştienţă încetează la moarte cu desăvârşire (vezi Psalmi 146,4; Eclesiastul 9,5.6.10, etc.). Una dintre semnificaţiile de căpetenie ale cuvântului nephesh, „suflet”, este „viaţă”, aşa cum este tradus de 119 ori (Geneza 9,4.5; Iov 2,4.6, etc.), sau „respiraţie”, cum este tradus în Iov 41,21. Geneza 9,5 vorbeşte despre „sângele vieţilor voastre [nephesh]”, ceea ce lămureşte că nephes-ul are sânge şi că sângele este esenţial pentru existenţa lui. De aceea, nephesh-ul nu este posibil să poată fi o entitate imaterială. În Geneza 1,20, 30, se spune că animalele au nephesh, „viaţă”. Atunci, posedarea unui nephesh nu dă omului nimic mai mult decât au toate formele de vieţuitoare. Desigur că nimeni nu ar vrea să pretindă că la moarte „sufletele” amibei, moluştelor şi maimuţelor îşi iau zborul spre cer. De fapt în Eclesiastul 3,19 este declarat în mod special că atât animalele cât şi oamenii au aceeaşi „suflare”, ruach, şi că la moarte se întâmplă acelaşi lucru şi cu unii şi cu alţii. În conformitate cu Psalmi 146,4, când omul moare i se întâmplă două lucruri, (1) „Suflarea” lui, ruach, părăseşte corpul său. (2) „Cugetele lui pier”. Textul în discuţie este o afirmaţie simplă a faptului că Rahela, în ultimele ei momente de conştiinţă şi cu ultima suflare care trecea, a dat fiului ei numele de Ben-Oni.

În prealabil postat de peetor

Eclesiastul 12:7 până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

Idem: duh = spirit = suflare de viaţă.

În prealabil postat de peetor

Si uite de ce sustin ca sufletul continua sa mai existe dupa moartea trupeasca:
Psalmul 30 "Doamne, Tu mi-ai ridicat SUFLETUL din locuinta mortilor, Tu m'ai adus la viata din mijlocul celor ce se pogoara in groapa."
Psalmul 86:13"Caci mare este bunatatea Ta fata de mine, si Tu imi izbavesti SUFLETUL din adanca locuinta a mortilor." ETC

Înţeleg, te legi de această expresie SUFLET [nephesh în originalul ebraic], deşi în textele de mai sus nu se spune că acesta ar mai continua să trăiască după moartea omului.

Nephesh e un cuvânt care apare de 755 de ori în Vechiul Testament, de 144 de ori în Psalmi, cel mai adesea tradus "suflet". Traducerea aceasta e nefericită, deoarece "suflet" transmite cititorului idei care de fapt nu aparţin propriu zis cuvântului nephesh. O scurtă analiză a cuvântului ebraic va clarifica ce înţelegeau scriitorii Bibliei când foloseau cuvântul acesta:

Nephesh provine din rădăcina naphash, un verb care apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Exod 23,12; 31,17; 2 Samuel 16,14), de fiecare dată însemnând "a răsufla" sau "a se odihni" ["a se înviora" sau "a se împrospăta", KJV]. Verbul pare să se întoarcă la sensul de bază, şi anume acela de respiraţie.

O definiţie a cuvântului nephesh se poate extrage din raportul biblic al facerii omului (Geneza 2,7). Raportul declară că atunci când Dumnezeu a dat viaţă trupului pe care îl formase, omul a devenit în mod faptic "un suflet viu" ["suflet de viaţă", KJV]. "Sufletul" nu exista până atunci, ci a fost adus la existenţă odată cu facerea omului, a lui Adam. Un nou suflet vine la viaţă de fiecare dată când se naşte un copil. Fiecare naştere reprezintă o nouă şi unică unitate de viaţă, diferită şi separată de alte unităţi similare. Noua unitate nu se poate niciodată contopi cu o altă unitate. Ea va fi totdeauna ea însăşi. Pot fi nenumăratele altele ca ea, dar nici una nu este de fapt acea unitate. Această unicitate a individualităţii pare să fie ideea scoasă în evidenţă în termenul ebraic nephesh.

Nephesh este aplicat nu numai la oameni, ci şi la animale. Expresia: "Să mişune apele de vietăţi" (Geneza 1,20) e, literal, "apele să mişune de mulţimi de suflete de viaţă [indivizi de viaţă]." Dobitoacele şi zburătoarele sunt numite "vieţuitoare", literal, "suflete de viaţă", adică "indivizi de viaţă" (Genesa 2,19). De aici, atât animalele cât şi fiinţe omeneşti sunt "SUFLETE".

Această idee fundamentală a "SUFLETULUI" ca fiind individul în sine şi nu o parte constituentă a individului pare să stea la baza diferitelor apariţii ale cuvântului nephesh. De aceea, e mai bine să se spună că o anumită persoană sau un anumit animal este un suflet decât să se spună că are un suflet.

De la ideea fundamentală că nephesh este un individ sau o persoană vine folosirea idiomatică a lui nephesh în locul pronumelui personal. Expresii precum "sufletul meu" sunt idiomatice pentru "eu", "mie"; "sufletul tău" pentru "tine", "ţie"; "sufletul lor" pentru "ei", "lor".

Întrucât fiecare nou nephesh reprezintă o nouă unitate de viaţă, el este adesea folosit ca sinonim al "vieţii". În 119 cazuri, KJV traduce nephesh cu "viaţă" şi sunt alte cazuri când "viaţă" ar fi fost o traducere mai potrivită (vezi la 1 Regi 17,21).

În majoritatea cazurilor când apare nephesh, ar putea fi tradus corespunzător prin "persoană", "individ", "viaţă" sau prin pronumele personal corespunzător. "Sufletul acela va fi nimicit" (Levitic 19,8) este, simplu, "el va fi nimicit" ("omul acela va fi nimicit", trad. Cornilescu - respectiv "sufletul acela se va stârpi" trad. Anania).

În prealabil postat de peetor

Am adus versete doar din VT,nu numai un verset din VT sustine ca sufletul isi continua existenta si dupa moartea trupeasca,ci o intreaga pleiada,asta,repet,pentru cine le vede.

Nici pomeneală de continuare a existenţei după moarte! Textele aduse de tine vorbesc doar de darea sufletului/suflării la moarte, ori de scăparea sufletului/vieţii de la moarte. Unde vezi tu hălăduirea lui pe coclauri după momentul morţii?

În prealabil postat de peetor

Sa sustii ca ideea "nemuririi sufletului "a patruns in ebraica tarzie si nu in VT"(deci sa inteleg ca vrei sa spui ca a patruns in NT din filiera greceasca asa cum ai vrut sa arati),inseamna sa compromiti nu numai NT ci si intreaga Biblie,asa cum am spus:daca un singur pasaj din Biblie pui la indoiala,pui la indoiala intreaga biblie,nu se poate altfel.

Îmi atribui idei pe care nu le-am rostit niciodată şi apoi divaghezi pe marginea lor... Ideea nemuririi sufletului a pătruns în gândirea ebraică târzie, nu în limba ebraică târzie. Şi nu a pătruns în NT, ci mai degrabă în limba greacă de care s-au folosit scriitorii Noului Testament. Peste toate acestea se suprapune interpretarea creştină (destul de timpurie) deformată de filosofia păgână... şi uite aşa se naşte teologia nemuririi sufletului...

În prealabil postat de peetor

Te intreb daca si tu crezi ca Moise a inviat,ca daca si tu crezi inseamna cu nu mai are rost sa mai repet acealasi lucruri.

Nu mai are rost să repeţi... Pasajul din Iuda 1,9 mi se pare edificator. Că doar Hristos nu se certa de flori de măr cu diavolul, avea un scop precis: învierea lui Moise!

Sper că mă vei ierta pentru postarea asta lungă, după chipul şi asemănarea postărilor tale...