Citat:
Aparitii spectaculoase atribuite Maicii Domnului, de pe urma carora au aparut grave rataciri, s-au petrecut, īn repetate rīnduri, īn special īn Occidentul catolic, afectīnd īn cea mai mare masura acea Biserica. Asemenea pretinse teofanii au fost īnsotite uneori si de vindecari neobisnuite precum si de alte semne cu aparente suprafiresti, pentru a cīstiga astfel nu numai īncrederea lumii, dar mai ales a autoritatii eclesiastice. Pe locurile acelor aratari s-au ridicat biserici si asezaminte religioase, devenind centre de mare faima si pelerinaj, cunoscute īn toata lumea.
|
Gasesc ca ratacirile sunt ale oamenilor. Minunea ramane minune in sine, si din cate stiu eu diavolul NU are puterea de a face singur un lucru sau altul, ci lucreaza prin oameni slabi. Aparitiile nu pot fi "din senin", ci ori de la Dumnezeu ori de la cineva care invoca magia cu ajutorul diavolului. Orice biserica ridicata pentru cinstirea Sfintei Fecioare o consider bine-venita. Ca noi, oamenii, (cu atat mai grav cand e vorba de fetze bisericesti de orice rit ar fi ele!) dau interpretari dupa cum ar dori slabiciunile trupului, asta e cu totul altceva. Este si asta o incercare care poate veni tot de la Dumnezeu, de ce nu? Ratacirea vine peste cel care nu-si tine mintea treaza.
Citat:
Este fara īndoiala ca interventia Duhului Sfīnt a ramas mereu prezenta īn lume si se poate oricīnd manifesta sub orice forma, īn orice īmprejurari si peste orice legi ale naturii, cu putere mai presus de rīnduielile firii. Dar minunile s-au rarit din ce īn ce mai mult, iar unele harisme, ca darul proorocirilor, al vindecarilor, al vorbirii īn limbi, al īnvierii mortilor, au īncetat. Si daca īn zilele, de azi sfintii s-au rarit si, o data cu ei, darul facerii de minuni, este de remarcat un alt aspect, esential si revelatoriu, care explica rarele minuni sau chiar absenta interventiilor supranaturale provenite de la Dumnezeu. Nenumaratele minuni pe care le facea Mīntuitorul sau Sfintii Apostoli, sau alti sfinti si mari cuviosi īn primele secole ale Crestinismului, au fost necesare atunci ca sa īntareasca noua credinta si sa-i dea chezasia originii ei divine. Dar credinta o data statornicita prin dogmele ei, ca si prin Sfintele si Mīntuitoarele Taine ale Bisericii, nu mai are nevoie sa fie sustinuta prin mijloace suprafiresti, dupa cum nici pomul care a crescut mare nu mai are nevoie de tutori care sa-l propteasca.
|
Bine-ar fi sa intelegem ceva de-aici, dar ma tem ca e foarte greu sa acceptam faptul ca gresim. Minunile sunt din ce in ce mai rare fiindca am constatat chiar si printre cele mai inalte fete bisericesti exista ura si dezbinare, exista orgolii in numele Lui Dumnezeu, nu stim sa iubim decat ce ni se pare noua ca respecta regulile pe care noi le respectam, luind unele lucruri extrem de usor, desi ele cer o judecata mult mai profunda. Suntem subiectivi in chestiuni esentiale, apoi judecam transant ce si cum TREBUIE facut. De la inceput au existat oameni care au tot dat interpretari si care au fost si ei la randul lor inspirati de duhul sfant, dar tot a existat si un pic de subiectivism (sa zicem 10%) ADEVARUL, oameni buni sta in Iubire. Cand iubesti la modul altruist, asa cum iubeste un delfin sa zicem, orice in jurul nostru ar fi un miracol continuu. Din pacate nu suntem capabili de iubire, nici macar cei care sunt "unsi" sa o propavaduiasca!...