Frumos raspuns, Alexandr_Bazil.
Erzbet: Nu inteleg de ce, atunci cand nu avem alta explicatie suferintei si mortii cuiva, dam vina pe Dumnezeu?!? Intr-adevar, cand parintii pacatuiesc, pacatul se transfera asupra copilului. Se zice "Cand parintii mananca agurida, copiilor li se sterpezesc dintii". Ar trebui ca biblia sa fie cunoscuta de toti, ca toti sa stie care sunt efectele actiunilor lor. Si daca oamenii ar cunoaste efectele faptelor, poate ar sta putin pe ganduri, inainte de a face, a gandi sau a spune ceva.
Dumnezeu a facut niste legi, pe care nu numai noi suntem datori sa le respectam, ci chiar EL le respecta. Ingerii au acelasi liber arbitru ca si noi, si se stie ce dezastru a fost,cand acestia au folosit in mod rau acest liber arbitru; cati au cazut din cer si s-au transformat in diavoli. Nici cu omul nu e altfel.
Intr-adevar copilul cand se naste e nevinovat, avand doar pacatul adamic, intrucat se naste din unirea mamei cu tatal. Dumnezeu ii sterge acest pacat involuntar, prin botez. Deci dupa botez copilul e curat ca un ingeras. Dar pacatele parintilor: mandria, curvia, etc umbresc si copilul. Acum in timp ce scriu, mi-a venit ideea de sacrificiu propriu, pe care il stim de la Domnul Iisus. Ma intreb, daca copilul, in puritatea lui, nu se sacrifica pentru pacatele parintilor. Iar durerea despartirii de acel copilas ii purifica pe parinti.
Exista si oameni, care dupa o asemenea pierdere Il acuza pe Dumnezeu, in loc sa gaseasca propria parte de vina la cele intamplate. Ei nu fac altceva,decat sa se incarce de alte si alte pacate.
Atunci cand vedem un copil suferind, nu putem decat sa-l ajutam cu un remediu, sa-l mangaiem cum putem mai bine, sa ne rugam pentru el, spre alinare a durerii si insanatosire. A-i spune, ca asta e voia lui Dumnezeu, nu este posibil. N-ar fi decat o cruzime din partea noastra. Asta ne-o spunem noua, atunci cand noi suntem loviti de un necaz. La necazul altuia se raspunde cu compasiune.
Hitler, ca si criminal si sinucigas, va suferi vesnic in iad. El sub nici o forma nu poate reprezenta vointa lui Dumnezeu, el fiind un om fara Dumnezeu.
|