[MariS_]

Se pare ca am prostul obicei de a intra in subiecte care ma depasesc, totusi o
sa spun cateva ganduri.
Cred ca intrebarea cheie aici e: ce lipseste ca stiinta si credinta sa convetuiasca
in armonie. Raspunsul meu: onestitatea si sinceritatea.
Cand omul de stiinta e onest si sincer, nu va face extrapolari ale rezultatelor sale
stiintifice la intreaga existenta, pentru ca nu are nici o cale de demonstratie sau
verificare. Se va limita sa afirme teoria sa doar la domeniul cunoscut. Daca insista
sa impuna teoria sa in afara acestui domeniu (atentie, oamenii de stiinta recunosc
ca in universul actual exista zone foarte indepartate, opuse galaxiei noastre, de la
care nici macar nu putem primi informatii, dupa parerea lor, pentru ca s-ar departa
de noi cu viteze foarte mari si lumina de la ei nu va ajunge la noi niciodata) atunci
nu sunt onesti si sinceri. La fel si credinciosii care neaga dreptul stiintei de a face
cunoscute legile si regulile dupa care se "misca" universul. Nu trebuie sa le impunem
noi credinta, pentru ca vor ajunge singuri la ea, eventual dupa ce vor strabate cu
mare efort muntele ratiunii si vor zari frumusetea peisajului de "dincolo"...