[MariS_]

Callisto:
E intr-un anume fel povestioara, dar am impresia ca nu rezolva mare lucru, fiindca existenta lui Dumnezeu ca In-temei-etor al lumii trebuie sa fie perceptibila si in spatiul realului-material. In plus, alimenteaza mai noile pozitii psihologiste care sustin ca obiectul religiilor, desi adeseori ambiguu in mintea credinciosilor si totodata perfect inexistent, isi gaseste o justificare ca derivat al functiilor primare de adaptare si cognitive; altfel spus, religia si spiritualitatea tin de o rafinare relativ recenta a proceselor encefalice (e.g. credem in sufletele celor adormiti ca analog fin pentru o sinteza intre frica de moarte ~ ca frica de necunoscut, de pericol, motiv pentru care s-au si dezvoltat reflexele de supravietuire + credinta in entitati microscopice precum virusii ~ aceasta trebuie iarasi privita in perspectiva stramosilor nostri care nu stiau exact cum apar anumite boli, dar banuiau ca exista chestiuni fantomatice care le provoaca)
--------------------

Povestioara nu demonstreaza existenta lui Dumnezeu, ci doar ca se poate "afirma"
existenta Lui si fara dovezi. Ea scoate in evidenta tocmai ridicolul in care se gasesc
cei ce pretind dovezi ale existentei Sale.
Deci nu trebuie privita ca pe o demonstratie, ci ca pe o lectie data tocmai celor ce
solicita aceasta demonstratie.